Gheorghe Reniță
Parierea pe un eveniment sportiv sau pe un alt eveniment de pariat, fie informarea altor persoane despre existenţa unei înţelegeri în privinţa trucării acelui eveniment cu scopul de a le determina să participe la pariul respectiv, săvârşită de către o persoană care cunoaşte cu certitudine despre existenţa unei înţelegeri privind trucarea acelui eveniment, îşi găseşte reificarea juridică arhetipală în infracțiunea prevăzută la art. 2421 „Pariurile aranjate” din Codul penal al Republicii Moldova (în continuare – CP RM).
Pariurile implică contarea pe o miză care dă dreptul participantului câștigător la o cotă din totalul sumelor mizate de cei care au pierdut, deci este axat prin excelență pe asigurarea unei surse de venituri [1].
Așa fiind, infra, ne propunem să găsim răspuns la următoarea întrebare: care este rolul și conținutul mizei în contextul infracțiunii de pariuri aranjate?
Pentru început, reținem că, în acord cu alin. (1) art. 1375 din Codul civil al Republicii Moldova, contractul privind jocul şi pariul este valabil doar în cazurile expres prevăzute de lege. În același timp, art. 2 al Legii Republicii Moldova nr. 291 din 16 decembrie 2016 cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc (în continuare – Legea nr. 291/2016) prevede că prin „pariu pentru competițiile/evenimentele sportive (pariu)” se înțelege jocul de noroc desfăşurat între organizator şi jucător sau între jucători, în care sunt folosite rezultatele unor competiții/evenimente sportive ce se vor produce fără implicarea organizatorului, cu condiţia ca rezultatele pe care se pariază să nu fie determinate pur aleatoriu. Astfel, rezultă că pariul are o dublă natură juridică: de contract și de joc de noroc.
După această clarificare conceptuală, cu privire la conținutul mizei, remarcăm că unii autori susțin că aceasta constă dintr-o sumă de bani [2], alții însă atribuie, adițional, și alte bunuri [3]. Rămâne de văzut care dintre aceste opinii și-a găsit reflectare în legislația Republicii Moldova. În particular, art. 2 din Legea nr. 291/2016 distinge între: 1) taxa de participare directă (miză de joc) – sumă de bani, sau echivalentul acesteia, percepută direct de la jucător în schimbul dreptului de participare la joc; și 2) taxa de participare indirectă – sumă încasată sau solicitată suplimentar faţă de contravaloarea percepută de la aceeaşi persoană de acelaşi agent economic pentru vânzarea unor bunuri ori produse sau pentru efectuarea unor servicii similare ori identice, indiferent dacă aceasta este încasată sau solicitată direct de către organizatorul activităţii ori de către o altă persoană care participă sub orice formă la desfășurarea activităţii, având ca finalitate permisiunea dreptului de participare la jocul de noroc.
Sub acest aspect, observăm că, în plan legislativ, miza se concretizează într-o sumă de bani sau în echivalentul acesteia. Sintagma „echivalentul acesteia” din noțiunea „taxă de participare directă (miză de joc)”, redată mai sus, acreditează teza că în calitate de miză ar putea fi și un alt bun, însă, oricum, urmând a fi convertit în bani de către organizatorul pariului (în speță, Loteria Națională a Moldovei) sau de către o terță persoană. Pentru „convertirea” în discuție se achită, oricât ar părea de ciudat, tot o sumă de bani – taxă de participare indirectă. Această „taxă de participare indirectă” nu reprezintă altceva decât o plată pentru vânzarea bunului pus ca miză, iar, cel mai probabil, contravaloarea acestuia se va înscrie în contul de joc al pariorului. Astfel, până la urmă, Legea nr. 291/2016 pune accentul pe o sumă de bani în vederea admiterii persoanei să participe la pariu.
O atare optică vine în consonanță cu prevederile art. 3 din Convenţia Consiliului Europei privind manipularea în competițiile sportive, adoptată la Magglingen/Macolin la 18 septembrie 2014, din care reiese că miza presupune o valoarea monetară în așteptarea unui premiu bănesc, iar pariul este supus unui incident nesigur şi viitor, relaționat cu o competiție sportivă.
Este adevărat că, în practică, de cele mai dese ori, miza pariului este o sumă de bani. Afirmația este valabilă mai cu seamă atunci când pariul este desfăşurat între organizator şi jucător. Totuși, în ipoteza în care pariul s-ar desfășura între jucători, nu este exclus ca aceștia să militeze pentru a pune un bun determinat în calitate de miză. Din acest motiv, credem că ar fi mai oportun ca în concepția Legii nr. 291/2016 miza să se exprime, alternativ, fie într-o sumă de bani (potrivit alin. (5) art. 288 din Codul civil banii fac parte din categoria bunurilor mobile), fie într-un alt bun mobil aflat în circuitul civil. A fortiori, chiar în sensul art. 2 din aceeași lege, câștigul constă nu doar din mijloace băneşti, ci și din alte lucruri susceptibile aproprierii individuale sau colective şi drepturi patrimoniale. Generic spus – alte bunuri. Deci, este necesară asigurarea unei coerențe și simetrii normative.
Fără a întrerupe firul logic, reținem aici că, potrivit alin. (2) art. 1375 din Codul civil, contractul (se are în vedere contractul de joc sau de pariu – n.a.) este valabil dacă se referă la exercițiile şi jocurile licite care cer îndemânări sau exerciții fizice numai din partea participanților, cu excepţia cazurilor când sumele în joc sunt excesive în raport cu circumstanţele, precum şi cu starea şi facultățile părţilor.
Excentricitatea sau exorbitanța mizei sunt tocmai cele care au îngrijorat legiuitorul, motivându-l să considere nul contractul de pariu. Cu cât este mai mare miza, cu atât cresc șansele ruinării patrimoniale a perdantului și a familiei sale, de unde și necesitatea ocrotirii legale a acestuia în raport cu propriile pasiuni, prin plasarea sa la adăpost de demersurile executorii ale creditorului [4]. Însă, legea păstrează tăcerea în privința faptului când o miză ar putea fi considerată excesivă. Bineînțeles, în cele din urmă, instanțelor de judecată le revine sarcina să aprecieze, în fiecare caz concret, dacă o miză a fost sau nu excesivă, luând în considerare circumstanţele, precum şi starea şi facultățile părţilor. Oricum, împrejurarea dacă un contract de pariu este declarat nul datorită exorbitanței mizei nu are relevanță la conturarea elementelor infracțiunii de pariuri aranjate.
Pentru aplicarea răspunderii în baza art. 2422 CP RM este ineluctabil ca persoana care pune o miză pe un eveniment sportiv sau pe un eveniment de altă natură să cunoască cu certitudine despre existenţa unei înţelegeri în privința trucării acelui eveniment. Din nou, și în ipoteza în care evenimentul pe care s-a pariat a fost unul manipulat, iar pariorul a cunoscut despre aceasta contractul de pariu poate fi anulat. La acest capitol, constatăm că unele case de pariuri și-au rezervat, prin regulamentele lor, dreptul de a reține orice plată și/sau să declare pariurile nule la un eveniment (sau o serie de evenimente), dacă există suficiente dovezi că a apărut una din următoarele situații: a) integritatea evenimentului a fost pusă sub semnul întrebării; b) prețul sau miza totală a fost manipulată; c) a avut loc o aranjare a meciului sau meciul este investigat pentru acest lucru [5]. Este o măsură de precauție. Or, obligația de plată a „mizei de câștigare” (care, de altfel, reprezintă motivația patrimonială a încleștării ludice) incumbă organizatorului pariului. Nici de această dată, împrejurarea că operatorul de jocuri de noroc a declarat nul și neavenit pariul nu influențează la calificarea faptei în baza art. 2422 CP RM.
În contextul celor elucidate, nu putem face abstracție de faptul că în literatura de specialitate se vehiculează cu noțiunile „miză de participare” sau „miză de acces” și „miză de câștigare”. La concret, s-a arătat că, în plan tehnic, pentru fiecare jucător particular „miza de participare” și „miza de câștigare” se întrepătrund: în ipoteza succesului, pierderea momentană înregistrată patrimonial prin remiterea „mizei de acces” este acoperită integral, în baza creanței-miză de câștigare; în caz de insucces, singura sa datorie de joc – deja achitată, prin ipoteză – este dată de suma reprezentând ,,miza de participare” [4].
Dacă privim fapta de pariuri aranjate din perspectiva acestei explicații, conchidem că „miza de participare” reprezintă prețul contractului de pariu, fără de care nu se poate realiza parierea pe un eveniment trucat, iar miza de câștigare îndeplinește rolul de obiect material al infracțiunii prevăzute la art. 2422 CP RM. În această din urmă situație, atestăm prezența urmărilor prejudiciabile. Masa patrimonială a organizatorului pariului este diminuată (prin plata mizei de câștigare) în aceeași proporție în care sporește masa patrimonială a făptuitorului.
*Acest articol a fost publica în: Sharing the Results of Research towards Closer Global Cooperation among Scientists: Results of the 13 International Conference: Collection of Research Papers (April 24, 2018) / Montreal, Canada: Accent Graphics Communications, 2018, pp. 41-44;
Surse și bibliografie:
[1] Stati V. Infracţiuni economice: Note de curs. Ediția a II-a, revăzută și actualizată. Chişinău: CEP USM, 2016, p. 211.
[2] Afrăsinie M., et al. Noul Cod civil: comentarii, doctrină, jurisprudență. Vol. III. București: Hamangiu, 2012, p. 554.
[3] Papadopoulos T. The Evolution of the European Court of Justice’s Case Law on Gambling and Sports Betting: An Internal Market Perspective, in Panagiotopoulos D.P. (ed.). Sports Law: an Emerging Legal Order, Human Rights of Athletes. Athens: Nomiki Vivliothiki, 2009, p. 415-429.
[4] Goicovici J. Contractele de joc și pariu, în reglementarea art. 2264-2266 din Noul Cod civil. În: Curierul Judiciar, 2010, nr. 6, p. 327-328.
[5] Unibet”. Reguli de pariere. Disponibil: https://goo.gl/RB6KK8