Unele observații referitoare la accepțiunile conceptului „șantaj” în Codul penal

Răspunderea pentru infracțiunea de șantaj este prevăzută la art.189 Cod penal al Republicii Moldova [1]. Dispoziția prevăzută de alin.(1) art.189 CP RM este o dispoziție descriptivă, astfel șantajul este descris în următorii termeni: „Cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deținătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvârși alte acțiuni cu caracter patrimonial, amenințând cu violență persoana, rudele sau apropiații acesteia, cu răspândirea unor știri defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deținătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deținătorului, a rudelor sau a apropiaților acestora” [2].

În literatura juridică, a fost exprimată opinia potrivit căreia denumirea art.189 CP RM nu coincide cu conținutul textului incriminator. Or, în sensul dispoziției specificate la art.189 CP RM, șantajul comportă semnificația de extorcare [3]. O poziție similară este relevată și de către S.Crijanovschi [4]. Ad litteram [5] „a extorca” semnifică „a obține cu forța, prin amenințări, prin violență, prin șantaj”. În același timp, prin șantaj se înțelege „constrângerea exercitată asupra cuiva, prin mijloace de intimidare sau amenințare, cu scopul de a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru alții [6]. În privința coraportului dintre extorcare și șantaj, în teoria dreptului penal sunt pertractate opinii diferite. Pe de o parte, I.Hadîrcă [7] precizează că singura diferență semnificativă dintre noțiunea de șantaj (din art.189 CP RM) și cea de extorcare (din art.2174 CP RM) constă în faptul că în cazul extorcării „este imposibil a extorca drepturi patrimoniale sau acțiuni patrimoniale”. Pe de altă parte, S.Crijanovschi și D.Moiseev atribuie șantajului un sens mai restrâns decât celui de extorcare; între aceste noțiuni existând un coraport de parte-întreg [8]. În doctrina rusă, А.G. Bezverhov [9] susține că „în dreptul penal contemporan al Federației Ruse șantajul apare ca o formă a amenințării fiind o modalitate de comitere a infracțiunilor contra persoanei, infracțiunilor din sfera economică sau contra intereselor autorităților publice”. Concomitent, autorul delimitează tranșant noțiunile «шантаж» și «вымогательство» care nu sunt echipolente. Astfel, din punctul de vedere al conținutului, șantajul presupune amenințarea cu răspândirea informației care compromite sau defăimează victima sau apropiații acesteia, indiferent dacă informația este adevărată sau falsă, susceptibilă să prejudicieze drepturile sau interesele victimei sau apropiaților acesteia, în scopul de a determina victima să-și conformeze conduita la dorința făptuitorului. Totodată, А.G. Bezverhov precizează că tocmai această semnificație a șantajului este stabilită în conținutul art.133 „Constrângerea la acțiuni cu caracter sexual”, precum și în contextul alin.(2) art.185⁵ „Falsificarea deciziei adunării generale a acționarilor (asociaților) societăților comerciale sau deciziei consiliului de administrare (consiliului de supraveghere) a unei societăți comerciale” , dar și în conținutul altor norme (art.283¹ , alin.(1) art.302, art.304, alin.(2) art.309) din Codul penal al Federației Ruse [10]. Per a contrario, «вымогательство» (art.163 Codul penal al Federației Ruse – norma corespondentă a art.189 CP RM) presupune cererea de a transmite bunurile altei persoane sau drepturile asupra bunurilor ori de a săvârși alte acțiuni cu caracter patrimonial sub amenințarea aplicării violenței, a deteriorării sau prejudicierii bunurilor străine, precum și sub amenințarea de a răspândi informații defăimătoare despre victimă sau apropiații acesteia, ori alte acțiuni care pot aduce atingere esențială drepturilor sau intereselor legitime ale victimei sau apropiaților acesteia. În urma celor expuse, se desprinde concluzia că legiuitorul Federației Ruse distinge noțiunile de extorcare și șantaj în Codul penal.

Iată de ce, unii autori din doctrina juridică națională – preocupați de neconcordanța dintre conceptul formal și cel material al termenului „șantaj” din dispoziția art.189 CP RM – în vederea înlăturării con- fuziei generate de ambivalența termenului „șantaj” în legea penală, au propus cu titlu de lege ferenda înlocuirea termenului „șantaj” cu cel de „extorcare” [11] sau de „extorsiune” [12].  În lumina explicațiilor formulate în doctrina juridică, necesitatea unor remanieri legislative în scopul uniformizării accepțiunilor conceptului „șantaj” în legea penală se prezintă a fi oportună. Totuși, trebuie să remarcăm că legiuitorul nu a ținut cont de recomandările formulate de către oamenii de știință. Altfel spus, în contextul legii penale naționale în vigoare, titulatura (dar și conținutul art.189 CP RM) nu a fost modificată.

O accepțiune mult diferită (de cea stabilită de legiuitor „șantajului” în ipoteza art.189 CP RM) este atribuită conceptului „șantaj” în contextul art.173 CP RM. In concreto, norma în cauză prevede răspunderea penală pentru hărțuirea sexuală, adică „manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite, săvârșite prin ameninţare, constrângere, şantaj” (subl. ne aparține).

Este evident că între art.189 și art.173 CP RM nu există o concurenţă între o normă parte şi o normă întreg. De fapt, sunt două norme penale în care termenul „şantaj” comportă semnificație diferită. Trebuie să menționăm că această poziție este decelată tranșant de unii autori din literatura de specialitate autohtonă [13]. Într-adevăr, este alogic să considerăm că șantajul, în sensul art.189 CP RM, poate să evolueze pe post de modalitate a acțiunii adiacente a faptei prejudiciabile prevăzute la art.173 CP RM; or, aceste fapte au o natură juridică diferită. De aceea este regretabil că și în acest caz autoritatea legislativă nu a ținut cont de această polisemie inadmisibilă pentru legea penală. În context, sunt relevante prevederile de la art.54 al Legii nr.100 cu privire la actele normative, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 22.12.2017 [14] în acord cu care: terminologia utilizată în actul normativ trebuie să fie constantă, uniformă și să corespundă celei utilizate în alte acte normative (…) – alin.(1) lit. c); (…) aceleaşi noţiuni se exprimă prin aceiaşi termeni – alin.(1) lit.d); se evită tautologiile juridice – alin.(1) lit.g).  Utilizarea conceptului „șantaj” cu semnificații diferite în norme distincte ale Codului penal este o inadvertență gravă a puterii legislative. În atare conjunctură, se creează impresia că autoritatea legislativă a acordat organelor îndrituite cu aplicarea legii dreptul de a stabili semnificația „șantajului” la propria discreție. Din păcate, pe fundalul neglijării principiului legalității (care pretinde legiuitorului adoptarea unor prevederi legislative precise, clare și accesibile) apar erori în aplicarea normelor de drept penal. Tocmai de aceea, considerăm indispensabilă clarificarea înțelesului conceptului „șantaj” din dispoziția art.173 CP RM.

Recurgând la metoda istorică, constatăm că în redacția anterioară a art.173 CP RM „Constrângerea la acțiuni cu caracter sexual” (modificat prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.167 din 09.07.2010 [15]) șantajul era o formă a constrângerii și presupunea ameninţarea cu divulgarea informaţiilor care, devenind cunoscute, pot prejudicia onoarea şi demnitatea victimei sau a persoanelor apropiate ei ori pot fi cauza altora urmări nedorite [16].  La fel, în sensul de constrângere este definit șantajul de către de О.I. Gancenko: „Prin șantaj în dreptul penal trebuie de înțeles constrângerea persoanei la o acțiune favorabilă făptuitorului, comisă pe calea amenințării cu răspândirea informației nedorită de a fi cunoscută publicului” [17]. În redacția în vigoare a art.173 CP RM, șantajul nu mai reprezintă o modalitate de realizare a constrângerii. Prin urmare, trebuie să considerăm că șantajul reprezintă o altfel de violență psihică aplicată victimei decât constrângerea. Accentuăm în context că în sensul art.173 CP RM de lege lata amenințarea, constrângerea și șantajul sunt noțiuni de același calibru și nu se intersectează prin conținut.

În același timp, după conținut șantajul, în conjunctura hărțuirii sexuale, este același ca în redacția anterioară a art.173 CP RM. Pe aceeași poziție sunt și autorii S.Brînza și V.Stati, care afirmă: „Prin șantaj, în sensul art.173 CP RM, trebuie de înțeles amenințarea cu divulgarea informațiilor care, devenind notorii, pot prejudicia onoarea și demnitatea victimei ori pot fi cauza altor urmări nedorite” [18]. Mai restrictivă este următoarea definiție expusă în teoria dreptului penal autohton: în sensul art.173 CP RM, șantajul presupune amenințarea cu dezvăluirea sau răspândirea informațiilor, adevărate sau false, defăimătoare pentru victimă în scopul de a o determina la raporturi sexuale ori la alte acțiuni cu caracter sexual [19]. Este absolut corectă această interpretare, însă nu plenară, după părerea noastră. Adăugăm că șantajul, așa cum este reținut în dispoziția art.173 CP RM, poate constitui mijloc de presiune asupra victimei și atunci când făptuitorul amenință cu divulgarea informațiilor pe care victima vrea să le păstreze în secret, însă care nu neapărat sunt defăimătoare (de exemplu, secretul adopției) [20]. În context, este relevantă categorisirea informației cu răspândirea căreia se amenință în cazul șantajului făcută de către R.А. Levertova [21]:

1) amenințarea cu răspândirea informației care nu defăimează victima, nici apropiații săi, însă victima nu dorește să fie cunoscută;

2) amenințarea cu răspândirea informației false defăimătoare;

3) amenințarea cu răspândirea informației defăimătoare care corespunde realității;

4) amenințarea cu denunțarea comiterii unei infracțiuni de către victimă.  În acest sens, informația cu răspândirea căreia se amenință în contextul șantajului poate să se refere la interesele legale, dar și ilegale ale victimei.

În privința primei categorii de informații la care se referă autorul citat supra, se are în vedere amenințarea cu divulgarea informațiilor confidențiale ale victimei. Adică, efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să inspire victimei temerea că anumite informații, constituind secretul ei personal, ar putea fi destăinuite familiei sale ori altor persoane, ceea ce ar pune-o într-o lumină nefavorabilă în raport cu aceste persoane, astfel reducându-i la minimum resursele psihice pentru a rezista constrângerii [22]. Deși astfel de informație poate să nu defăimeze neapărat victima, însă aceasta poate să-și dorească să o păstreze în taină. Deopotrivă, astfel de informații pot viza răspândirea secretului comercial, bancar, fiscal, de familie, secretul urmăririi penale etc. [23]

În acord cu art.2 al Legii cu privire la libertatea de exprimare [24], prin defăimare se are în vedere răspândirea informaţiei false care lezează onoarea, demnitatea şi/sau reputaţia profesională a persoanei. Raportată la semnificația șantajului în conjunctura art.173 CP RM, considerăm restrictivă această noțiune; or, în sensul art.173 CP RM, amenințarea poate privi nu doar răspândirea unei informații false. O altfel de interpretare conține pct.8 al Hotărârii Plenului CSJ a RM nr.16/2005: „Ştirile defăimătoare reprezintă informaţia veridică sau falsă, a cărei divulgare poate aduce atingere onoarei şi demnităţii persoanei (de exemplu, informaţia despre infracţiunile comise, despre bolile venerice sau psihice suferite, despre alte fapte ruşinoase din biografie etc.) [25]. În temeiul art.173 CP RM, nu comportă relevanță dacă informația cu care se amenință este adevărată sau falsă, important este ca victima să poată fi influențată prin această amenințare.

Concretizăm că, în funcție de modus operandis, amenințarea în cazul șantajului poate fi adusă la cunoștința victimei pe cale orală, scrisă sau sub forma unor acțiuni concludente. La calificare nu are importanță sub ce modalitate a fost adusă la cunoștința victimei amenințarea. În același timp, realizarea amenințării cu răspândirea unor informații defăimătoare, cu caracter fals, urmează a fi încadrată suplimentar în conformitate cu art.70 Cod contravențional al Republicii Moldova („Calomnia”) [26], dacă este însoțită de învinuirea de săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave sau excepțional de grave sau dacă a dus la cauzarea unor urmări grave.

În mod similar, în cazul în care făptuitorul a executat amenințarea cu răspândirea informației ce constituie secretul adopției, cele săvârșite vor constitui concursul infracțiunilor prevăzute la art.173 și art.204 CP RM („Divulgarea secretului adopției”), cu condiția că făptuitorul are calitatea cerută de lege. În cazul divulgării tainei mărturisirii de către un subiect al cultului religios, fapta de hărțuire sexuală va subzista alături de fapta prevăzută la alin.(7) art.54 C.contr. RM. Dacă în conexiune cu hărțuirea sexuală va fi realizată fapta specificată la art.177 CP RM, se va reține concursul de infracțiuni dintre aceste fapte.

Infra prezentăm un exemplu din practica judiciară în care art.173 CP RM a fost aplicat în concurs cu alin.(2) art.177 CP RM: S.A. a fost condamnat în baza art.173 CP RM și alin.(2) art.177 CP RM.

În fapt, în perioada de timp de la 20 februarie 2014, S.A., aflându-se pe teritoriul mun. Bender, intenționat, cu scopul de a o determina pe fosta sa concubină V.E, cu care a întrerupt relațiile intime în august 2013, la raporturi sexuale și la alte acțiuni cu caracter sexual nedorite de cea din urmă, i-a expediat sms-uri prin rețeaua Internet pe numerele de telefon mobil ale ce- lei din urmă 0*** și 0***, prin care solicita prezența acesteia la domiciliul lui S.A., pentru întreținerea unor raporturi sexuale. S.A. a amenințat-o că, în caz de refuz de a se prezenta și a întreține relații sexuale, va distribui pe adresa unor persoane terțe, inclusiv mamei victimei, altor cunoscuți comuni unele fotografii și înregistrări video cu conținut sexual cu participarea concubinei V.E., înregistrări realizate pe parcursul concubinajului, pe care le va plasa și în rețeaua Internet. Astfel, prin comportamentul său verbal și nonverbal S.A. a lezat demnitatea părții vătămate, creându-i o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare. Același S.A., la începutul lunii aprilie 2014, acționând cu intenție, cu scopul de a se răzbuna pentru faptul că partea vătămată V.E. a refuzat să întrețină cu el raporturi sexuale, a răspândit prin mass-media și a plasat pe anumite surse internet câteva fotografii ale părții vătămate pe care era înregistrată cea din urmă în momentul întreținerii unor raporturi sexuale cu un bărbat presupus a fi S.A. Filele conțineau și inscripții cu caracter ofensator, precum că victima este de acord să întrețină relații sexuale cu orice solicitant, fiind indicat numărul telefonului ei mobil pentru contact. Făptuitorul a repartizat așa fotografii și în cutia poștală a mamei victimei, în ale altor cunoscuți comuni, divulgând astfel, contrar voinței victimei, informația ocrotită de lege, despre viața ei personală, ce constituie secret personal și familial [27] .

Considerăm că instanța de judecată a încadrat corect acțiunile făptuitorului. Răspândirea fără consimțământul victimei a informațiilor, ocrotite de lege, despre viața personală ce constituie secret personal sau familial depășește latura obiectivă a infracțiunii de hărțuire sexuală. De aceea, cele comise trebuie calificate în baza regulilor concursului de infracțiuni. Referitor la amenințarea victimei cu denunțarea săvârșirii unor infracțiuni, concretizăm că la calificare nu are importanță dacă ilegalitățile cu care se amenință sunt adevărate sau false. O asemenea informație poate constitui mijloc de presiune în cazul șantajului în sensul normei specificate la art.173 CP RM. Nu negăm că denunțarea faptelor contravenționale sau penale este un act socialmente util. Însă, atunci când făptuitorul utilizează această informație în scopul specificat în dispoziția art.173 CP RM, amenințarea cu divulgarea unei asemenea informații este susceptibilă să determine persoana la realizarea unor raporturi sexuale ori a altor acțiuni cu caracter sexual. Deci, este ilegală. În ipoteza hărțuirii sexuale, destinatarul șantajului trebuie să fie și destinatarul acțiunii principale a faptei. Deopotrivă, conținutul amenințării poate viza și membrii de familie ai victimei, rudele sau apropiații acesteia.

Atragem atenția că șantajul, în ipoteza infracțiunii prevăzute la art.173 CP RM, nu presupune amenințarea cu violența sau oricare altă amenințare decât cea nominalizată supra. Din aceste rațiuni, nu este corect a include amenințarea cu aplicarea violenței în noțiunea de „șantaj”, reținută în practica judiciară:

M.V. a fost învinuit că a comis infracțiunea de hărțuire sexuală în următoarele circumstanțe: în perioada cuprinsă între anii 2009 și 2014, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, manifestând comportament agresiv verbal și nonverbal, care lezează demnitatea persoanei și creează o atmosferă neplăcută, a șantajat-o pe U.T., amenințând-o că va aplica violență asupra soțului ei U.V. și va răspândi știri defăimătoare cu privire la infidelitatea conjugală a acesteia (subl. ne aparține), astfel determinând-o la mai multe raporturi sexuale nedorite. În aceeași perioadă de timp, după ce victima U.T. a refuzat categoric să mai întrețină raporturi sexuale cu M.V., acesta, în vederea realizării aceluiași scop, a continuat să o șantajeze, amenințând-o cu aplicarea violenței asupra rudelor apropiate și cu răspândirea unor știri defăimătoare cu privire la persoana ei (subl. ne aparține) [28].

Șantajul în speța exemplificată circumscrie doar amenințarea cu răspândirea informațiilor defăimătoare privind infidelitatea conjugală, nu și amenințarea cu violența. De lege lata, șantajul este o modalitate a acțiunii adiacente a faptei prejudiciabile de hărțuire sexuală de sine stătătoare și nu se intersectează cu amenințarea.

Încheind această analiză, semnalăm în privința necesității unificării terminologiei în legea penală. Din acest motiv, întrucât puterea legislativă nu a modificat titulatura art.189 CP RM și reține în dispoziția art.173 CP RM un alt sens al acestui concept, optăm pentru excluderea termenului „șantaj” din norma care incriminează hărțuirea sexuală. De iure, șantajul, în sensul art.173 CP RM, este o modalitate distinctă de amenințare ca modalități ale acțiunii adiacente. De facto, amenințarea victimei cu răspândirea unor informații pe care aceasta vrea să le păstreze în taină este cuprinsă in toto în modalitatea acțiunii adiacente „amenințarea” consacrată în norma ce incriminează hărțuirea sexuală.

*Acest articol a fost publica în: Revista Națională de Drept, nr. 9, 2016

Referințe bibliografice:

1. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128- 129.
2. Reținem oportună precizarea expusă de S.Brînza și V.Stati la pag.930 din lucrarea: Tratat de drept penal. Partea specială. Vol.I. Chișinău: Tipografia Centrală, 2015, în acord cu care la art.189 CP RM sub denumirea marginală de șantaj sunt reunite opt infracțiuni de sine stătătoare; este vorba de infracțiunile prevăzute la alin.(1), (5), (6), lit.c)-e) alin.(2), lit.c) alin.(3) și alin. (4) art.189 CP RM. În context, concretizăm că am citat numai alin.(1) art.189 CP RM, din motiv că este suficient de relevant în planul prezentului studiu, și nu pentru că noțiunea de șantaj atribuită de legiuitor în titulatura art.189 CP RM nu se referă și la celelalte infracțiuni din conținutul normei.
3. Brînza S., Stati V. Calificarea infracțiunilor privind viața sexuală: controverse și soluții. În: Revista Națională de Drept, 2007, nr.5, p.7-8; Hadîrcă I. Răspunderea penală pentru infracțiunile săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora. Chișinău: CEP USM, 2008, p.201; Moiseev D. Unele precizări privind accepţiunile juridice şi extrajuridice ale conceptului de şantaj. În: Revista științifică a USM „Studia Universitatis”, Seria „Științe sociale”, 2007, nr.6, p.149-152.
4. Crijanovschi S. Aspecte teoretice și practice ale infracțiunii de șantaj. Chișinău: CEP USM, 2012, p.124.
5. Dima E. ș.a. Dicționar explicativ ilustrat al limbii române. Chișinău: ARC, 2007, p.700.
6. Ibidem, p.1949.
7. Hadîrcă I. Op. cit., p.201.
8. Crijanovschi S. Op. cit, p.124; Moiseev D., Op. cit., p.149-152.
9. Безверхов А.Г. Насилие и его виды в уголовном праве России: вопросы методологии, теории и практики. В: Вестник Самарского государственного университета, 2014, № 11/1 (122), с.91-110.
10. Уголовный кодекс Российской Федерации. B: Собрание законодательства Российской Федерации, 1996, №25.
11. Moiseev D. Op. cit.; Bîrgău M, Larii Iu. Aspecte juridico-penale și criminologice ale șantajului: studiu monografic. Chișinău: Academia „Ștefan cel Mare”, 2004, p.174.
12. Crijanovschi S. Op. cit., p.124.
13. Brînza S., Stati V. Tratat de drept penal. Partea specială. Vol.I, p.597; Crijanovschi S. Op. cit., p.11.
14. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.7- 17.
15. Ibidem, 2010, nr.155-158.
16. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală”, nr.17 din 07.11.2005. http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=17 (vizitat 10.10.2016).
17. Ганченко О.И. Уголовная ответственность за шантаж: теоретические и прикладные аспекты/ Автореферат дисс. … канд. юрид. наук. Краснодар, 2013, с.6.
18. Brînza S., Stati V. Op. cit., 2015, p.597.
19. Гырла Л., Табарча Ю. Уголовное право Республики Молдова: Часть особенная: С изменениями и дополнениями на 10.10.2010. Tом I. Кишинэу: Cartdidact, 2010, с.229.
20. Cu titlu de remarcă, relevăm că noțiunea de șantaj în ipoteza art.173 CP RM poate fi interpretată similar noțiunii formulate de autorul А.G.Bezverhov în contextul definirii „șantajului” în sensul art.133 CP al Federației Ruse.
21. Левертова Р.А. Ответственность за психическое насилие по советскому уголовному праву. Омск: НИиРИО Ом. ВШМ МВД СССР, 1978.
22. Brînza S., Stati V. Op. cit., 2015, p.478.
23. Безверхов А.Г. Op. cit.
24. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.117- 118.
25. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre şantaj”, nr.16 din 07.11.2005. http://jurisprudenta.csj.m d/search_hot_expl.php?id=11 (vizitat 10.10.2016).
26. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3-6.
27. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 04.03.2015. Dosarul nr.1ra-182/2015. (nepublicată) / Arhiva Judecătoriei mun.Bender.
28. Sentința Judecătoriei sectorului Ciocana, mun. Chișinău, din 31.07.2015. Dosarul nr.1-381/2014. http:// instante.justice.md/apps/hotariri_judecata/inst/jci/get_decision_doc.php? decision_key=04073A25-9737-E511-A983- 005056A5FB1A&case_title=Dosar-22-1-2017 -23042014- 1460 (vizitat 10.10.2016).