Gheorghe Reniță
Stabilirea condițiilor, cerute de norma de incriminare pentru existența actului de conduită infracţională, constituie o condiție esențială pentru aplicarea răspunderii penale. Așa fiind, infra, vom analiza problematica laturii obiective a infracțiunilor inserate la art.3302 „Îmbogățirea ilicită” din Codul penal. Acestea au suplinit arsenalul instrumentelor de luptă împotriva corupției în sectorul public, în urma adoptării la 23.12.2013 de către Parlamentul Republicii Moldova a Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative[1] (în continuare – Legea nr.326/2013).
Ab initio, consemnăm că, structura endogenă a laturii obiective a infracțiunilor prevăzute la art.3302 CP RM, nu diferă. În esență, calitatea specială a subiectului este ceea ce le disociază. In concreto, infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.3302 CP RM este comisă de către o persoană cu funcţie de răspundere sau de către o persoană publică (abordare susceptibilă de critică, întrucât era îndestulătoare folosirea doar a formulei de „persoană publică”). În opoziție, infracțiunea specificată la alin.(2) art.3302 CP RM este săvârșită de către o persoană cu funcţie de demnitate publică.
După această notă de limpezire, decelăm: latura obiectivă a îmbogățirii ilicite (art.3302 CP RM) rezidă în fapta prejudiciabilă exprimată în acțiunea de deținere a bunurilor în cazul în care valoarea acestora depășește substanțial mijloacele dobândite și s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obținute licit.
În general, în procesul de formulare a conţinutului infracţiunii de îmbogăţire ilicită, legiuitorul a avut posibilitatea de a oscila între două abordări diferite. Acesta putea defini conduita interzisă ca omisiune sau ca acţiune.
Prezența în textul art.3302 CP RM a substantivului feminin nearticulat – „deținere” – ce provine de la verbul tranzitiv – „deține” – acreditează concluzia că, s-a îmbrățișat concepția de conduită interzisă ca acțiune. Totuși, trebuie de notat că, în proiectul inițial[2] care a stat la baza adoptării legii enunțate supra (Legea nr.326/2013), alin.(1) art.3302 CP RM, avea următorul conținut: „Fapta intenţionată a unei persoane publice care a dus la îmbogăţirea ilicită a acesteia, prin mărirea substanţială a patrimoniului care depăşeşte veniturile lui legale”. În legătură cu această expunere, Centrul Național Anticorupție, în Tabelul obiecțiilor și propunerilor la proiectul care stă la adoptarea Legii nr.326/2013, a sugerat: „Pentru a evita inaplicabilitatea componenței de infracțiune propuse, recomandăm autorului (se are în vedere autorul proiectului – n.a.) să reformuleze prevederea de la alin.(1) astfel încât să se pună accentul nu pe fapta intenționată care a generat careva bunuri, ci pe deținerea (sublinierea ne aparține – n.a.) unui patrimoniu care este disproporționat în raport cu veniturile legale ale persoanei”[3]. Probabil, din aceste motive, în varianta definitivă, s-a optat pentru cuvântul „deținere” în vederea desemnării faptei prejudiciabile a îmbogățirii ilicite. Pe de altă parte, nu poate fi acceptată și necesită a fi repudiată ca deținerea să se realizeze în privința patrimoniului (așa cum s-a proiectat). Or, din amalgamul art.284 Cod civil, reiese că, patrimoniul înglobează atât o componentă activă, cât și una pasivă. De aceea, ar fi cu totul deplasat să spunem că, vom atesta infracțiunea de îmbogățire ilicite în ipoteza deținerii unor datorii exigibile care sunt disproporționate în raport cu veniturile legale ale persoanei. Pe cale de consecință, salutăm schimbarea paradigmei, prin ostracizarea termenului de „patrimoniu”.
După această digresiune absolut necesară, conturăm că, ad litteram, „a deține” semnifică a avea în stăpânire sau în păstrare un bun material; a dispune de…, a poseda, a avea[4]. În acest făgaș, ancorăm problema dacă în sensul art.3302 CP RM noțiunile „a deține” și „a poseda” sunt echipolente. Profilăm un răspuns negativ. Deoarece, din interpretarea sistemică, se degajă o altă concluzie, și anume: ele (noțiunile „a deține” și „a poseda”) nu exprimă în forme diferite același conținut. Decretăm că, posesia cârmuită de art.303-314 Cod civil repezită o stare de fapt și un atribut al dreptului de proprietate, care se bucură de protecție juridică. Per a contrario, deținerea în contextul art.3302 CP RM se realizează ca urmare, a săvârșirii unor fapte generatoare de venituri ilicite, cum ar fi, corupere pasivă, traficul de influență, delapidarea averii străine cu folosirea situației de serviciu etc. Considerăm că, s-a ocolit termenul „posesie” pentru ilustrarea laturii obiective a îmbogățirii ilicite, pentru a nu antama calea criticilor și pentru a nu strecura confuzii.
În efortul de tălmăcire a faptei prejudiciabile a îmbogățirii ilicite, în doctrina juridică[5], s-a etalat just că, prin „deținere” se înțelege păstrarea acestor bunuri – în mod ascuns sau deschis – în sfera de stăpânire a făptuitorului (pe contul bancar, în caseta de valori închiriată la o bancă, asupra făptuitorului, în locuință sau în altă încăpere aparținând acestuia, la locul de muncă al făptuitorului, pe terenul din preajma casei acestuia, în ascunzătoare etc.).
Fără a întrerupe firul logic, punctăm că, legiuitorul nu a stipulat titlul cu care se dețin aceste bunuri. Cu toate acestea, este de remarcat că, în procesul dezbaterilor pentru adoptarea art.3302 CP RM s-a pledat ca, deținerea bunurilor să fie cu titlu de proprietate „pentru a nu permite cuiva să abuzeze doar de o simplă sintagmă”[6]. Această propunere s-a dovedit a fi infructuoasă, fiindcă, în final, nu a fost recepționată. Considerăm că, rațiunea legiuitorului de a evita folosirea noțiunii „proprietate” constă în aceea, de a nu „încătușa” operabilitatea dispoziției art.3302 CP RM, întrucât, persistă o serie de remedii juridice pentru a ascunde proprietatea. Din această optică, oglindim următoarea dilemă: dacă bunurile ce constituie obiectul material sau imaterial al infracțiunilor cuprinse la art.3302 CP RM sunt deținute prin intermediul unor „oameni de paie”, și proprietatea este „deghizată” cu ajutorul unor acte juridice fictive sau simulate, însemnă oare că, este necesară mai întâi de toate exercitarea unei acțiuni în nulitate în temeiul art.221 Cod civil? Răspunsul este negativ. Concluzia ne este cimentată de însuși textul incriminator statuat la art.3302 CP RM, din care transpare că, pentru a fi în prezența îmbogățirii ilicite, bunurile, care constituie obiectul material sau imaterial a infracțiunii, sunt deținute personal sau prin intermediul unui terț.
Sub acest aspect, nuanțăm că, în ipoteza, în care bunurile sunt deținute de un terț, acesta va avea calitate de complice la îmbogățirea ilicită, numai atunci când, respectivul terț și-a depus aportul – cu intenție și în urma înțelegerii prealabile cu autorul infracțiunii – la comiterea ei.
În altă ordine de idei, din dispoziția art.3302 CP RM rezultă că, pentru a se dovedi comiterea îmbogățirii ilicite, inițial, trebuie să fie probată săvârșirea faptei generatoare de venituri ilicite. Dezvoltând ideea, subliniem că cel care comite infracțiunea de îmbogățire ilicită trebuie să răspundă și pentru infracțiunea predicat (principală), pe care a comis-o anterior. Însă, aceasta sfidează principiul neadmiterii sancţionării duble a aceleaşi fapte (non bis in idem). Din aceste motive, autorii S. Brînza și V. Stati, temeinic au alegat: „(…) faptele reunite sub denumirea marginală de îmbogățire ilicită pot să nu aibă o fizionomie distinctă și pot fi privite doar ca realizare a scopului faptei generatoare de venituri ilicite”[7]. Cu regret, acest aspect nu a fost elucidat în Hotărârea Curții Constituționale nr.6 din 16.04.2015 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul penal şi Codul de procedură penală (confiscarea extinsă şi îmbogăţirea ilicită) (Sesizarea nr.60a/2014)[8].
În încheierea analizei laturii obiective a infracțiunilor specificate la art.3302 CP RM, creionăm că, acestea sunt infracțiuni formale. Ele se consideră consumate din momentul deținerii bunurilor în cazul în care valoarea acestora depășește substanțial mijloacele dobândite și s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obținute licit.
*Acest articol a fost publicat în:
[1] Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.47-48.
[2] Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. [Accesat 25.06.2015] Disponibil: http://www.justice.gov.md/pageview.php?l=ro&idc=192
[3] Tabelul obiecțiilor și propunerilor la proiectul legii pentru modificare și completarea unor acte legislative. [Accesat 25.06.2015] Disponibil: http://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/1987/language/ro-RO/Default.aspx
[4] Dicționarul explicativ al limbii române / Conducătorii lucrării: COTEANU I., SECHE L., SECHE M. Ediția a II-a, revăzută. București: Univers Enciclopedic Gold, 2012, p.304.
[5] BRÎNZA S., STATI V. Tratat de drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chişinău: Tipografia Centrală, 2015, p.925.
[6] Stenograma ședinței plenare a Parlamentului Republicii Moldova din 14.11.2013. [Accesat 25.06.2015] Disponibil: http://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/1987/language/ro-RO/Default.aspx
[7] BRÎNZA S., STATI V. Tratat de drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chişinău: Tipografia Centrală, 2015, p.925.
[8] Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.115-123.