Gheorghe Reniță

1. Preliminarii

În vederea realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii, procesul civil parcurge două etape: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei coercitive a statului, în măsura în care debitorul nu-şi execută de bunăvoie obligaţia.

Scopul activităţii judiciare nu se poate limita doar la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile. Simpla recunoaştere a dreptului sau obligarea debitorului de a restabili dreptul încălcat ori contestat nu este, de multe ori, suficientă. Hotărârea judecătorească prin ea însăşi, chiar înzestrată cu autoritate de lucru judecat, „riscă să rămână o lovitură de sabie în apă şi să nu servească cu nimic părţii victorioase, în special reclamantului, dacă el n-ar putea recurge la constrângere pentru a o executa”[1].

Un act executoriu neexecutat sau, altfel zis, o justiţie formală nu poate să asigure atingerea scopului de bază – protejarea drepturilor şi libertăţilor omului, proclamate de actele normative naţionale şi internaţionale[2]. În acest sens, în cauza Prodan versus Republica Moldova[3] (în continuare – RM) CtEDO a statuat că: „52. Ar fi de neconceput ca articolul 6 § 1 să descrie în detaliu garanţiile procedurale oferite părţilor aflate în litigiu – proceduri care sunt echitabile, publice şi prompte – fără a proteja executarea hotărârilor judecătoreşti; a interpreta articolul 6 ca referindu-se în exclusivitate la accesul la o instanţă şi îndeplinirea procedurilor ar putea duce la situaţii incompatibile cu principiul preeminenţei dreptului, pe care Statele Contractante  şi-au asumat angajamentul să-l respecte atunci când  au ratificat Convenţia. Executarea unei hotărâri[4] pronunţate de orice instanţă trebuie, prin urmare, privită ca o parte integrantă a „procesului” în sensul articolului 6 (a se vedea Hornsby v. Greece, hotărâre din 19 martie 1997, Reports 1997-II, p.510, § 40)”.

Prin urmare, executarea silită reprezintă una din instituţiile fundamentale ale dreptului procesual civil, fiind o componentă importantă a justiţiei într-un stat de drept[5].

Efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive[6] oferă creditorului dreptul de a-şi satisface pe deplin creanţa şi incumbă obligaţia corelativă a debitorului de a executa dispozitivul hotărârii. Totuși, în anumite ipoteze prevăzute de lege, la care ne vom referi infra, poate interveni întoarcerea executării silite.

Sediul materiei prinvind întoarcerea executării silite se găsește în Capitolul XIII (art.157-160) din Codul de executare (în continuare – CE) al RM[7].

După aceste scurte considerații de ordin introductiv, în studiul de față, ne propunem să țărmuim problematica întoarcerii executării silite prin prisma sintezei regulilor de drept ce guvernează această materie, valorificând în acest sens cadrul legal (lege lata), practica judiciară şi abordările doctrinare în domeniu, precum şi decelarea unor soluţii şi propuneri vizând perfecţionarea legislaţiei ce reglementează întoarcerea executării silite.

2. Conceptul de întoarcere a executării silite

Prin întoarcerea executării silite a hotărârii, deciziei, încheierii instanţei judecătoreşti sau a unui alt organ jusdicţional se are în vedere că la anularea hotărârii, încheierii, deciziei exe­cutate şi, după rejudecarea pricinii, se adoptă o hotărâre, încheiere, deciziei prin care pretenţie se respinge parţial sau integral ori se emite o încheiere de încetare a procesului sau de scoatere a cererii de pe rol[8].

Într-o altă opinie, se etalează că, „întoarcerea executării este în fapt o reluare a „drumului executării”, însă în sens invers, restabilirea situaţiei anterioare executării săvârşite”[9].

S-a mai exprimat părerea că, „prin întoarcerea executării, părţile se restabilesc în drepturile sale, căci nerestituirea celor primite de la debitor de către creditor, ar crea situaţia îmbogăţirii fără justă cauză a ultimului”[10].

În acelaș făgaș, se expun comentatorii Codului de executare al Republicii Moldova, Cartea I: Executarea hotărârilor cu caracter civil, „prin întoarcerea executării părţile se restabilesc în drepturile sale, căci nerestituirea celor primite de la debitor de către creditor ar creea situaţia îmbogăţirii fără justă cauză a ultimului, când actul juridic în temeiul căreia s-au făcut încasările fiind anulat, reţinerea sumelor sau bunurilor este nejustificată”[11]. Într-adevăr, efectul întoarcerii executării silite este cel de restituire a bunurilor celui îndreptăţit sau, în cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri imobile, de restituire a sumei rezultate din vânzare de către creditor. În ipoteza în care debitorul nu ar restitui tot ce a primit ca urmare a anulării executării silite ar constitui o îmbogățire fără justă cauză. Textul de lege care cimentează acestă concepție derivă din prevederile art.1389 din Codul Civil[12] ( în continuare – CC) al RM, intitulat „Dreptul de a cere restituirea prestaţiei”, potrivit căruia, „Persoana care, fără temei legal sau contractual, a dobândit ceva (acceptant) ca urmare a executării unei prestaţii de către o altă persoană (prestator) sau a realizat în alt mod o economie din contul altuia este obligată să restituie acestei alte persoane ceea ce a primit sau a economisit. Nu este relevant faptul dacă îmbogăţirea fără justă cauză a avut loc ca rezultat al comportamentului uneia dintre părţi, a unui terţ sau ca urmare a unei cauze independente de voinţa lor”. Îmbogăţirea fără justă cauză reprezintă un fapt juridic licit, care conform prevederilor art.8 din CC al RM generează drepturi şi obligaţii pentru participanţii la raporturi juridice civile. Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic de îmbogăţire fără justă cauză este important ca îmbogăţirea să se producă în lipsa unui temei legal sau contractual[13].

În Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Codului de executare în cauzele civile” nr.10 din 16.12.2013[14], se statuează: „prin întoarcerea executării se vor înţelege acţiunile executorului de restabilire în drepturile lor a părţilor procesului de executare existente până la executarea unei hotărâri”. În alți termini, întoarcerea executării silite reprezintă o refacere în sens invers a drumului parcurs de executarea silită, cu repunerea părților în situația anterioară.

Sintetizând cele creionate mai sus, putem defini întoarcerea executării silite, ca fiind o situație simetric inversă executării săvârșite, ce incumbă obligația petru creditor de a-i restitui debitorului tot ce a primit prin executarea silită, întrucât raportului juridic obligaţional dintre creditor şi debitor, în temeiul căreia s-au făcut încasările este anulat, nerestituirea celor primite de la debitor de către creditor, ar crea situaţia îmbogăţirii fără justă cauză a ultimului.

3. Natura juridică a întoarcerii executării silite

Sub aspectul naturii juridice a întoarcerii executării silite, în literatura de specialitate s-au difuzat mai multe păreri.

Astfel, într-o accepțiune[15], se califică întoarcerea executării silite (reviriment) ca formă de apărare a drepturilor debitorului (sublinierea ne aparține – n.a.), alături de contestarea actelor, acţiunilor (inacţiunii) execu­torului judecătoresc. Într-adevăr, raţiunea instituţiei întoarcerii executării silite este reprezentată de protejarea intereselor persoanelor care nu au calitatea de debitor în cadrul unui raport juridic obligaţional şi împotriva cărora s-a pornit executarea silită.

După un alt punct de vedere[16], întoarcerea executării silite reprezintă acea obligație (sublinierea ne aparține – n.a.) pentru creditor de a-i restitui debitorului tot ce i-a luat prin executare silită, când după săvârșirea executării, intervine anularea titlului executoriu sau numai a executării.

S-a mai reliefat opinia, la care achiesăm că, „întoarcerea executării silite reprezintă un incident procedural[17] (sublinierea ne aparține – n.a.) ce are loc în situaţia existenţei cumulati­ve a următoarelor condiţii: – hotărârea judecătorească deja executată este anulată; – în urma rejudecării se adoptă o hotărâre, prin care acţiunea se respinge par­ţial sau integral, ori se emite o încheiere, prin care procesul este încetat sau se dispune scoaterea de pe rol a cererii”[18].

4. Condițiile necesare pentru întoarcerea executării silite

Doctrina juridică[19] a decelat că, pentru survenirea întoarcerii executarii silite sunt necesare întrunirea cumulativă a unor condiții.

Astfel, evidențiem următoarele condiții a căror prezență cumulativă generează întoarcerea executării silite:

1. Anularea titlului executoriu[20]. Această condiție se realizează ca urmare a exercitării căilor de atac. Desființarea titlului executoriu duce la desființarea dedrept a actelor de executare efectuate în baza sa. De asemenea, trebuie de notat că, se va anula titlu executoriu atunci când, în urma rejudecării se adoptă o hotărâre prin care acţiunea se respinge parţial sau integral ori o încheiere de încetare a procesului sau de scoatere a cererii de pe rol.
2. Cererea celui interest. Codul de executare prevede că instanţa de judecată dispune din oficiu restituirea către pârât (debitor), din contul reclamantului (creditorului),  a tot ceea ce s-a încasat în temeiul hotărârii anulate, precum şi  a cheltuielilor de executare (art.157), totuși, considerăm că este necesar să existe cererea celui interesat, căci instanța de judecată nu poate cunoște la ce etapă se află executarea hotărârii, și dacă a avut loc o executare totală sau parțială. În plan comarat, în corespundere cu art.723 alin.(1) din noul Cod de procedură civilă (în continuare – NCPC) al României[21], „În cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau însăşi executarea silită, la cererea celui interesat (sublinierea ne aparține – a.), va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării”. Cererea de întoarcere a executarii silite se poate face în cadrul aceluiași proces sau pe cale separată, printr-un proces distinct. Judecătorul nu se poate pronunța plus petita sau minus petita. În acest sens, în doctrină[22] just s-a reținut că, potrivit art.240 alin.(3) Codului de procedură civilă[23] (în continuare – CPC) al RM instanţa de judecată adoptă hotărârea în limiteletele pretenţiilor înaintate de reclamant. Astfel, art.159 alin.(1) CE conţine o dificienţă de reglementare. Dacă nu este invocat de către părţi, instanţa de judecată, care casează hotărârea nu poate cunoaşte faptul dacă aceasta a fost sau nu executată total sau parţial. În aceste circumstanţe, dispunerea întoarcerii executării, nu poate avea loc, întrucât nu este certă întinderea obligaţiilor executate. Totuşi, instanţa de judecată va dispune întoarcerea executării din oficiu doar dacă din materialele dosarului reiese cert că hotărârea judecătoarească a fost executată. În cazul în care a fost omisă de către apelant sau recurent solicitarea întoarcerii executării, este recomandabil ca instanţa de judecată să concretizeze la ce etapă se află executarea hotărârii. Astfel, s-ar determina valoarea prestaţiilor necesare a fi întoarse, ori întoarcerea executării este posibilă doar dacă a avut loc efectiv o executare totală sau parţială.
3. Executarea parțială sau totală a titlului executoriu. Repunerea părților în situația anterioară este lipsită de sens în cazul în care nu a fost executat titlul executoriu. Prin urmare, aceasta condiție apare ca obligatorie, pentru ca cererea de întoarcere a executarii să nu fie golită de conținut. Întoarcerea executării îşi are sorgintea în executarea anterioară a unui titlu executoriu ce fusese ulterior desfiinţat. În alți termini, fundamentul juridic al instituţiei întoarcerii executării derivă din chiar executarea anteriară a unui titlu executoriu ce fusese ulterior desfiinţat, neavând astfel nicio relevanţă materia juridică în care s-a pronunţat hotărârea desfiinţată. De asemenea, nu are importanță dacă executarea titlului executoriu s-a facut de bunăvoie de catre debitor sau silit. Punctăm că, atunci când, executarea a fost parțială, întoarcerea executării, în mod firesc, poate fi de asemenea parțială.

Pe lângă condițiile creionate mai sus, într-un proces având ca obiect întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare, respectiv reîntoarcerea bunurilor în patrimoniul debitorului, reclamantul trebuie să demonstreze că sunt îndeplinite condiţiile materiale ale îmbogăţirii fără justă cauză: – existenţa unei îmbogăţiri a pârâtului, respectiv mărirea patrimoniului acestuia prin dobândirea bunurilor; – să existe o însărăcire a reclamantului; – între îmbogăţirea pârâtului şi însărăcirea reclamantului să fie o legătură sau o corelaţie directă. Cele două fenomene trebuie să aibă aceeaşi cauză sau aceeaşi origine[24].

Cazurile în care intervine necesitatea întoarcerii executării silite

În concordanță cu dispozițiile art.157 din CE al RM al cărui nomen iuris este „Întoarcerea executării” alin.(1), „În cazul în care hotărârea executată se anulează şi, după rejudecarea pricinii, se adoptă o hotărâre prin care acţiunea se respinge parţial sau integral ori o încheiere de încetare a procesului sau de scoatere a cererii de pe rol, instanţa de judecată dispune din oficiu restituirea către pârât (debitor), din contul reclamantului (creditorului),  a tot ceea ce s-a încasat în temeiul hotărârii anulate, precum şi  a cheltuielilor de executare.”

Astfel, din prevederile normei juridice citate supra rezultă că, necesitatea întoarcerii executării survine în următoarele ipoteze:

– când o hotărâre judecătorească deja executată a fost anulată sau modificată, prin decizia instanţei superioare;
– când în urma rejudecării cauzei pretenţiile reclamantului s-au respins integral ori parţial;
– când prin decizia instanţei superioare sau ca efect ale rejudecării cererea a fost scoasă de pe rol ori procesul a încetat.

În acest făgaș, necesită a fi nuațat că, întoarcerea executării hotărârii, încheierii, deciziei judecătoreşti se admite în orice caz, indiferent de faptul potrivit cărei căi de atac a fost casată hotărârea, încheierea, decizia – în apel, recurs sau revizu­ire. Instanţa de judecată căreia i s-a transmis dosarul spre rejudecare este obligată să examineze din oficiu chestiunile legate de întoarcerea executării hotărârii şi să se pronunţe asupra acestora în noua hotărâre. În caz de casare a hotărârii şi respingerea totală sau parţială a acţiunii ori casarea hotărârii şi încetarea procesului sau scoaterea cererii de pe rol. Dacă instanţa de apel, recurs sau revizuire casează hotărârea instanţei de fond cu adoptarea unei noi hotărâri, prin care respinge total sau parţial acţiunea ori emite o încheiere de încetare a procesului sau de scoatere a cererii de pe rol, la necesitate, ea este obligată să se pronunţe din oficiu şi asupra întoarcerii executării hotărârii[25].

În ce privește ipoteza când o hotărâre judecătorească deja executată a fost modificată, prin decizia instanţei superioare, prezintă relevanță următoarea speță: La 31.03.2009 V.O. a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva SA „M” cu privire la încasarea prejudiciului material cauzat. Prin hotărârea Judecătoriei sect. Centru nr.2-266/10 din 19.03.2010 s-a hotărât: a încasa din contul SA „M”  în folosul V.O. despăgubirea de asigurare în mărime de 40 321 lei, a cheltuielilor de expertiză în mărime de 850 lei şi taxa de stat în sumă de 150 lei. Nefiind deacord cu hotărârea primei instanţe, SA „M” a declarat apel, însă prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17.11.2010, cererea de apel a fost restituită la data de 12.01.2011 pentru neîndeplinirea indicaţiilor instanţei în termen. La 17.01.2011 în cadrul Biroului de Executare a executorului judecătoresc G.V. a fost prezentat spre executare documentul executoriu nr.2-266/10 din 19.03.2010 cu privire la încasarea din contul SA „M” în beneficiul lui V.O. suma de 41 321 lei, şi intentată procedura de executare. Urmare a cererii de recurs înaintate la 25.01.2011, SA „M” prin ordinul de incaso nr.500 din 03.02.2011 a transferat la contul executorului judecătoresc G.V. întru suspendarea executării cauţiunea în mărime de 120% din suma datoriei (ce constituie 49 585,20 lei), ca într-un final, din imprudenţă sau necunoaşterea executorului despăgubirea în mărime de 40 321 lei să fie transferată la contul lui V.O., iar, procedura de executare fiind încetată. Ulterior, în rezultatul recursului declarat, s-a dispus anularea încheierii nr.2a-2881/10 din 17.11.2010 cu restituirea dosarului spre examinare la instanţa de apel. Astfel, prin Decizia Colegiului Civil al Curţii de Apel Chişinău nr.2a-3227/11 din 29.11.12, apelul declarat de către SA „M” a fost admis şi modificată hotărârea Judecătorie sect. Centru din 19.03.2010 prin micşorarea sumei încasate din contul SA „M” de la 40 321 lei până la 36 3041ei[26]. În atare circumstanțe, în procedura în ordonanță, s-a dispus: încasarea de la V.O., în folosul debitorului SA „M” suma de 4 017 lei.

În alt context, trebuie de releifat faptul că, desfășurarea legală a procedurii de executare silită este asigurată prin existența contestației la executare, care este mijlocul procedural prin care părțile sau terțele persoane vătămate prin executare se pot plânge instanței competente, în scopul de obținere desființarea actelor ilegale de executare[27], și pe cale de consecință, poate surveni întoarcerea prestației executate. Iată și o ipoteză din practica judiciară care se circumscrie acestei modalități: La 21.05.2012, executorul judecătoresc G.R. a dispus prin încheiere primirea spre executare şi intentarea procedurii de executare, iar ulterior, prin încheierea ultimului din 15.06.2012 procedura de executare a fost încetată. Încheierea de încetare a procedurii de executare din 15.06.2012 nu a fost contestată în ordinea prevăzută la art.84 alin.(2) Codul de Executare. SA „A.V.” a depus cerere privind calcularea dobânzilor rezultate din întârzierea executării hotărârii instanţei de judecată din 01.11.2012, adică în afara procesului de executare. Astfel, s-a dispus prin încheierea executorului judecătoresc U.O. nr.174-77/12 din 01.11.2012 admiterea cererii creditorului umăritor SA „A.V.” privind calcularea penalităţilor şi dobânzilor şi s-a dispus încasarea de la debitorul SRL „G.-G.” în beneficiul SA „A.V.” a sumei de 355 838. 079 lei cu titlu de dobânzi de întârziere pentru neexecutarea Hotărârii din 13.02.2009. La 28.11.2012, SRL „G.-G.” s-a adresat în instanţă cu cerere de anulare a încheierii executorului judecătoresc nr.174-77/12 din 01.11.2012. Prin Hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 16.05.2013 a fost admisă contestaţia depusă de SRL „G.-G.” şi s-a anulat încheierea executorului judecătoresc U.O. nr.174-77/12 din 01.11.2012 privind încasarea dobânzii de întârziere pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Acţiunile de executare în baza încheierii nr.174-77/12 din 01.11.2012 au fost suspendate. La 31.05.2013 SA „A.V.” a depus recurs împotriva Hotărârii Judecătoriei Centru din 16.05.2013, solicitând casarea acesteia şi emiterea unei noi hotărâri, de respingere a cererii depuse de SRL „G.-G.”. Colegiul Civil al Curţii de Apel Chişinău prin Decizia nr.2r-l438/13 din 11.07.2013 a dispus respingerea recursului declarat de SA „A.V.” şi menţinerea Hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 16.05.2013, pe motivul de ilegalitate a încheierii executorului judecătoresc U.O. nr.174-77/12 din 01.11.2012 privind încasarea dobânzii de întârziere în sumă de 355 838,079 lei, în lipsa unei proceduri de executare[28]. În lumina acestor circumstanțe, prin ordonanță judecătorească s-a dispus: a întoarce executarea silită cu încasarea întregii sume de 355 838,079 lei din contul SA „A.V.” în beneficiul SRL „G.-G.”.

Cu titlu de drept comparat, tangențiem că potrivit art.722 din NCPC al României, în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului[29].

6. Cazuri de limitare a întoarcerii executării silite

Persistă situații când întoarcerea executării silite este inadmisibilă, atât sub aspect subiectiv – al persoanelor ce li se incumbă obligația de restituire, precum şi sub aspect obiectiv – al raporturilor juridice născute între aceștia – din raţiuni care pun în discuţie fundamentul întoarcerii executării silite.

Astfel, în acord cu art.160 CE al RM nu se admite întoarcerea executării în pricinile de încasare a pensiei de întreţinere, de reparare a prejudiciului cauzat prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii, precum şi prin pierderea întreţinătorului, cu excepţia cazurilor când hotărârea anulată a fost întemeiată pe informaţii sau pe documente false prezentate de reclamant.

Din acest text de lege, deducem că, este exclusă întoarcerea executării silite în următoarele ipoteze:

– încasare a pensiei de întreţinere;
– reparare a prejudiciului cauzat prin schilodire sau prin altă vătămare a sănă­tăţii;
– reparare a prejudiciului cauzat prin pierderea întreţinătorului.

Enumerarea dată este exhaustivă şi nu poate fi interpretată extensiv, iar raţi­unile ce au stat la baza limitării întoarcerii executării în aceste cazuri sunt de ordin social şi umanitar, căci în toate cazurile indicate creditorii sunt persoane vulnerabile din punct de vedere social şi, adeseori, economic[30]. De aceea, Balanța Femidei (Themis) înclină spre protecția drepturilor unor astfel de creditori.

Cu titlu de excepție, legiuitorul a prevăzut că, în situaţia când hotărârea anulată a fost întemeiată pe informaţii sau do­cumente false prezentate de creditorii respectivi, întoarcerea executării va avea loc, căci aceasta înseamnă că aceşti creditori nu au avut nici o îndreptăţire la primi­rea sumelor din contul debitorului şi au abuzat de drepturile sale procesuale. Sarcina probei (onus probandi) i se incumbă debitorului, de a dovedi că, hotărârea anulată a fost întemeiată pe informaţii sau do­cumente false.

Nu poate face obiectul restituirii un bun (respectiv sume de bani) care erau datorate şi nu au fost plătite ca urmare a relei credinţe şi comportamentului culpabil ale debitorului.

De asemenea, debitorul care a executat obligaţia după expirarea termenului de prescripţie extinctivă nu are dreptul să ceară restituirea celor executate, chiar dacă, la data executării, nu cunoştea faptul expirării termenului de prescripţie extinctivă, întrucât acesta necesită a fi invocat de debitorul în favoarea căruia a curs. Executarea benevolă a obligaţiei după expirarea termenului de prescripţie extinctivă nu constituie un act lipsit de temei juridic. Supotul normativ al acestei concluzii derivă din coroborarea prevederilor art.271 și art.281 din CC al RM.

7. Conținutul întoarcerii executării silite

Instituția întoarcerii executării silite este guvernată de principiul restabilirii situației anterioare. Desemnăm prin acest principiu (restitutio in integrum) regula de drept, potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui document executoriu anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act nu s-ar fi executat.

Locul executării obligaţiilor primare trebuie să fie transpus printr-un efect de oglindă obligaţiilor de restituire.

Întinderea restituirilor depinde de ceea ce s-a primit, în sensul că bunurile trebuie restituite în starea în care au fost primite, iar creanţele – la valoarea la care au fost plătite. Dacă bunurile au suferit deteriorări sau pierderi, acestea se vor suporta de cel care le-a pricinuit, iar dacă deteriorările s-au produs fortuit, riscul îl suportă proprietarul (art.318 CC al RM). În cazul în care restituirile se fac prin echivalent, valoarea acestuia se stabileşte prin hotărâre judecătorească la data întoarcerii executării. Textul de lege care justifică concluzia este inserat la art.157 alin.(2) CE al RM, potrivit căruia, dacă restituirea în natură a bunurilor este imposibilă, instanţa de judecată prevede restituirea contravalorii lor, stabilită la data întoarcerii executării (sublinierea ne aparține – n.a.). Astfel, ar fi posibilă ipoteza în care la data întoarcerii executării valoarea bunului (bunurilor) să crească sau să se micșoreze de la momentul când a fost executat documentul executoriu. Totuși, instanța de judecată nu va recurge la criteriul proporţionalizării, ce presupune atât o plasare în trecut, pentru a aprecia echilibrul (valoarea) iniţial, cât şi o privire în momentul pronunţării hotărârii prin care se dispune întoarcerea executării, întrucât, legiutorul a tranșat această chestiune prin dispoziția art.157 alin.(2) CE al RM, statuând că, restituirea contravolorii se va stabili la data întoarcerii executării.

Restituirea prestaţiei deja executate implică şi valoarea cheltuielilor de executare, în cazul restituirii parţiale, cheluielile de executare vor fi suportate proporţial prestaţiei remise.

Codul de executare nu soluţionează problema privind situaţia când bunul al primului debitor fiind vândut la licitaţie în ordinea executării hotărârii judecătoreşti a fost dobândit de un proprietar nou cu bună credinţă. În astfel de circumstanţe la întoarcerea executării hotărârii creditorul iniţial trebuie să restituie debitorului valoarea reală a bunului. Dacă debitorul va insista remiterea bunului vândut, pentru aceasta se cere adresarea în judecată cu o acţiune de recunoaştere licitaţiei nule, la soluţionarea căreia se va ține cont de condiţiile art.375 din CC al RM privind revendicarea de către proprietar a bunului aflat în posesia unui dobânditor de bună credinţă[31].

Pe această axă concepțională, etalăm că, din interpretarea sistemică a dispozițiilor art.375 și 331 din CC al RM se degajă concluzia că, restituirea bunului (bunurilor) înstrăinate de persoane care nu au avut dreptul de a dispune de acestea, este condiționată de de buna sau reaua credință a terțului dobânditor, titlu cu care a fost înstrăinat (cu titlu gratuit sau oneros), precum și de faptul dacă este vorba de un bun mobil sau imobil. Sub acest val, în esență, este necesar să existe o hotărâre a instanței de judecată prin care se declară nul actul (contractul) de înstrăinare a bunului (bunurilor), căci nimeni nu poate îstrăina mai multe drepturi decât are (nеmо plus juris ad allium transferre potest quam ipse habet)[32]. În asemenea condiții, va putea opera întoarcerea bunului ce a fost valorificat în procedura executării silite.

În această ordine de idei, trebuie de cristalizat teza că, tot ce s-a executat în baza unui document executoriu anulat trebuie restituit[33]. Dacă, se solicită pe lângă ceea ce s-a executat efectiv și alte sume, cum ar fi cheltueli de judecată, dobânzi și/sau penalități gândim că, implică inevitabil o cantonare pe tărâm probatoriu. De aceea, sumele suplimentare (cheltueli de judecată, dobânzi și/sau penalități, etc.) nu pot fi solicitate în procedura în ordonanță privind întoarcerea executării silite; or, în această ipoteză, lipsește certitudinea creanței, care de altfel, este o condiție obligatorie pentru a antama calea procedurii simplificate.

8. Procedura soluționării întoarcerii executării silite

Din amalgamul art.158 și 159 din CE al RM, se degajă concluzia că instanța de judecată dispune din oficiu întoarcerea executării silite[34]. În acest sens, s-a avansat în mod just aserțiunea, potrivit căreia, „punerea în discuţie din oficiu, a întoarcerii executării instanţa de judecată ar crea situaţia expunerii asupra eventualii soluţii (sublinierea ne aparține – n.a.) în apel, iar în recurs acest lucru nici nu este posibil, or, Curtea Supremă de justiţie, de regulă, examinează recursurile fără prezenţa participanţilor la proces sau a reprezentanţilor acestora (art.444 CPC)”[35].

În ce privește posibilitatea instanței de judecată de a dispune din oficiu întoarcerea executării silite, se antamează problema dacă prin aceasta nu se încalcă principiul rolul direguitor al instanţei judecătoreşti în organizarea şi desfăşurarea procesului consacrat la art.9 CPC al RM. Credem că în situația în care instanța de judecată se pronunță din oficiu în vederea întoarcerii executării silite, se știrbește din autoritatea principiului disponibilității. În acest context, profesorul din Franța Roger Perrot etala: „dacă judecătorul ar deveni un consilier, ar neglija obligaţia de imparţialitate”[36]. În plus, referitor la rolul instanței, autorul punctează: „avem impresia că legislatorul oscilează între concepţiile specifice procedurilor socialiste şi unele tendinţe proprii procedurilor occidentale, nefiind in stare să se pronunţe în favoarea uneia  din acestea”[37].

Pe această linie de gândire, profilăm că acțiunea având ca obiect restabilirea situației anterioare este cârmuită de principiul disponibilității, instanța neputând dispune din oficiu o asemenea măsură. Mai mult decât atât, este posibil ca, față de momentul promovării sau judecării acțiunii în desființarea documentului executoriu să nu se pună problema unei întoarceri a executării, dat fiind că este posibil ca nicio valoare patrimonială să nu fi ieșit din patrimonial celui împotriva căruia s-a derulat procedura de executare silită, iar discutarea din oficiu asupra acestui aspect ar îngreuna inutil procesul. Așadar, în lipsa vreunui folos practic pe care să-l obțină debitorul în urma unei atare proceduri, cererea va fi respinsă ca fiind lipsită de interes. Din această optică, suscită reticență următorul text de lege: „Instanţa de judecată căreia i s-a trimis pricina spre rejudecare este obligată (sublinierea ne aparține – n.a.) să examineze din oficiu întoarcerea executării şi să o soluţioneze în o nouă hotărîre sau încheiere, prin care se dispune încetarea procesului în cauză” (art.158 alin.(1) CE al RM). Optăm pentru evacuarea sintagmei subliniate, întrucât nu se pretează specificului întoarcerii executării silite.

În alt context, necesită a fi ancorată aserțiunea potrivit căreia, calitatea procesuală activă și pasivă în cererea având ca obiect întoarcerea executării silite, aprține ca regulă, numai părților între care s-a legat raportul juridic obligațional, respectiv creditor și debitor. În procedura în ordonanță, avem aceleași roluri – debitor și creditor. Însă, dacă cerere de întoarcere a executării va fi formulată în procedura generală (acțiunea civilă), calitatea de reclamant va aparține debitorului, iar calitatea de pârât va aparține creditorului. Executorul judecătoresc nu va avea legitimare procesuală pasivă într-un astfel de raport juridic[38].

Este greşită practica potrivit căreia, părţile pot solicita prin cerere suplimentară ca instanţa de judecată de apel sau de recurs să se expună asupra întoarcerii executării, în cazul în care au omis acest fapt la faza dezbaterilor judecătoreşti. În aceste circumstanţe, instanţa de judecată ar încalcă principiul nemijlocirii cercetării judecătoreşti şi dreptul la apărare al celeilate părţi[39]. Ne raliem la opinia citată, și facem precizarea că cererea suplimentară poate opera doar în temeiurile înserate la art.250 CPC al RM. Per a contrario, aparent, rezultă că, în cazul în care instanța de judecată nu se expune asupra capătul de cerere privind întoarcerea executării silite, în privința căruia participanții la proces au dat explicații și au prezentat probe, se circumscrie temeiului de eliberare a hotărârii judecătorești suplimentare înserat la art.250 alin.(1) lit.a). O astfel de concluzie este eronată, întrucât, în concordanță cu prevederile art.159 alin (2) CE, „În cazul în care instanţa de apel sau de recurs nu a dispus întoarcerea executării, pârâtul poate înainta o acţiune în condiţiile art.158 din prezentul cod”. Sub acest aspect, inclusiv practica judiciară a oscilat. Astfel, este ilustrativ următorul caz din practica judiciară: La 29.06.2012, Ș.V. a înaintat o cerere de întoarcere a executării pe dosarul nr.2a-5201/11 care a fost respinsă prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 11.07.2012 şi i s-a indicat că el urmează să înainteze o cerere în instanţa competentă să examineze în procedură de ordonanţă[40].

O soluție diametral opusă, este reflectată în următoarea speță: La 23.03.2012, N.P. a depus o cerere de recurs împotriva  deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii. Totodată, a mai solicitat şi întoarcerea executării hotărârii primei instanţe prin  încasarea de la I.G. a sumei de 121693,27 lei. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 25.10.2012 a fost admis recursul declarat de către N.P., casată integral decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă. La 01.12.2012, N.P. a depus o cerere, prin care a solicitat întoarcerea executării hotărârii primei instanţe din 11.05.2007, menţinută prin decizia instanţei de apel din 21.03.2012. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite cererea cu privire la întoarcerea executării hotărârii primei instanţe din 11.05.2010. Invocând în argumentarea soluției respective prevederile art.159 alin.(1) din Codul de executare, potrivit căruia, dacă instanţa de apel sau de recurs, examinând apelul sau recursul, anulează hotărârea instanţei de fond cu adoptarea unei noi hotărâri, prin care respinge parţial sau integral acţiunea, ori adoptă o încheiere de încetare a procesului sau de scoatere a cererii de pe rol, ea este obligată să dispună întoarcerea executării[41].

Trezește nedumerire o astfel de concluzie. O asemenea interpretare a art.159 din CE al RM este eronată și nu se pretează voinței legiuitorului. Instanța de recurs trebuia să țină cont și de prevederile alin.(2) al art.159 din CE al RM și nu doar de dispozițiile alin.(1) al aceluiași articol. În viziunea noastră, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie urma să respingă cererea ca depusă într-o instanţă care nu este competentă să o judece. Justețea aceastei soluție se cimentează prin prisma art.159 alin.(2) din CE al RM, potrivit căruia, în cazul în care instanţa de apel sau de recurs nu a dispus întoarcerea executării, pârâtul poate înainta o acţiune în condiţiile art.158 din prezentul cod. Pe cale de consecință, instanța de recurs a pronunțat o încheiere ilegală, întrucât contravine art.159 alin.(2) din CE.

În corespundere art.158 alin.(2) din CE al RM, dacă instanţa de judecată care a rejudecat pricina nu a soluţionat întoarcerea executării hotărârii anulate, pârâtul este în drept, în termenele de prescripţie, să înainteze în această instanţă  o cerere de întoarcere a executării în procedură în ordonanţă, fără respectarea procedurii prealabile (sublinierea ne aparține – n.a.).

În general, procedura prealabilă[42] este necesară a fi parcursă în cazul în care legea sau contractul părților prevede o competență condiționată, și în ipoteza în care nu se respectă, instanța de judecată restitue cererea de chemare în judecată (art.170 alin.(1) lit.a) din CPC al RM), sau o scoate de pe rol (art.267, lit.a) din CPC al RM), diferența rezidă în faptul la care etapă operează, respectiv – la intentare sau după intentarea procesului civil. Totuși, atunci când, lege sau contractul părților prevede necesitatea respectării procedurii prealabile în vederea soluționării litigiului și dacă a fost respectată, nu se mai poate pune problema de a parcurge acelaș drum și pentru cererea de întoarcere a executării, în cazul în care nu a fost dispusă de instanța de judecată, ceea ce nu numai că este aberant juridic, dar şi ilogic.

Cu referire la procedura în ordonanță, în acord cu art.347 alin.(3) CPC al RM,  „La depunerea cererii, creditorul prezintă probe privind respectarea procedurii prealabile sesizării instanţei”. Dacă se sfidează această dispoziție, prin prisma art.349 CPC al RM judecătorul nu dă curs cererii, întrucât este percepută ca un neajuns la cerere şi, printr-o încheiere, stabileşte un termen pentru remediere acestei carențe. Iar, dacă în termenul acordat, creditorul nu se conformează acestei cerințe, judecătorul emite o încheiere de restituire a cererii, care poate fi atacată cu recurs.

Dar, care au fost motivele ce au nutrit opțiunea legiuitorului de a excepta de la procedura prealabilă, cererea depusă în propcedura în ordonanță pentru întoarcerea executării silite? Gândim că, legiuitorul nu a dorit să „încătușeze” operabilitatea procedurii simplificate în această ipoteză. Aceasta întrucât, atunci când la cerere se atașează un răspuns prin care se exprimă dezacordul din partea debitorului (creditor fiind în procedura de executare) referitor la cererea prealabilă, judecătorul refuză să primească cererea de eliberare a ordonanței judecătorești în temeiul art.348 alin.(2) lit.d) CPC, deoarece se acreditează ideea că persistă un litigiu. Din perspectiva acestei alegații, debitorul în procedura de întoarcere a executării silite poate formula un astfel de răspuns pentru a șicana creditorul și a zădărnici întoarcerea executării silite. În plus, credem că, o astfel de abordare se justifică și prin aceea că, întoarcerea executării este un drept incontestabil al pârâtului, întrucât rezultă dintr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Esenţa procedurii în ordonanţă rezidă în faptul că aceasta constituie o procedură simplificată faţă de procedura de examinare a acţiunii civile[43]. Astfel încât, instanţa de judecată care a emis ordonanţa examinează obiecţiile debitorului fără citarea părţilor, fără a încheia proces-verbal şi se limitează la admisibilitatea obiecţiilor din punct de vedere al temeiniciei şi veridicităţii, potrivit prevederilor art.352 alin.(4) CPC al RM.

Procedurii în ordonanţă îi este caracteristic faptul lipsei litigiului de drept, motiv din care aceasta este considerată a fi un fel al procedurii civile necontencioase. Or, existenţa acestui litigiu cu privire la un drept care se manifestă prin obiecţiilor debitorului, duce la anularea ordonanţei judecătoreşti, potrivit art.353 CPC al RM şi oferirea posibilităţii de a examina pretenţia creditorului împotriva debitorului în procedură de examinare a acţiunii civile.

Păstrând firul logic, decretăm că, procedura în ordonanţă nu este o cale prealabilă obligatorie de soluţionare a litigiului şi nefolosirea procedurii în ordonanţă de către creditor nu are efecte juridice care să îngrădească dreptul la înaintarea acţiunii în instanţă de judecată. Instanţa de judecată nu este în drept să refuze primirea cererii în procedura contencioasă dacă creditorul nu s-a adresat în procedura de ordonanţă.

În alt registru, trebuie de difuzat că, în CPC al RM, (art.345 CPC) nu este inserat un asemenea temei (în pricinile ce țin de întoarcerea executării silite) pentru eliberarea ordonanței judecătorești. În acest sens, prezintă relevanță argumentele Curții Supreme de Justiție din Recomandarea nr.10 „Cu privire la întoarcerea executării silite”[44]:

– întoarcerea executării este un drept incontestabil al pârâtului, întrucât rezultă dintr-o hotărâre judecătorească irevocabilă,
– examinarea cererii de întoarcere a executării în procedură generală pe acţiuni civile implică eforturi şi durate excesive de examinare. Toate acestea poartă caracter formal şi inutil, deoarece întoarcerea executării se poate solicita de către pârât doar dacă instanţele nu au dispus-o din oficiu. Adică ceea ce urmau instanţele judecătoreşti să decidă din oficiu (art.157 alin.(1), art.158 alin.(1), art.159 alin.(1) CE al RM) nu poate fi pus pe seama pârâtului ca sarcină procesuală nerezonabilă şi disproporţionată.
– mai mult decât atât, dreptul debitorului de a face obiecţii împotriva ordonanţei judecătoreşti emise în baza art.158 alin.(2) Cod de executare (din alte motive decât lipsa prevederii în art.345 CPC al RM) şi anularea acesteia, reanimează dreptul creditorului de a se adresa ca reclamant în ordine generală cu cerere de chemare în judecată.
– potrivit art.2 alin.(2) CPC al RM „în caz de discordanţă între normele prezentului cod şi cele ale unei alte legi organice, se aplică reglementările legii adoptate ulterior”. În acest sens, prevederile Codului de executare nr.443 din 24.12.2004 sunt mai noi decât ale Codului de Procedură Civilă nr.225 din 30.05.2003 şi nu contravin sarcinilor procedurii civile (art.4 CPC al RM).

În consecinţă, Curtea relevă că, judecătorii nu vor refuza să primească cererile de eliberare a ordonanţelor judecătoreşti pentru întoarcerea executării aşa cum rezultă din interpretarea ad literam a art.348 alin.(2) lit.a) CPC al RM.

Pentru că procesului civil, ca activitate a instanţelor judecătoreşti de examinare şi soluţionare a pricinilor civile, este strict reglementat de normele de drept procedural civil, considerăm oportun de lege ferenda completarea art.345 CPC al RM cu un astfel de temei, și anume eliberarea ordonanței judecătorești în pricinile ce țin de întoarcerea executării silite. În art.345 CPC al RM al cărui denumire este „Pretenţiile  în al căror temei se emite ordonanţă judecătorească”, nu este prefigurată o dispoziție supletivă cum ar fi, „în alte cazuri prevăzute de lege”. Ceea ce acreditează ideea că, aceste pretenții (prevăzute în art.345 CPC al RM) au un caracter limitativ.

Dintr-o altă perspectivă, este notabil că, dacă debitorul nu va înainta obiecţii motivate în termenul prevăzut de CPC al RM (art.352 alin.(2) din CPC prevede un termen de 10 zile în interiorul căruia debitorul poate înainta obiecții împotriva ordonanței judecătorești), instanţa va elibera un al doilea exemplar creditorului, care va echivala cu un titlu executoriu.

În ipoteza în care, pretenţiile creditorului nu sunt incontestabile sau debitorul înaintează obiecţii motivate, instanţa va refuza în primirea cererii sau, după caz, va anula ordonanţa. În această situaţie, dreptul la întoarcerea executării va putea fi realizat prin depunerea unei cereri de chemare în judecată în procedura civilă. În cadrul judecării cererii, instanţa de judecată nu va modifica hotărârea iniţială, ci va stabili mărimea prestaţiei executate, în caz contrar s-ar încălca principiul autorității lucrului judecat.

Instanţa se va pronunţa printr-o hotărâre susceptibilă de apel, în baza căreia se va elibera un titlu executoriu după rămânerea acesteia definitive.

Codul de executare al RM în redacția din 24 decembrie 2004, până la intervenția legiuitorului prin Legea nr.143 din 02.07.2010 pentru modificarea şi completarea Codului de executare al Republicii Moldova nr.443-XV din 24 decembrie 2004[45], prin care întregul conţinut al acestuia a fost supus multiplelor modificări; or, redacţia actuală a reprezentat şi trecerea la un alt sistem de executare – privat; statua că cerere de întoarcere a executării se soluționează în contencios administra­tiv (art.155). Cu toate acestea, atât doctrina[46], cât și practica judiciară[47] accentua că asemenea cereri urmează a fi examinate în procedura contencioasă, întrucât nu sunt prezente temeiurile examinării în contencios administrativ. Era oarecum surprinzătoare soluția dată de legiutor. Aceasta deoarece, contenciosul administrativ ca instituţie juridică are drept scop contracararea abuzurilor şi exceselor de putere ale autorităţilor publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activităţii autorităţilor publice, asigurarea ordinii de drept. Această incongruență legislativă a fost anihilată prin legea sus-nomializată, care a țintuit pe scena jurdică, operarea întoarcerea executării silite în procedura în ordonanță[48].

În fine, părţile sunt scutite de plata taxei de stat, inclusiv pentru cererea de recurs.

9. Concluzii și recomandări

Departe de a epuiza problematica complexă a întoarcerii executării silite, totuși, efectuând o radiografiere a celor creionate în demersul întreprins, formulăm concluziile următoare:

– Întoarcerea executării silite reprezintă o refacere în sens invers a drumului parcurs de executarea silită, cu repunerea părților în situația anterioară;
– Sub aspectul naturii juridice, întoarcerea executării silite, se prezintă ca un incident procedural apărut în cursul executării silite, având ca fundament dispariția temeiului măsurilor de urmărire siilită;
– Necesitatea întoarcerii executării survine în următoarele ipoteze: când o hotărâre judecătorească deja executată a fost anulată sau modificată, prin decizia instanţei superioare; când în urma rejudecării cauzei pretenţiile reclamantului s-au respins integral ori parţial; și finalmente, atuci când prin decizia instanţei superioare sau ca efect ale rejudecării cererea a fost scoasă de pe rol ori procesul a încetat;
– Pentru survenirea întoarcerii executarii silite sunt sunt necesare întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: anularea titlului executoriu, cererea celui interest și executarea parțială sau totală a titlului executoriu;
– Dacă instanţa care a rejudecat pricina n-a soluţionat chestiunea privind întoarcerea executării, debitorul, căruia îi revine dreptul la recuperarea prestaţiilor executate, poate solicita întoarcerea executării prin procedura în ordonanţă în temeiul art.158 alin.(3) din CE al RM;
– Este salutabilă optica legiuitorului de a prevedea întoarcerea executării în procedura în ordonanţă;
– În ipoteza în care, ordonanța prin care s-a dispus întoarcerea executării silite este anulată, dreptul la întoarcerea executării va putea fi realizat prin depunerea unei cereri de chemare în judecată în procedura civilă generală;
– Atunci cînd, restituirea bunurilor în natură este imposibilă, instanţa de judecată va dispune restituirea contravalorii acestor bunuri;
– Și o ultimă concluzie: nu se admite întoarcerea executării în pricinile de încasare a pensiei de întreţinere, de reparare a prejudiciului cauzat prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii, precum şi prin pierderea întreţinătorului, cu excepţia cazurilor când hotărârea anulată a fost întemeiată pe informaţii sau documente false.

În temeiul concluziilor şi generalizărilor teoretice prezentate, putem ancora următoarele recomandări:

– De lege ferenda, propunem substituirea din art.157, 158 și 159 CE al RM a sintagmei „din oficiu” cu următoarea formulă – „la cererea celui interesat”;
– De asemenea, optăm pentru ostracizarea sintagmei – „este obligată” – inserată în art.158 alin.(1) CE al RM;
– În definitivă, de lege ferenda venim cu sugerarea de a suplini art.345 din CPC al RM cu un nou temei, și anume eliberarea ordonanței judecătorești în pricinile ce țin de întoarcerea executării silite.

*Acest articol a fost publicat în: Revista Institutului Naţional al Justiţiei, 2015, nr. 1, pp. 43-48; 45; și Revista Institutului Naţional al Justiţiei, 2015, nr. 1, nr. 2, pp. 38-42.

[1] W.J.  Habscheid, Droit judiciaire privée suisse, Deuxième édition entièrement revue et corrigée, Librairie de l’Université, Geneve, 1981, p.575, apud E. Oprina, I. Gârbuleţ, Tratat teoretic şi practic de executare silită, vol.I, Teoria generală şi procedurile execuţionale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p.14; E. Hurubă, Contestaţia la executare în materie civilă, Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p.7.
[2] Hotărârea Curții Constituționale nr.1 din 15 ianuarie 2013 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale articolului 60 alin.(3) şi alin.(3¹) din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443-XV  din 24 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.22-25.
[3] Case of Prodan versus Moldova, Judgment 18 May 2004. http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=-001-61757 (accestat 25.01.2015).
[4] Efectivitatea hotărârii judecătoreşti şi prin urmare a procesului civil se exprimă prin acte concrete şi reale, prin opoziţie cu ceea ce apare a fi doar virtual sau formal, ea fiind expresia rezultatului obţinut efectiv prin hotărârea judecătorească. Plecând de la realitatea de netăgăduit, că partea nu apelează la serviciul justiţiei pentru a obţine doar o hotărâre judecătorească care, din perspectiva sa, ar putea reprezenta cel mult o „coală de hârtie”, rodul unei satisfacţii exclusiv morale, ci pentru a obţine realizarea efectivă a palpabilă a dreptului său, executarea hotărârii sau posibilitatea executării acesteia este cea care confirmă efectivitatea judecăţii. Pentru dezvoltări, a se vedea: I. Deleanu, V. Mitea, S. Deleanu, Tratat de procedură civilă. Noul Cod de procedură civilă, Vol.III, Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p.23.
[5] I. Leş, Tratat de drept procesual civil, Ediția a V-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p.1041.
[6] Prin pronunţarea hotărârii definitive, „principalii participanţi la judecată îşi încheie travaliul jurisdicţional”, iar judecătorul care a rostit dreptul este absolvit de obligaţia realizării lui, care îi este chiar interzisă sub sancţiunea excesului de putere*. În acest scop, este antrenat, în mod energic, executorul judecătoresc.
* A se vedea: I. Deleanu, V. Mitea, S. Deleanu, Op. cit., Vol.III., p.23.
[7] Codul de Executare al Republicii Moldova, nr.443 din 24 decembrie 2004 publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.214-220.
[8] Drept procesual civil. Partea Specială: Curs universitar, Redactor științific: Al. Cojuhari, Î.S. F.E.-P. „Tipografia Centrală”, Chișinău, 2009, p.292.
[9] I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, Vol.III, Servo-Sat, Arad, 2000, p.160.
[10] D. Visternicean, E. Belei,  Implicarea instanţei de judecată în executarea hotărârilor judecătoreşti definitive, în M. Poalelungi, E. Belei, D. Sârcu (coord.), Manualul judecătorului pentru cauze civile, Ediția a II-a, Î.S. F.E.-P. „Tipografia Centrală”, Chișinău, 2013, p.327.
[11] D. Visternicean, A. Pascari, V. Devderea, ș.a., Comentatoriul Codului de executare al Republicii Moldova, Cartea I: Executarea hotărârilor cu caracter civil, „Bons Offices” SRL, Chișinău, 2010, p.293.
[12] Codul civil al Republicii Moldova, nr.1107-XV din 6 iunie 2002 publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 82-86.
[13] În acelaș sens, s-a opiniat, pe bună dreptate, că „obligaţia de restabilire a situaţiei anterioare îşi are izvorul într-un fapt juridic civil licit, id est îmbogăţirea fără justă cauză”. A se vedea: S.-L. Rus, Întoarcerea executării silite, în Dreptul, 2003, nr.10, p.144.
[14] http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=129 (accesat 25.01.2015)
[15] Drept procesual civil. Partea Specială: Curs universitar, Redactor științific: Al. Cojuhari, Î.S. F.E.-P. „Tipografia Centrală”, Chișinău, 2009, p.392.
[16] S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, Drept procesual civil. Executarea silită, Vol.I., Ediția a II-a revăzută, Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.192.
[17] În acelaș sens, s-a conturat că, „întoarcerea executării silite, se prezintă ca un incident procedural apărut în cursul executării silite, având ca fundament dispariția temeiului măsurilor de urmărire siilită”. A se vedea: E. Oprina, I. Gârbuleţ, Tratat teoretic şi practic de executare silită, Vol.I., p.561.
[18] D. Visternicean, A. Pascari, V. Devderea, ș.a., Op. cit., p.292-293.
[19] D.A.P., Florescu, P. Coman, Mrejeru T., ș.a., Executarea silită. Reglementare, doctrină, jurisprudenţă, Ediția a III-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p.78-79; S.-L. Rus, Op. cit., p.144; D. Visternicean, A. Pascari, V. Devderea, ș.a., Op. cit., p.293.
[20] Am evitat în mod intenționat utilizarea conceptului de „document executoriu”, deoarece din amalgamul art.11 CE al RM intitulat „Documentele executorii”, reiese că unele din acestea, nu pot fi anulate. De exemplu, deciziile Curţii Constituţionale cu privire la aplicare de amenzi, sau, hotărîrile Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la suma de reparare echitabilă a prejudiciului şi de compensare a celorlalte cheltuieli, precum şi acordul de soluţionare pe cale amiabilă a cauzei, semnat de părţi.
[21] Republicat în Monitorul Oficial al României, 2012, nr.545.
[22] D. Visternicean, E. Belei, Op. cit., p.327.
[23] Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, nr.225-XV din 30 mai 2003, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.111-115/451.
[24] S.-L. Rus, Op. cit., p.144.
[25] Drept procesual civil. Partea Specială: Curs universitar, Redactor științific: Al. Cojuhari, Î.S. F.E.-P. „Tipografia Centrală”, Chișinău, 2009, p.393.
[26] Ordonanță judecătorească din 10 aprilie 2013 pe dosarul nr.2PO-194/13. Judecătoria sectorului Centru, mun. Chișinău. http://jcc.justice.md (accesat 25.01.2015).
[27] I. Deleanu, Op. cit., Vol.III., p.435.
[28] Ordonanță judecătorească din 29 octombrie 2013 pe dosarul nr.2PO–640/13. Judecătoria sectorului Centru, mun. Chișinău. http://jcc.justice.md (accesat 25.01.2015).
[29] Pentru detalii, a se vedea: E. Cotoi, Întoarcerea executării silite, în Revista Română de Executare Silită, 2010, nr.4, p.25-36.
[30] D. Visternicean, A. Pascari, V. Devderea, ș.a., Op. cit., p.296.
[31] Комментарий к Гражданскому процессуальному кодексу Российской Федерации, 3-е изд, Комментарии, Нормы, Москва, 2008, р.942, apud Drept procesual civil. Partea Specială: Curs universitar, Redactor științific: Al. Cojuhari, Î.S. F.E.-P. „Tipografia Centrală”, Chișinău, 2009, p.393.
[32] Gh. Reniță, Efectele nulității în cadrul grupurilor de contracte, în Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova, Științe socioumanistice, Vol.II., CEP USM, Chișinău, 2014, p.9-11.
[33] Nerestituirea prestaților ca urmare a anulării actului în baza căruia s-au făcut, constitue o încălcare cumulativă a art.6 §1 și art.1 din Protocolul 1 din CEDO. A se vedea: Case of Unistar Ventures GmbH versus Moldova, Judgment 9 December 2008. http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-90169 (accestat 25.01.2015)
[34] Despre rolul instanței de judecată în procedura de executare silită, a se vedea: Gh. Stratulat, Instanța de judecată – subiect specific în procedura de executare a Republicii Moldova, în Revista Română de Executare Silită, 2013, nr.4, p.103-106.
[35] D. Visternicean, E. Belei, Op. cit., p.327-328.
[36] R. Perrot, C. Sprick, Comentarii asupra Proiectului Codului de procedură civilă al Republicii Moldova (traducere neoficială), Strasbourg, 2004, p.6.
[37] Ibidem, p.8.
[38] În general, s-a difuzat opinia, la care subscriem, potrivit căreia, executorul judecătoresc poate figura în calitate de pârât în următoarele cazuri: 1) conteastarea mărimei onorariului încasat și 2) contestarea refuzului executorului judecătoresc de a efectua un anumit act de procedură. A se vedea: D. Visternicean, E. Belei, Op. cit., p.334-335.
[39] D. Visternicean, E. Belei, Op. cit., p.327-328.
[40] A se vedea: Încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 11 iulie 2012 pe dosarul nr.2a-5201/11. www.csj.md (accesat 25.01.2015).
[41] A se vedea: Încheierea Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova din 23 ianuarie 2013 pe dosarul dosarul nr.2ds-7/13. www.csj.md (accesat 25.01.2015).
[42] Curtea Constituțională a statuat că, procedura prealabilă nu este de natură să încalce prevederile art.20 din Constituție, care garantează accesul liber la justiție, și nu afectează substanța acestui drept garantat. A se vedea: Hotărârea Curții Constituționale nr.14 din 15 noiembrie 2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.248-251.
[43] Pe larg, a se vedea: S. Filincova, I. Coban, Procedura în ordonanţă, în M. Poalelungi, E. Belei, D. Sârcu (coord.), Manualul judecătorului pentru cauze civile, Ediția a II-a, Î.S. F.E.-P. „Tipografia Centrală”, Chișinău, 2013, p.210-223.
[44] Publicată în Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2012, nr.10, p.11.
[45] Publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.160-162.
[46] A se vedea: D. Visternicean, A. Pascari, V. Devderea, ș.a., Op. cit., p.295; M. Poalelungi, A. Pascari, Pre­gătirea pricinilor civile pentru dezbaterile judiciare, Arc, Chişinău, 2006, p.216.
[47] A se vedea: pct.27 din Hotărârea Plenul Curţii Supreme de Justiţie nr.5 din  07 iulie 2008 „Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Codului de executare”, publicată în Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2009, nr.4-5, p.29, (abrogată).
[48] Potrivit datelor din arhiva Judecătoriei sectorului Centru, mun. Chișinău, judecătorii acestei instanțe, în anul 2013 au eliberat 3 ordonanțe judecătorești, prin care s-a dispus întoarcerea executării silite. Pentru anii: 2010, 2011 și 2012 nefiind înregistrate emiterea ordonanțelor judecătorești în această materie.