Site icon JMD

Arestarea la domiciliu

Dumitru Roman

Dr. Dumitru Roman

1. Dispoziții generale privind măsura preventivă arestarea la domiciliu.

Inițial, prin dispozițiile Codului de procedură penală din 2003 (art.188 alin.(2)), arestarea la domiciliu ca măsură preventivă a fost prevăzută aplicarea doar pentru anumite categorii de infracțiuni, iar în cazuri excepționale pentru învinuiți speciali. Asfel, redacția veche a articolului 188 alin.(2) C.proc.pen., prevedea ,, Arestarea la domiciliu se aplică persoanelor care se învinuiesc de comiterea unei infracțiuni ușoare, mai puțin grave sau grave, precum și de comiterea unei infracțiuni din imprudență. Față de persoanele care au depășit vârsta de 60 ani, de persoanele invalide de gradul I, de femeile gravide, femeile care au la întreținere copii în vârstă de până la 8 ani, arestarea la domiciliu poate fi aplicată și în cazuri de comitere a unei infracțiuni deosebit de grave.” [1, p.314] Dar nu se cunosc cazuri de aplicare în practiă a acestei măsuri, imediat după adoptarea Codului de procedură penală din 2003, reieșind din condițiile menționate supra, sau din alte considerente necunoscute. Ulterior prin Legea Nr.264 din 28.07.2006 aceste dispoziții au fost excluse.[2]  Dar și după abrogarea condițiilor speciale,  această măsură preventivă a fost aplicată foarte rar în practica organelor judiciare  timp îndelungat, constatare menționată în doctrina autohtonă din anul 2011.[3, p.19-24]

Totodată, în ultimii doi ani (2018 și 2019) Procuratura Generală a raportat o creștere semnificativă a numărului de cazuri de aplicare a măsurii arestării la domiciliu. Astfel, în anul 2018 au fost arestate la domiciliu 454 de persoane (la demersul procurorului la domiciliul au fost arestate 82 persoane), dintre care au fost învinuite: 11 persoane de comiterea infracțiunilor excepțional de grave,  81 persoane de săvârşirea infracțiunilor deosebit de grave; 319 persoane de comiterea infracțiunilor grave. Comparativ cu alte măsuri procesuale de constrângere în 2018 au fost arestate preventiv -1730 de persoane; măsura liberării sub control judiciar a fost aplicată de către instanţele de judecată în privinţa a 146 persoane.[4, p.94] În anul 2019, au fost arestate la domiciliu 301 persoane (la demersul procurorului la domiciliul au fost arestate 68 persoane), dintre care au fost învinuite:  19  persoane de comiterea infracțiunilor excepțional de grave;  55  persoane de săvârșirea infracțiunilor deosebit de grave;  191 persoane de comiterea infracțiunilor grave;  36  persoane pentru comiterea altor categorii de infracțiuni. Comparativ cu alte măsuri procesuale de constrângere în 2019 au fost arestate preventiv – 1499 persoane, iar față de 104 persoane s-a aplicat măsura liberării sub control judiciar.[5, p.100] Din datele statistice prezentate de Procuratura Generală se constată o scădere a numărului persoanelor arestate preventiv și o creștere a cazurilor de aplicare a măsurilor alternative, inclusiv a măsurii arestării la domiciliu (în anul 2017 au fost arestate preventiv 2430 persoane, iar în 2016 – 2238 persoane).[6, p.58]

În România măsura arestării la domiciliu a fost întrodusă mai târziu. Arestul la domiciliu are caracter de noutate, fiind introdus în legislația română odată cu noul Cod de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010. Măsura preventivă a arestului la domiciliu este una privativă de libertate, plasată, ca gravitate, între controlul judiciar (simplu sau pe cauțiune) și arestarea preventivă. Legiuitorul român s-a inspirat în reglementarea ei din Codul de procedură penală italian.  O reglementare similară întâlnim și în Codul de procedură penală francez, cu precizarea că, în acest caz, consemnarea la domiciliu sau la reședința fixată de judecătorul de instrucție ori de judecătorul de libertăți, este însoțită în mod obligatoriu de supravegherea electronică a celui acuzat.[7] În unele state, precum Federația Rusă în privința arestării la domiciliu s-a revenit, după o lungă perioadă de timp, anterior fiind prevăzută fără sau, după caz, cu paza permanentă a prevenitului.[8, p.105-106] Arestarea la domiciliu în Rusia a fost reglementată în perioada  țaristă (1864), precum și în perioada sovietică (1923-1960). În 1960 această măsură preventivă a fost abrogată și s-a revenit la arest în condiții de domiciliu odată cu adoptarea Codului de procedură penală din 2001.[9, p.149] Doctrina rusă menționa în anul 2017,, În timpul de față arestarea la domiciliu este o măsură preventivă eficientă, cu o dinamică pozitivă în aplicare, ce determină actualitatea acesteia în lumina reformelor desfășurate în calitate de alternativă arestării preventive.” [10, p.1-163]

2. Natura juridică a arestării la domiciliu

Potrivit art.188 alin.(1) C.proc.pen., arestarea la domiciliu constă în izolarea învinuitului, inculpatului de societate în locuinţa acestuia, cu stabilirea anumitor restricţii. Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova s-a pronunțat expres privind  caracterul măsurii arestării la domiciliu: ,,Plenul explică faptul că, potrivit jurisprudenţei CtEDO, reprezintă lipsire de libertate atât reţinerea penală (a se vedea hot. Străisteanu şi Alţii c. Moldovei, 7 aprilie 2009, §§ 85-88, sau Lazoroski c. Macedoniei, 8 octombrie 2009, § 44), cât şi arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu (a se vedea hot. Mancini c. Italiei, nr. 44955/98, § 17; sau Nikolova c. Bulgaria (nr. 2), nr. 40896/98, §§ 60 şi 74, 30 septembrie 2004)”[11, p.1]

În acest sens  există o jurisprudență constantă a Curții Europene referitor la instituția arestării la domiciliu, în care expres se stabilește ca aceasta măsură este o privare de liberate, ţinând cont de efectele şi de modalitatea de implementare.  (Mancini c. Italiei ,2 august 2001, nr. 444955/98, Par. 17-19, Nikolova c Bulgariei (nr2) (30 septembrie 2004, nr. 40896/98, Par. 60).  Instanţa europeană a reamintit că art. 5 nu reglementează condiţiile privării de libertate. De fapt, noţiunile de „grad” şi „intensitate”, ce figurează în jurisprudenţa organelor Convenţiei ca fiind criterii de aplicabilitate pentru art. 5, vizează exclusiv nivelul restricţiilor legate de libertatea de deplasare şi nu diferenţa de confort sau regim intern în diferitele locaţii privative de libertate (Lavents c. Letoniei (28 noiembrie 2002, nr. 58442/00, Par. 64).[12, p.496-497]

În cauza Buzadji c. Moldovei, analizând instituția arestării la domiciliu Curtea Europeană a reiterat jurisprudența sa, în conformitate cu care această măsură reprezintă o privare de libertate în sensul art. 5 din Convenție. Mai mult, Curtea nu a acceptat susținerile Guvernului potrivit cărora atitudinea reclamantului față de arestul la domiciliu și omisiunea de a ataca această măsură au constituit o renunțare la dreptul său la libertate. În continuare, Curtea a respins obiecția Guvernului cu privire la pierderea de către reclamant a calității de victimă, deoarece arestul la domiciliu nu poate fi tratat ca o formă de compensație în sensul art. 5 § 5 din Convenție. Totodată, Curtea a respins susținerile Guvernului referitoare la faptul că pentru justificarea detenției sunt necesare motive mai temeinice și serioase decât pentru arestul la domiciliu, care este o măsură mai blândă. Curtea a reiterat că art. 5 din Convenție nu operează cu condițiile de detenție, specificând că criteriul de aplicabilitate a acestui articol se referă la gradul de restricționare a libertății, nu la diferențele de confort.[13]

În cauza Navalnyy c. Rusiei (nr. 2) Curtea a reținut că detenția reclamantului prin arestul la domiciliu a fost dispusă în mod ilegal, cu încălcarea articolului 5, și că interzicerea accesului său la mijloacele de comunicare nu a urmărit un scop legitim, fiind încălcat articolul 10. Având în vedere aceste concluzii, Curtea s-a putut dispensa de o evaluare a problemei pluralității de scopuri în privința acestor măsuri și s-a concentrat asupra problemei dacă, în absența unui scop legitim, a existat unul care putea fi identificat ulterior. Cererea de înlocuire a angajamentului de a nu părăsi Moscova cu arestul la domiciliu a fost depusă imediat după două arestări ale reclamantului pentru participarea la întruniri publice neautorizate. Ambele arestări au fost considerate de către Curte ca fiind contrare articolelor  5 și 11, una dintre ele încălcând și articolul 18 (vezi Navalnyy v. Rusia [MC], 29580/12 et al., 15 noiembrie 2018, Nota informativă 223). În acest caz, Curtea a notat tiparul aresturilor reclamantului și a constatat că motivele oferite pentru privarea sa de libertate au devenit, în mod progresiv, mai improbabile. Ea a acceptat susținerea potrivit căreia reclamantul a fost vizat în mod special și personal, în calitatea sa de activist cunoscut. Privarea lui de libertate în prezenta cauză a trebuit analizată în contextul acestei succesiuni a evenimentelor. Arestul reclamantului la domiciliu, împreună cu restricțiile privind libertatea sa de exprimare, au durat mai mult de zece luni. Această perioadă părea să fie necorespunzătoare față de natura acuzațiilor în materie penală în discuție. Restricțiile impuse reclamantului, în special interdicția de comunicare, pe care chiar tribunalele naționale au considerat-o ilegală, au devenit din ce în ce mai distonante pe parcursul acelei perioade, de vreme ce lipsa de legătură între acestea și obiectivele justiției penale a devenit din ce în ce mai evidentă.[14]

Referitor la natura juridică a arestului la domiciliu s-a expus și Curtea Constituțională a României: ,,Totodată, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 650 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, paragraful 20, a statuat în sensul că, din perspectiva naturii/substanţei, duratei, efectelor, modalităţii de executare şi a intensităţii, atât măsura arestului preventiv, cât şi măsura preventivă a arestului la domiciliu privesc o interferenţă majoră în dreptul la libertate individuală a persoanei. Aşa fiind, atât persoanele aflate în arest preventiv, cât şi cele aflate în arest la domiciliu se află într-o formă de privare de libertate, de vreme ce, spre deosebire de controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune, unde se poate impune interdicţia de a părăsi ţara sau o anumită localitate, ce reprezintă o restrângere a exerciţiului la liberă circulaţie, atât în cazul arestului la domiciliu, cât şi în cazul arestului preventiv inculpatul este obligat, pe durata luării măsurilor, să se afle într-un loc anume desemnat.”[15]

Arestarea la domiciliu poate fi utilizată ca măsură preventivă așa cum este prevăzută în Republica Moldova, România și alte state, dar poate fi aplicată și ca măsură de pedeapsă penală. Astfel în Suedia, de exemplu, arestul la domiciliu însoțit cu monitorizarea electronică a persoanei, se folosește atât ca măsură preventivă cât și în calitate de pedeapsă. Iar conform datelor statistice, după executarea în penitenciar, 24% din condamnați comit repetat crime, dar după executarea pedepsei (arestului la domiciliu) numai 13% dintre condamnați revin pe banca acuzaților. În Marea Britanie arestarea la domiciliu presupune respectarea unui regim strict de aflare într-un imobil doar la anumite ore, dar cu o supraveghere electronică obligatorie și permanentă. În Estonia supravegherea electronică (arestarea la domiciliu) se aplică față de condamnați, precum și față de învinuiți prin înlocuirea arestării preventive.[16, p.198] Totodată precizăm că nu oricare supraveghere electronică a învinuitului, inculpatului sau condamnatului constituie arestare la domiciliu. Potrivit legislației Republicii Moldova monitorizarea electronică a persoanei în cadrul măsurii preventive este un element facultativ. Monitorizarea electronică poate fi aplicată și în alte scopuri decât arestarea la domiciliu. Astfel, potrivit datelor Inspectoratului Național de Probațiune, numărul persoanelor monitorizate electronic în Republica Moldova la  26.03.2020 era de 68 de persoane, dintre care: a) subiecți ai probațiunii – 36; b) în cadrul  măsurii preventive arestării la domiciliu – 25; c) la deplasarea fără escortă în afara penitenciarului – 4; d) în cadrul măsurii preventive controlului judiciar – 3 persoane.[17]

În concluzie definim arestarea la domiciliu drept măsură preventivă privativă de libertate care constă în izolarea învinuitului, inculpatului de societate în locuinţa acestuia sau alt imobil, cu stabilirea anumitor restricţii și obligații. Arestarea la domiciliu este însoţită de una sau mai multe din următoarele restricţii: 1) interzicerea de a ieşi din locuinţă; 2) limitarea convorbirilor telefonice, recepţionării şi expedierii trimiterilor poştale şi utilizării altor mijloace de comunicare; 3) interzicerea comunicării cu anumite persoane şi primirea pe cineva în locuinţa sa. Arestarea la domiciliu se dispune prin încheierea judecătorului de instrucție sau, după caz, de către instanța de judecată pe un termen de pănă la 30 de zile, care poate fi prelungit la demersul procurorului.

3. Condițiile, temeiurile și motivele aplicării arestării la domiciliu

 3.1 Condiţii. La aplicarea măsurilor preventive sunt prevăzute o serie de condiții ce trebuie realizate cumulativ și existența în această privință a unui obiect autonom, auxiliar de probațiune alături de obiectul principal al probațiunii.[18, p.5-6] Arestarea  la domiciliu  poate fi dispusă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) Legislaţia procesual-penală permite aplicarea acestei măsuri. Arestarea la domiciliu se aplică faţă de învinuit, inculpat în baza hotărîrii judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată în modul prevăzut în art.185 şi 186 C.proc.pen., în condiţiile care permit aplicarea măsurii preventive sub formă de arest;
b) Există o bănuială rezonabilă că persoana a comis infracţiunea de care este acuzată. Bănuiala rezonabilă presupune existenţa faptelor sau a informaţiilor care ar convinge un observator obiectiv că persoana în cauză ar fi putut săvârşi infracţiunea. Faptul că o bănuială este presupusă cu bună-credinţă nu este suficient (hot. Muşuc v. Moldova, 6 noiembrie 2007, § 31). Ceea ce poate fi considerat „rezonabil” depinde de toate circumstanţele cauzei (hot. Fox, Campbell şi Hartley c. Regatului Unit, 30 august 1990, § 32). Faptele care dau naştere suspiciunii nu trebuie să fie suficiente pentru a justifica o condamnare, şi nici chiar pentru înaintarea învinuirii, ceea ce reprezintă următorul pas al procesului penal (hot. Brogan ş.a. c. Regatului Unit, 29 noiembrie 1988, § 53);
c) Există riscurile prevăzute de Codul de procedură penală care justifică aplicarea arestului. Existenţa unei bănuieli rezonabile nu este suficientă pentru arestare. Art. 5 alin.(1) c) din Convenţie mai cere existenţa motivelor „temeinice ale necesităţii de a-l împiedica [persoana] să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia”. Interpretând această prevedere, Curtea Europeană a distins patru riscuri (temeiuri) care pot justifica arestarea: – riscul eschivării; – riscul de a împiedica buna desfăşurare a justiţiei; – prevenirea săvârşirii de către persoană a unei noi infracţiuni; şi – riscul că punerea în libertate a persoanei va cauza dezordine publică (a se vedea hot. Smirnova c. Rusiei, 24 iulie 2003, § 59). Codul de procedură penală are prevederi similare. Temeiurile prevăzute de art. 176 alin.(1) Cod de procedură penală rezultă din jurisprudenţa CtEDO şi urmează a fi interpretate în lumina acesteia. Pentru arestarea persoanei este suficientă existenţa cel puţin a unuia din cele 4 riscuri. În cazul în care nu poate fi identificat nici unul din aceste patru riscuri indicate mai sus, persoana urmează a fi pusă în libertate în virtutea 5 alin.(3) din Convenţie;
d) Alte măsuri preventive nu pot înlătura riscurile menţionate la lit. c). Dacă la examinarea demersului, procurorul va dovedi că există o bănuială rezonabilă privind săvârşirea infracţiunii de către învinuit şi cel puţin unul din riscurile menţionate, dar nu va demonstra imposibilitatea aplicării unei măsuri preventive mai uşoare pentru prevenirea riscului sau riscurilor indicate în demers, judecătorul de instrucţie va respinge demersul, fiind în drept să aplice o măsură preventivă mai uşoară, decât cea solicitată în demers (art.185 alin.(3); art.186 alin.(7); art.188 alin.(2); sau art. 192 alin.(2)1 Cod de procedură penală); [11, p.1-9]
e) Izolarea totală a persoanei nu este raţională în legătură cu vârsta, starea sănătăţii, starea familială sau cu alte împrejurări. În rezultatul intervievării a 90 de persoane (judecători, procurori, avocați) s-a constat că această condiție este motivată prin următoarele circumstanțe: 1) Persoana – învinuitul anterior nu a mai comis abateri de la legea penală și nu are antecedente penale, se caracteriza pozitiv la locul de trai; 2) Starea sănătății – vârsta învinuitului și  starea de sănătate al acestuia; 3) Familia- prezența copiilor minori la întreținere sau prezența altor persoane la întreținere; 4) Locuința – are loc permanent de trai în Republica Moldova; 5) Munca –  are loc de muncă permanent și se caracterizează pozitiv  la locul de muncă; 6) Fapta de care este învinuită – infracțiunea nu prezintă un pericol avansat; 7) Urmărirea penală – conlucrează cu organul de urmărire penală, nu intenționează să saboteze urmărirea penală, nu intenționează să se eschiveze de la urmărirea penală și își asumă obligația de a se  prezenta în fața organului de urmărire penală.

3.2 Temeiuri. În rezultatul interviului efectuat s-a constatat faptul atribuirii diferitor semnificații termenului ,, temeiurile aplicării arestării”, totodată și Curtea Supremă de Justiție numește riscurile ,, temeiuri”.[11, p.3]  Astfel, riscurile probate prin anumite mijloace,  privind necesitatea aplicării arestării la domiciliu, pot fi considerate temeiuri de fapt. Temeiurile pentru aplicarea măsurilor preventive sunt expres reglementate în art. 176 alin.(1) și (2) C.proc.pen.: ,, Măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din oficiu ori la propunerea organului de urmărire penală, sau, după caz, de către instanța de judecată numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile, susținute prin probe, de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanță, să exercite presiune asupra martorilor, să nimicească sau să deterioreze mijloacele de probă sau să împiedice într-un alt mod stabilirea adevărului în procesul penal, să săvârşească alte infracțiuni ori că punerea în libertate a acestuia va cauza dezordine publică. De asemenea, ele pot fi aplicate de către instanță pentru asigurarea executării sentinței. Arestarea preventivă și măsurile alternative de arestare se aplică numai persoanei care este învinuită, inculpată de săvârşirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 3 ani și doar în condițiile prevăzute de prezentul cod. ” Aceste dispoziții ale legii, indicate supra , le sunt temeiuri generale legale.

Prin Legea Nr.179 din 26.07.2018  articolul 185 din Codul de procedură penală  a fost completat cu aliniatul (31): ,, Arestarea preventivă nu se aplică, iar persoana față de care s-a aplicat arestul preventiv se eliberează din arest, cu sau fără aplicarea unei alte măsuri preventive, în cazul depunerii cauțiunii stabilite de instanța de judecată, la cererea învinuitului, inculpatului, în cazul comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 190 alin. (1) și (2), art. 191 alin. (1) și (2), art. 223, 224, 225, 226, 227, art. 228 lit. a) și b), art. 241, 242, 244, 2441, 246, 2461, 250, 257, 258, 262, 263 din Codul penal.”[19]  Prin aceste dispoziții legale prohibitive  s-a limitat aplicarea arestarea preventivă, dar în cazurile indicate expres depunerea cauțiunii este la discreția și la cererea învinuitului sau inculpatului. În asemenea cazuri, dacă  lipsește cererea de liberare pe cauțiune,  aplicarea arestării la domiciliu  nu este admisibilă și legală.  După intrarea în vigoare a acestei legi, procurorul nu mai este în drept să solicite arestarea preventivă pentru categoriile de infracțiuni menționate supra, dar solicitarea aplicării arestării la domiciliu/aplicarea de către instanța de judecată, intră în contradicție cu textul legii, art.188 alin.(2) C.proc.pen. Aceste dispoziții prevăzute în art.185 alin. (31) C.proc.pen., sunt temeiuri speciale legale.

 3.3 Motive indicate în interviu. Pornind de la definiția data de Dicționarul Explicativ al Limbii Române: ,,MOTÍV, motive, s. n. I. Cauza, rațiunea, temeiul subiectiv al unei acțiuni; imboldul care împinge la o acțiune sau care determină o acțiune; mobil.”[20], în cadrul interviului au fost menționate următoarele motive:

1) ,,colaborarea cu oganul de urmărire penală sau  recunoașterea vinovăției”,2) ,,oferirea declarații demascatoare în raport cu ceilalți coparticipanți la infracțiune”, 3) ,,acceptul învinuituuluilui de aparticipa la măsuri speciale de investigații”, 4) ,,solicitările procurorului de a aplica o asemenea măsură în lipsa  anumitor riscuri”, 5) ,,doar în situația în care învinuitul suferă de o careva maladie, și aflarea lui în locurile de detenție, îi pune în pericol, viața și sănătatea , s-au epuizat acțiunile procesuale a căror desfășurare genera riscurile concrete invocate la aplicarea arestului preventiv”, 6) ,,solicita  în cazul în care probatoriul procurorului este foarte slab”, 7) ,,procurorul a cerut aplicarea arestului la domiciliu, fiind  necesară limitarea comunicării cu anumite persoane”, 8) ,,de obicei arestarea la domiciliu se solicită de procuror nu inițial, ci după ce a fost deja aplicat arestul preventiv, respectiv la soluționarea chestiunii prelungirii măsurii preventive și, de obicei, procurii solicită această măsură când sunt aproape de finalizarea anchetei și deja sunt acumulate toate probele”, 9) ,,aplicarea cu scopul  limitării comunicării cu anumite persoane, limitării locurilor în care ar putea să se deplaseze”, 10) ,,că  la momentul dat desfășurarea urmăririi penale putea fi realizată în condiții bune și fără ca învinutul să fie supus arestului preventiv”, 11) ,,când persoana recunoaște vinovăția și se căiește sincer”, 12) ,,învinuitul regretă în mod sincer fapta comisă sau starea sănătății, sau vărsta acestuia nu dau posibilitatea aplicării arestului preventiv”, 13) ,,statutul infractorului și comportamentul său în timpul urmăririi penale”, 14) ,,starea sănătății ,care este confirmată cu documente medicale și faptul că în penitenciar nu poate fi tratat. Totodată, la  solicitare, procurorul stabilește timpul părăsirii domiciliului de către învinuit pentru tratament (investigații medicale) ”, 15) ,,perspectiva ca în urma examinării  cauzei în fond să fie  aplicată  condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei”, 16) ,,comiterea infracțiunii pentru prima dată”, 17) ,,arestul la domiciliu va asigura buna desfășurare a urmăririi penale ”, 18) ,,măsură preventivă este suficientă pentru a înlătura riscurile”, 19) ,, prezența copilului de 9 luni la întreținerea învinuitei”, 20) ,, învinuitului i se incriminează comiterea unei infracțiuni mai puțin grave, conlucrează cu organele de urmărire penală, starea sănătății, statutul social ”, 21) ,,au fost stabilite circumstanțe asupra cărora nu poate fi exercitată o careva influență în sensul nimicirii probelor, totodată neexistând careva riscuri prevăzute de legislație cum ar fi eschivarea bănuitului de la justiție sau comiterea altor fapte  cu caracter infracțional”, 22) ,,în caz de escrocherie motivul solicitării arestării la domiciliu a fost necesitatea restituirii banilor ”, 23) ,,procurorul a solicitat arest la domiciliul pentru persoana care avea grad de dizabilitate şi instanţa a admis demersul şi o prelungire ”, 24) ,,avocații au invocat   condiții inumane de detenție în locuri de deținere, arestului preventiv este o măsură mult prea aspră pentru învinuit și că aplicarea arestului la domiciliu  este suficientă pentru a asigura realizarea scopului urmăririi penale, că învinuiții au locuri permanente de trai, au la întreținere copii minori sau membri de familie bolnvi, sau în vârstă, sau argumentele procurorilor cu privire la prezența riscurilor sunt  îndoielnice”.

Aplicarea arestării la domiciliu, în cazul când procurorul înaintează demers privind arestarea preventivă, este determinată de motivele formulate de către apărătorul învinuitului. Astfel, întru-un caz din practică, relatat în interviu, s-au argumentat următoarele: ,,Apărătorul a solicitat arest la domiciliu, invocând faptul că învinuitul G. V. are loc permanent de trai, în familie cresc trei copii dintre care unul este adoptiv, iar altul este cu dizabilități de gradul II, este inițiată procedura de înfiere a celui de al 4-lea copil, soția este în concediu de îngrijire a copiilor, învinuitul este unicul întreținător, are probleme de sănătate (diabet zaharat), învinuitul nu a avut anterior conflicte cu legea (nu a fost sancționat penal, contravențional, disciplinar), se caracterizează pozitiv la locul de trai și la locul de muncă. De asemenea, apărarea a atenționat asupra faptului că aplicarea arestului preventiv ar putea fi interpretată ca un mijloc de influență și constrângere asupra lui. ”

3.4 Motive indicate în dosarele analizate (examinarea demersului procurorului privind arestarea la domiciliu). În cauza penală de învinuire a lui B.T. de comitere a faptei prevăzute de art.2171 alin.(4) lit.d) C. pen., procurorul a solicitat aplicarea arestării la domiciliu, menționând ,, există un minim risc că acesta va părăsi țara”, dar în realitate materiale anexate la demers conțin date că învinuitul B.T. acceptă să conlucreze cu organele de urmărire penală și comunică pe o pagină informația despre complici și țara de origine a drogurilor.[21] În cauza penală de învinuire a lui I.V. de comitere a faptei prevăzute de art.2171 alin.(4) lit.d) C. pen., procurorul a solicitat aplicarea arestării la domiciliu, menționând cele patru riscuri, dar materiale anexate la demers conțin raportul ofițerului principal de investigații privind necesitatea efectuării unor măsurii speciale de investigații, precum și alte acte procedurale privind unele măsurii speciale realizate. [22]  În cauza penală de învinuire a lui A.A. de comitere a faptei prevăzute de art.2171 alin.(4) lit.d) C. pen., procurorul a solicitat aplicarea arestării la domiciliu, menționând cele patru riscuri, dar din materialele anexate rezultă faptul că învinuitul A.A., fiind audiat explică pe o pagină modul de procurare a drogurilor dintr-o țară din Europa. La demers procurorul a anexat ordonanța de efectuare a măsurii speciale de investigații- investigația sub acoperire.[23] În același mod s-a procedat și în cauza  de învinuire a lui B.N. de comitere a faptei prevăzute de art.2171 alin.(3)  C. pen., unde judecătorul de instrucție în încheiere a motivat faptul că învinuitul a recunoscut total vina și a acceptat să colaboreze cu organul de urmărire penală.[24]

În cauza penală de învinuire a lui G.G. de comitere a infracțiunii prevăzute de art.44, art.239 alin.(2) lit. a) C. pen., procurorul a solicitat aplicarea arestării la domiciliu, menționând riscul eschivării și împiedicării aflării adevărului, iar judecătorul de instrucție în îcheierea de arestare la domiciliu pentru un termen de 30 de zile din momentul reținerii a motivat ,, organul de urmărire penală nu a reușit să finalizeze totalitatea acțiunilor procesuale, să audieze toți martorii, aflarea învinuitului la libertate ar putea să influențeze martorii și să distrugă probele”. Apărătorul a solicitat respingerea demersului de aplicare a arestării la domiciliu ca total nefondat.[25]

În cauza penală de învinuire a lui M.V. de comitere a infracțiunii prevăzute de art.325 alin.(2) lit. b) C. pen., apărătorul a solicitat  respingerea demersului procurorului privind aplicarea arestării la domiciliu, menționând ,, învinuita M.V. a depus declarații privind circumstanțele cauzei și aflarea adevărului, contribuind la descoperirea infracțiunii ”. Învinuita M.V. a relatat în ședință de judecată că o are la  întreținere pe mama în vârstă de 80  de ani. Judecătorul de instrucție a admis integral demersul procurorului din Procuratura Anticorupție.[26]  În alt caz de acuzare a lui G.V.( vârsta 68 de ani) în comiterea infracțiunii prevăzute de art.325 alin.(1)  C. pen., învinuitul nu a recunoscut vina și a solicitat să fie eliberat din stare de reținere, iar apărătorul a prezentat acte privind starea sănătății și documente (diplomă de onoare, diplomă de gradul I) privind caracterizarea pozitivă a învinuitului, nefiind de acord cu demersul procurorului. Judecătorul de instrucție a respins demersul procurorului privind aplicarea arestării la domiciliu în privința lui G.V. din alte motive ( demersul a fost depus cu întârziere: G.V. a fost reținut la 23.09.19 ora 10:50, iar demersul a fost depus la 25.09.19 ora 14:26).[27]

În cauza penală de învinuire a lui G.A. de comitere a infracțiunii prevăzute de  art.186 alin.(2) lit. b),c),d) C. pen., procurorul a solicitat aplicarea arestării la domiciliu, menționând riscul eschivării și săvârșirii unei noi infracțiuni, anexând la demers cazierul judiciar, care confirma faptul că G.A. anterior a fost condamnat și a executat pedeapsa închisorii de 10 ani și 6 luni, anterior arestat și dat în căutare.  Un alt înscris confirma faptul că G.A. a comis multiple contravenții pentru care a fost sancționat cu amendă. Însă măsura arestării la domiciliu a fost solicitată de procuror, reieșind din faptul că pe durata reținerii G.A. a fost dus la spital, în legătură cu starea gravă a sănătății, fapt confirmat prin raportul ofițerului de urmărire penală.[28]

În cauza penală de învinuire a lui D.G. de comitere a faptei prevăzute de art.42, art.217 alin.(4) lit.d) C. pen., procurorul a solicitat arest la domiciliu invocând riscul eschivării ( D.G. este cetățean străin din Asia Mijlocie, nu are domiciliu și familie sau persoane la întreținere, nu are rude apropiate în Republica Moldova). Dar, D.G. a colaborat cu organul de urmărire penală, este student la o instutuție superioară de învățământ și suferă de diabet zaharat de tip 1. Apărătorul și învinuitul D.G au solicitat respingerea demersului procurorului, invocând ,, este student și pentru lipsă de la lecții este obligat să achite taxe suplimenatre instituției de învățământ; nu va părăsi țara până la terminarea studiilor în bază de contract ”. Judecătorul de instrucție a admis integral demersul procurorului.[29]

4. Aspecte procesuale privind arestarea la domiciliu în baza dosarelor analizate (examinarea cererii apărării și/sau alte demersuri ale procurorului)

Din datele statistice menționate supra rezultă că în majoritatea absolută a cazurilor de arestare la domiciliu se dispune din oficiu de către instanța de judecată, examinând diverse cereri ale apărării sau de regulă și alte demersuri ale procurorului. Astfel în cauza  penală de învinuire a lui K.E. de comitere a faptei prevăzute de art.3621 alin.(2) C. pen., avocatul a solicitat  prin cerere revocarea arestării preventive și înlocuirea cu o măsură preventivă neprivativă de libertate, iar procurorul a înaintat demers de prelungire  a arestării preventive. Judecătorul de instrucție a conexat examinarea cererii și a demersului și a dispus prelungirea măsurii cu înlocuirea în arest la domiciliu. În baza recursului procurorului Curtea de Apel Chișinău a anulat încheierea judecătorului de instrucție și a dispus arestarea preventivă în continuare a lui K.E.[30]

În cauza penală de învinuire a lui V.P de comitere a infracțiunii prevăzute de art.324 alin.(2) lit. b) și c) C. pen., apărătorul a solicitat  înlocuirea arestării preventive cu liberarea provizorie sub control judiciar, iar procurorul a înaintat demers de prelungire a arestării preventive. Judecătorul de instrucție conexând ambele solicitări a dispus admiterea parțială a cererii apărării și admiterea parțială a demersului procurorului prin încheiere de înlocuire a detenției preventive cu  arestare la domiciliu. Ulterior, după 7 zile, avocatul lui V.P.  a depus o cerere de ridicare parțială a restricțiilor conform art.322 alin.(4) Cod de executare,[31] motivând ,, V.P. are la întreținere 2 copii minori, iar soția îngrijește de un copil cu dizabilități și există necesitatea de a părăsi domiciliul pentru tratamentul medical al copilului.” Judecătorul de instrucție a dispus prin încheiere părăsirea domiciliului în următoarele intervale de timp: orele 07:30 – 09:00; orele 12:00-14:00.[32]

În cauza penală de învinuire a lui B.A. de comitere a faptei prevăzute de art.264 alin.(2) C. pen., procurorul a înaintat demers de înlocuire a arestării la domiciliu cu arestarea preventivă,  invocând următoarele circumstanțe : ,,Învinuitul B.A. a încălcat condițiile măsurii arestării la domiciliu, fapt confirmat prin raportul ofițerului de urmărire penală, și anume: interdicția de a părăsi domiciliul; obligația de a menține în stare funcțională mijloacele tehnice și de a răspunde la apelurile telefonice; face abuz de băuturi alcoolice și duce un mod de viață neadecvat și contrar restricțiilor impuse prin încheierea din 28.12.2018.” Apărătorul și învinuitul B.A. au susținut următoarele: ,, Am fost nevoit să ies din casă de 2 ori pentru a mă deplasa la farmacie și la magazin, deoarece cu mine locuiește mama mea de vârstă înaintată. Despre fiecare ieșire din casă am informat organul de urmărire penală. ” Prin încheierea din 15.01.2019, judecătorul de instrucție a respins demersul procurorului.[33]

5. Controlul privind respectarea interdicțiilor și obligațiilor în cadrul arestării la domiciliu

Potrivit art.21 alin.(1) lit.m) din Legea Nr.320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului,[34] poliția  execută controlul asupra comportamentului persoanelor arestate la domiciliu, eliberate provizoriu sub control judiciar sau pe cauţiune.

Executarea propriu-zisă a regimului de interdicții și obligații este reglementată de art.322 alin.(1)-(3) din Codul de executare al Republicii Moldova. Astfel, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată care a dispus aplicarea măsurii preventive a arestării la domiciliu trimite organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul prevenitului hotărîrea sa pentru asigurarea executării acesteia. Reprezentantul organului afacerilor interne face vizite la domiciliul prevenitului, duce discuţii cu prevenitul şi cu membrii familiei lui. Organul afacerilor interne verifică funcţionarea mijloacelor electronice de control în cazul aplicării interdicţiei prevăzute în art.188 alin.(4) pct.2) din Codul de procedură penală şi asigură sechestrarea corespondenţei şi interceptarea comunicărilor conform prevederilor art.133–137 din Codul de procedură penală.

În cazul în care prevenitul nu răspunde la apelurile telefonice de control, un reprezentant al organului afacerilor interne soseşte imediat la domiciliul prevenitului pentru verificarea cauzei. În cazul în care se depistează că mijloacele electronice de control, reţeaua telefonică sau aparatul de telefon sînt defectate, reprezentantul organului afacerilor interne ia măsurile necesare de înlăturare a acestor defecte, asigurînd supravegherea prevenitului. În aceste cazuri, precum şi în cazul în care se stabileşte că prevenitul a încercat să deterioreze intenţionat mijloacele electronice de control, reprezentantul organului afacerilor interne întocmeşte un proces-verbal, care se semnează de către prevenit.

Dacă va depista încălcarea condiţiilor arestării la domiciliu, reprezentantul organului afacerilor interne trimite judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată un raport, cu anexarea rezultatelor controlului efectuat, pentru a se lua măsuri în conformitate cu art.188 alin.(8) din Codul de procedură penală.

În practică organul de poliție pentru realizarea unui control eficient impune prevenitul să telefoneze frecvent la anumite ore, fapt care contravine bunului simț și spiritului legii. Un mijloc eficient de control asupra prevenitului este monitorizarea electronică, dar asemenea sistem de control necesită resurse tehnice și umane suplimentare. Astfel monitorizarea electronică a prevenitului se aplică ocazional, reieșind din următoarele date statistice: în 2019[35] au fost supuse monitorizării electronice – 157 de persoane, din care 79 persoane cărora le-a fost stabilită măsura preventivă – arest la domiciliu; în 2018[36] au fost supuse monitorizării electronice – 72 de persoane, din care 17 persoane cărora le-a fost stabilită măsura preventivă – arest la domiciliu.

*Acest articol a fost publicat în: POLISH SCIENCE JOURNAL, Issue 6 (27), Part 2,2020/p.152-164.

Referințe bibliografice:

  1. Dolea I., Roman D., Vîzdoagă T., ș.a.,Codul de procedură penală. Comentariu, Ediția a II-a, Chișinău: Cartier, 2005.
  2. Legea Nr.264 din 28.07.2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova. Publicat : 03.11.2006 în Monitorul Oficial Nr. 170-173   art Nr : 781 Disponibil: http://lex.justice.md/md/318267/
  3. Stamatin St., Gheorghieș A. Arestarea la domiciliu a bănuitului, învinuitului, inculpatului minor.În: Закон и жизнь 5/2011, Chișinău.
  4. Procuratura Republicii Moldova: Raport privind activitatea Procuraturii pentru anul 2018. Chișinău, 2019, Disponibil:http://www.procuratura.md/file/2019-03-05_Raportul%20Public%20activitatea%20Procuraturii%20Generale%20anul%202018.pdf
  5. Procuratura Republicii Moldova: Raport privind activitatea Procuraturii pentru anul 2019. Chișinău, 2020, Disponibil: http://procuratura.md/file/Raport%20public%20Procuratura%202019%20rectificat%2004.05.2020%20.pdf
  6. Procuratura Republicii Moldova: Raport privind activitatea Procuraturii pentru anul 2017. Chișinău, 2018.Disponibil: http://procuratura.md/file/2018-03-12_Raportul%20Procurorului%20General%202017.pdf
  7. 221 Conținutul măsurii arestului la domiciliu/ Codul de procedură penală. Disponibil: https://lege5.ro/Gratuit/geztkobvha/art-221-continutul-masurii-arestului-la-domiciliu-codul-de-procedura-penala?dp=gqztimjqhe4ts
  8. Помощикова Н. В. Домашний арест в России: От меры наказания до меры пресечения. În: Вестник Казанского юридического института МВД России №4(26) 2016. Disponibil: https://cyberleninka.ru/article/n/domashniy-arest-v-rossii-ot-mery-nakazaniya-do-mery-presecheniya/viewer
  9. Трунов И. Л., Трунова Л. К. Меры пресечения в уголовном процессе, Санкт-Петербург, Юридический центр Пресс, 2003.
  10. Попова Л.Н. История развития домашнего ареста как мера пресечения. În: Человек: преступление и наказание, 2017. Т.25 (1-4), №1. Disponibil: https://cyberleninka.ru/article/n/istoriya-razvitiya-domashnego-aresta-kak-mery-presecheniya/viewer
  11. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.01 din 15 aprilie 2013 despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu. Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=48
  12. Dolea I. Codul de procedură penală al Republicii Moldova:(comentariu aplicativ):Textul cu modificare legislative operate până la 1 septembrie 2016:Cartea Juridică, Chișinău,2016.
  13. Hotărârea cauza Buzadji c. Moldovei, cererea nr.23755/07, disponibil:http://agent.gov.md/buzadji-c-republicii-moldova/
  14. Navalnyy v. Rusia (nr. 2). Arestarea la domiciliu a unui activist politic, cu restricții în privința comunicării, corespondenței și utilizării internetului, în scopul de a suprima pluralismul. Încălcare.Disponibil:constcourt.md/libview.php?l=ro&idc=179&id=1471&t=/Rezumate-CEDO/2019/strongNavalnyy-v-Rusia-nr-2strong-Arestarea-la-domiciliu-a-unui-activist-politic-cu-restrictii-in-privinta-comunic
  15. Decizie nr.361 din 7 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218-222 şi art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală, Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 12 iunie 2015. Disponibil: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/168803
  16. Савчук Т.А. Использование электронного наблюдения в целях сопровождения мер пресечения в уголовном процессе. Традиции и инвестиции в праве Том 3, Новополоцк, 2017. Disponibil: file:///C:/Users/roman/AppData/Local/Packages/Microsoft.MicrosoftEdge_8wekyb3d8bbwe/TempState/Downloads/Tradicii-i-innovacii-v-prave-3%20(1).pdf
  17. Inspectoratului Național de Probațiune. Disponibil: http://www.probatiune.gov.md/?go=page&p=212
  18. Roman D., Sistemul măsurilor de prevenție procesual penale reglementate în România și în Republica Moldova. Rezumatul tezei de doctor.Chișinău, 1997.
  19. Legea Nr.179 din 26.07.2018 pentru modificarea unor acte legislative, Publicat:17-08-2018 în Monitorul Oficial Nr. 309-320 art. 498. Disponibil https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=105536&lang=ro
  20. Disponibil:https://dexonline.ro/definitie/motiv
  21. Judecătoria Chișinău (oficiul Ciocana), dosarul nr.15-06/19.
  22. Judecătoria Chișinău (oficiul Ciocana), dosarul nr.15-08/19.
  23. Judecătoria Chișinău (oficiul Ciocana), dosarul nr.15-09/19.
  24. Judecătoria Chișinău (oficiul Ciocana), dosarul nr.15-25/19.
  25. Judecătoria Chișinău (oficiul Ciocana), dosarul nr.15-07/19.
  26. Judecătoria Chișinău (oficiul Ciocana), dosarul nr.15-23/19.
  27. Judecătoria Chișinău (oficiul Ciocana), dosarul nr.15-33/19.
  28. Judecătoria Chișinău (oficiul Ciocana), dosarul nr.15-15/19.
  29. Judecătoria Chișinău (oficiul Ciocana), dosarul nr.15-41/19.
  30. Judecătoria Chișinău (oficiul Ciocana), dosarul nr.17-10/19 și dosarul nr.16-178/19.
  31. Codul de executare al Republicii Moldova Nr.443 din 24.12.2004. Publicat : 05-11-2010 în Monitorul Oficial Nr. 214-220 art. 704. Disponibil: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=119760&lang=ro#
  32. Judecătoria Chișinău (oficiul Ciocana), dosarul nr.17-04/19 și dosarul nr.16-151/19.
  33. Judecătoria Chișinău (oficiul Ciocana), dosarul nr.17-01/19.
  34. Legea Nr.320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului. Publicat : 01-03-2013 în Monitorul Oficial Nr. 42-47 art. 145. Disponibil:https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=110355&lang=ro#
  35. Bilanţul activităţii Inspectoratului Național de Probațiune pentru anul 2019 http://www.probatiune.gov.md/tc_userfiles/file/Rapoarte%20bilant/BILAN%C5%A2%20INP%20pentru%20anul%202019.pdf
  36. Bilanţul activităţii Inspectoratului Național de Probațiune pentru anul 2018 http://www.probatiune.gov.md/tc_userfiles/file/Activitatea%20OCP/2018/BILAN%C5%A2%20INP%20pentru%20anul%202018.pd
Exit mobile version