Av. Alexei Gherțescu
*Acest articol a fost publicat pe site-ul GHERȚESCU ROGAC LAW FIRM [link].
Un caz interesant se află pe rolul instanțelor din Republica Moldova cu privire la drepturile conexe ale difuzorilor și ale persoanelor care au primit licența de la difuzori străini pentru retransmitere pe teritoriul Republicii Moldova. Cazul este interesant prin aceea că licențiatul (reclamanta), pentru a demonstra cele invocate, și anume că un serviciu online îi încalcă drepturile prin retransmiterea online a unor posturi TV, aparent a utilizat tehnologia VPN (în caz contrar acest serviciu nu ar fi accesibil în Republica Moldova).
Circumstanțele cazului
Curtea Supremă de Justiție a emis la data de 08.07.2020 Decizia pe dosarul SRL Radio Star vs SRL Sky Group și Etnic Television Network/ Matvil Corp.[1]
Reclamanta, o companie din Republica Moldova, este reprezentanta în Moldova a unor difuzori din străinătate cu dreptul de a retransmite un număr de posturi TV străine pe teritoriul Republicii Moldova în baza contractelor încheiate cu difuzorii respectivi.
În ianuarie 2018, această companie a descoperit un serviciu de streaming online care difuzează online (contra cost) un număr de posturi TV, inclusiv și cele pentru care compania are drepturile de retransmisie în Moldova. Serviciul este furnizat de o companie înregistrată în Canada. Totodată, pe pagina web a ultimei era indicată și o companie înregistrată în Moldova în calitate de „operator european” al prestatorului. Acțiunea a fost înaintată împotriva ambelor companii.
Reclamanta afirmă că pârâtele încalcă drepturile ei pe teritoriul Republicii Moldova pe care le deține în baza contractelor încheiate cu companiile proprietare ale posturilor TV în cauză, încălcarea constând în faptul că Pârâta prin pagina sa web difuzează online aceleași posturi în Moldova.
Pentru a dovedi faptul încălcării a fost creat un cont pe site-ul Pârâtei, a fost achitată plata pentru utilizarea serviciului de streaming, și ca urmare, a fost obținut accesul la posturile TV respective.
Examinarea în prima instanță și în apel
Prima instanță a admis cererea, a constatat faptul încălcării și a încasat de la Pârâte suma prejudiciului invocat.[2]
Însă, Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea primei instanțe și a respins cerințele Reclamantei.[3] Argumentul principal invocat de către Curtea de Apel a fost că contractele încheiate de către Reclamantă cu titularii de drept străini îi acordă doar o licență neexclusivă. Iar potrivit art. 30 alin.(4) din Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe[4] “în cazul unei licențe neexclusive, licenţiatul poate, în limitele stabilite de această licenţă, valorifica opera ca şi persoanele care au obţinut dreptul de valorificare a acesteia. Licenţiatul nu are dreptul să permită sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane.”
Curtea de Apel a indicat că “legea acordă dreptul de înaintare a acțiunilor în instanță de judecată pentru apărarea dreptului de autor și a drepturilor conexe, în primul rând, persoanelor care posedă calitatea de subiect al dreptului de autor sau a drepturilor conexe – autorilor, interpreților, producătorilor de fonograme și videograme, organizațiilor de difuziune prin eter sau prin cablu.” Și a mai adăugat că alte persoane care beneficiază de dreptul de a înainta acțiunea ce vizează apărarea dreptului de autor și a drepturilor conexe sunt “persoanele autorizate să valorifice aceste drepturi, inclusiv în baza unui contract de licență exclusivă”.
Ținând cont de faptul că reclamanta nu deținea licența exclusivă, cererea ei a fost respinsă.
Decizia Curții Supreme de Justiție
Examinând recursul împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău, Curtea Supremă de Justiție a casat-o și a trimis cauza la rejudecare la Curtea de Apel.
CSJ a considerat argumentarea Curții de Apel ca fiind eronată din motivul că ultima nu a stabilit corect obiectul litigiului. Curtea Supremă a menționat că conform art. 32 alin. (1) din Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe, subiecții drepturilor conexe sunt interpreții, producătorii de fonograme, producătorii de videograme și organizațiile de difuziune prin eter sau prin cablu. În opinia instanței de recurs, greșeala Curții de Apel constă în faptul că ea a invocat dreptul de autor (care “reprezintă un drept de proprietate intelectuală recunoscut persoanei fizice”[5]) în loc de drepturi conexe ale organizațiilor de difuziune (care și constituie obiectul litigiului).
Utilizarea tehnologiei VPN
Totodată, un aspect foarte important în această cauză căruia, însă, nu i-a fost dată nicio apreciere nici de către prima instanță și nici de către Curtea Supremă, a fost faptul invocat în Decizia Curții de Apel Chișinău cu privire la presupusă utilizare a tehnologiei VPN de către Reclamanta.
În Decizia Curții de Apel Chișinău se face trimitere la declarațiile specialistului din partea Pârâtelor[6] precum că Reclamanta (sau persoana cu ajutorul căreia a fost obținut accesul la serviciul online în cauză) a utilizat tehnologia VPN (din Engl.: virtual private network – rețeaua privată virtuală). Această tehnologie permite ascunderea adresei IP[7] de facto utilizate cu substituirea ei cu altă adresă din altă țară (permițând să evite blocările geografice în rețeaua Internet prin crearea aparenței că o anumită pagină este accesată nu din țara “A” ci din țara “B”).[8]
Conform declarațiilor specialistului care nu au fost contestate de către Reclamanta, persoana fizică care i-a ajutat Reclamantei să obțină accesul la serviciul de streaming al Pârâtei, și-a creat contul pe pagina web a Pârâtei, a achitat prețul serviciilor respective, și după aceasta a obținut accesul la posturile TV în cauză.
Însă, a putut viziona posturile respective utilizând o adresă IP din SUA. În același timp s-a stabilit că în cazul utilizării unei adrese IP din Moldova serviciile nu puteau fi accesate. Efectiv, chiar și în cazul achitării prețului stabilit, serviciul a fost blocat pentru vizualizarea pe teritoriul Republicii Moldova!
Comentarii:
1) Drepturile difuzorilor
Conform art. 32 alin. (1) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, organizaţiile de difuziune prin eter sau prin cablu sunt subiecții ai drepturilor conexe.
Protecția drepturilor conexe ale difuzorilor a fost inițial stabilită prin Convenția de la Roma din 1961.[9] În virtutea art. 6 pct. 1 din această Convenție, fiecare stat contractant acordă tratament naţional organizaţiilor de difuziune sediul cărora se află în alt stat contractant sau comunicarea publică a fost efectuată de la un transmiţător situat în alt stat contractant.
Art. 13 din Convenție prevede drepturile minime ale unor astfel de organizații, și anume dreptul de a autoriza sau a interzice următoarele:
- retransmisia emisiunilor lor;
- imprimarea emisiunilor lor;
- reproducerea imprimărilor emisiunilor lor.
- comunicarea publică a emisiunilor lor de televiziune în localurile în care intrarea este cu plată.
Toate aceste drepturi au fost transpuse în legislația Republicii Moldova și acum sunt prevăzute în art. 36 alin. (1) ale Legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe care pe lângă drepturile enumerate mai sus, prevede și protecția drepturilor la comunicarea publică a emisiunilor prin eter sau prin cablu (lit. d)) și punerea la dispoziţia publicului în regim interactiv a imprimării emisiunii (lit. g)).[10]
Respectiv, orice organizaţie de difuziune poate decide singură în ce mod, pe ce teritoriu, de către cine și în ce limite vor fi realizate aceste drepturi. În acest context, ea poate impune și anumite interdicții în privința altor persoane cărora le transmite aceste drepturi cu anumite limite.
În același timp, în virtutea alin. (7) din art 32 din Lege, drepturile conexe ale […] organizaţiilor de difuziune prin eter sau prin cablu străine se protejează în conformitate cu prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Însă, atât Republica Moldova cât și Canada sunt state membre ale Convenției de la Roma[11], care prevede în art. 2 regimul de tratament național. Acest regim presupune că organizațiile de difuziune care au sediul pe teritoriul unei din țări membre beneficiază de aceeași protecție ca și organizațiile de difuziune din state membre pe teritoriul cărora este revendicat dreptul.
Modul în care are loc retransmiterea (prin eter, cablu, sau prin rețeaua Internet) în acest context nu contează. Difuzorul are dreptul de a institui orice restricții pentru modul în care emisiunile sale vor fi retransmise.[12]
2) Drepturile acordate prin licență exclusivă și licență neexclusivă
Drepturile exclusive ale organizaţiei de difuziune pot fi transmise prin contract de cesiune sau prin contract de licență (art. 36 alin. (2) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe). Ambele tipuri de licență presupun transmiterea drepturilor patrimoniale exclusive. Însă diferența dintre aceste două este destul de semnificativă.
2.1. Licență exclusivă
Conf. art. 30 alin. (3) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, licenţa exclusivă prevede transmiterea dreptului numai licenţiatului. Este important de subliniat că licenţiatul în baza unei licențe exclusive, de asemenea, are dreptul, în limitele stabilite de licenţă, să permită sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane.
Licența exclusivă presupune că titularul dreptului nu va mai acorda drepturile de valorificare a unei opere altor persoane în aceleași condiții care sunt stipulate în licență (și nici însuși titularul nu le va valorifica după ce a transmis licențiatului aceste drepturi). Cu alte cuvinte, licențiatul exclusiv poate exclude valorificarea drepturilor de către orice altă persoană.[13] Aceasta presupune și dreptul de a înainta cereri din numele propriu împotriva oricăror persoane care încalcă aceste drepturi exclusive fără ca să solicite implicarea titularului.
2.2. Licență neexclusivă
În același timp, licența neexclusivă acordă licențiatului dreptul de a valorifica opera alături de alte persoane care au obţinut dreptul de valorificare a acesteia (art. 30 alin. (4) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe). Una din diferențele substanțiale în comparație cu licența exclusivă constă în faptul că licenţiatul neexclusiv nu are dreptul să permită sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane.
În cazul dat, niciuna din instanțe nu a constatat faptul că Reclamanta prin contractele încheiate cu difuzorii străini a primit licența exclusivă pentru retransmiterea posturilor TV în cauză. Faptul că licența acordată este una exclusivă trebuie să fie expres prevăzut în contractul de licență. Dacă în contractul de licenţă nu se stipulează expres că licenţa este exclusivă, aceasta se consideră neexclusivă (art. 30 alin. (2) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe).
În cazul dat, Reclamanta nu are dreptul să înainteze cereri împotriva altor organizații de retransmitere chiar și dacă eventual acestea încalcă drepturile difuzorilor originali. Doar ultimii ar putea înainta pretenții în calitate de titulari ai drepturilor respective.
3) Legalitatea utilizării tehnologiilor VPN pentru a ocoli restricțiile impuse
În principiu, dacă va fi stabilit că licența Reclamantei nu este una exclusivă, ea nu va mai putea restricționa alte persoane de la transmiterea anumitor posturi TV în Moldova. După cum am stabilit mai sus, acest drept le aparține titularilor exclusivi de drepturi conexe. Respectiv, faptul utilizării tehnologiilor VPN devine irelevant.
Însă, merită să analizăm această situația în contextul în care licențiatul ar fi avut licența exclusivă.
Este straniu că niciuna din cele 3 instanțe nu a examinat circumstanțele legate de utilizarea aparentă a tehnologiei VPN în cazul dat, deși, reieșind din probele descrise în Decizia Curții de Apel, tehnologia respectivă a fost totuși utilizată de către însăși Reclamanta.
Interesul față de această problemă este legat de faptul că acest dosar reprezintă un caz rar de examinare de către instanțele din Republica Moldova a problemelor ce apar în legătură cu eludarea așa numitor măsuri tehnologice de protecție (MTP).
Dezvoltarea tehnologiilor digitale și a rețelei Internet a făcut posibilă codarea diferitor tipuri de informații în format electronic, copierea operelor în format digital fără pierderea calității lor, și transmiterea lor la un număr nelimitat de recipienți din toată lumea cu costuri minime. Aceste posibilități creează mai multe probleme pentru titularii drepturilor de autor și drepturilor conexe. Ca răspuns la această provocare au început să apară diferite măsuri tehnologice de protecție care reprezintă o cale tehnologică de protecție împotriva încălcărilor drepturilor în mediul digital. Totodată, protecția acordată de MTP-uri poate fi ocolită prin utilizarea altor măsuri tehnologice. Respectiv, titularii drepturilor de autor și drepturilor conexe au promovat introducerea interdicțiilor legislative pentru utilizarea metodelor de ocolire a MTP-urilor.[14]
Conform legislației Europene, pe care în mare parte este bazată legislația Republicii Moldova, difuzorii se bucură de dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziția publicului, prin cablu sau eter, programele lor în așa mod încât utilizatorii să le poată accesa la timpul și din locul ales. Aceste prevederi au fost concepute pentru a acoperi, în primul rând, serviciile online la cerere. Dar și difuzarea simultană online în principiu este acoperită de prevederile actuale deoarece poate fi tratată ca transmiterea prin cablu.[15]
Legea privind dreptul de autor și drepturi conexe definește “măsuri tehnologice de protecţie” ca utilizare a oricărui echipament tehnic sau a unor componente ale acestuia, care, prin fireasca sa funcţionare, are destinaţia să controleze accesul la opere sau la obiecte de drepturi conexe, împiedicând ori limitând acţiunile care nu sunt autorizate de titularii drepturilor protejate de prezenta lege.
Astfel de măsuri pot fi diferite. Deși, determinarea accesului la vreun serviciu online în dependență de adresa IP a utilizatorului nu este prevăzută expres în lege ca constituind o măsură tehnologică de protecție, nu sunt careva motive ca acest mecanism să nu fie recunoscut în această calitate, deoarece are destinaţia să controleze accesul la opere sau la obiecte de drepturi conexe.
În cazul analizat, restricțiile impuse pentru anumite regiuni prin identificarea adresei IP nu poate fi ocolită fără utilizarea instrumentelor ce ascund adresa IP reală și o substituie cu una din altă regiune. Respectiv, retransmiterea posturilor TV prin Internet doar în limita unei regiuni geografice (restricția fiind impusă prin identificarea adreselor IP ale utilizatorilor), nu poate constitui o încălcare a drepturilor unor titulari în alte regiuni din care serviciul respectiv nu poate fi accesat fără utilizarea instrumentelor de eludare a MTP-urilor, precum ar fi VPN.
Mai mult ca atât, utilizarea acestei tehnologii de către Reclamanta (sau altă persoană care a acționat în interesele ei) în cazul dat ar putea fi eventual considerată ilegală.
Art. 52 alin. (1) din Legea privind dreptul de autor și drepturi conexe interzice
– eludarea măsurilor tehnologice de protecţie a dreptului de autor şi a drepturilor conexe în condiţii în care persoana implicată o face cu bună ştiinţă sau are motive rezonabile să ştie că urmăreşte scopuri de eludare.
Aceste acțiuni sunt interzise indiferent de faptul dacă are loc sau nu încălcarea, într-un mod sau altul, a dreptului de autor, a drepturilor conexe sau a altor drepturi protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturi conexe.
Respectiv, utilizarea tehnologiei VPN pentru a ocoli restricțiile impuse pentru adresele IP din Moldova (care, după cum am stabilit mai sus, pot fi recunoscute ca MTP) cade sub incidența art. 52 alin. (1) din Lege și poate fi sancționată conform Legii privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Cum am menționat mai sus, este un caz rar când instanțele noastre examinează problemele legate de drepturile organizațiilor de difuziune, și mai ales care ridică întrebările legate de utilizarea măsurilor tehnologice de protecție. De aceea îl vom urmări cu mare atenție ca să vedem soluțiile propuse de către instanțele din Moldova.
——————–
*Acest articol este pregătit de către avocatul Alexei Gherțescu. El poate fi contactat prin email la adresa: a.ghertescu@grlegal.md
——————–
[1] Decizia Curții Supreme de Justiție nr. 2rac-50/2020 din 08.07.2020; disponibilă la: http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=57135
[2] Hotărârea Judecătoriei Chișinău nr. 2c-348/18 din 18.01.2019; disponibilă la: https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/9c820c0d-3947-e911-80d7-0050568b021b
[3] Decizia Curții de Apel Chișinău nr. 2ac-523/19 din 14.11.2019; disponibilă la: https://cac.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/e59ed8ef-8c12-4028-bec4-6f4d695343d9
[4] Lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 02.07.2010, în versiunea în vigoare la 13.07.2020. (https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=95282&lang=ro).
[5] Decizia CSJ nr. 2rac-50/2020 din 08.07.2020 (vezi p. 1 supra, pag. 11).
[6] Decizia CA Chișinău nr. 2ac-523/19 din 14.11.2019 (vezi p. 3 supra, pag. 7-9).
[7] Adresa fizică a echipamentelor conectate la rețeaua Internet (mai multe detalii de bază despre adrese IP pot fi găsite aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Adres%C4%83_IP).
[8] Pentru a afla mai multe detalii despre tehnologia VPN puteți accesa:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Re%C8%9Bea_privat%C4%83_virtual%C4%83
https://www.digitalcitizen.ro/intrebari-simple-ce-este-un-vpn-si-cum-functioneaza
[9] Convenţia internaţională pentru protecţia drepturilor interpreţilor, ale producătorilor de fonograme şi ale organizaţiilor de difuziune din 26.10.1961; Moldova a aderat la Convenție prin Hotărârea Parlamentului nr. nr. 510-XIII din 22.06.95 (în vigoare de la 20.07.1995).
[10] Aceste drepturi se regăsesc și în Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, care este transpusă în Legea RM privind dreptul de autor și drepturile conexe (vezi art. 69-1 din Lege). Textul Directivei poate fi accesat la: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32001L0029
[11] WIPO-Administered Treaties Contracting Parties > Rome Convention: https://www.wipo.int/treaties/en/ShowResults.jsp?lang=en&treaty_id=17
[12] Vezi și Considerentul (25) din Directiva 2001/29/CE care prevede următoarele: „Trebuie clarificat faptul că titularii de drepturi recunoscuți de prezenta directivă au dreptul exclusiv de a pune la dispoziția publicului operele protejate de dreptul de autor sau orice alt obiect protejat prin transmisii interactive la cerere. Aceste transmisii se caracterizează prin faptul că orice persoană poate avea acces la ele din orice loc și în orice moment.”
Iar transmiterea semnalelor prin Internet este demult văzută ca o alternativă transmiterii tradiționale prin eter sau cablu (vezi de ex.: Fan, Baoding Hsieh (2000) “When Channel Surfers Flip to the Web: Copyright Liability for Internet Broadcasting,” Federal Communications Law Journal: Vol. 52 : Iss. 3 , Article 11. Disponibil la: https://www.repository.law.indiana.edu/fclj/vol52/iss3/11).
[13] Lionel Bently, Brad Sherman, Intellectual Property Law, 3rd ed., Oxford University Press, 2009, p. 265.
[14] Dr. Ian R. Kerr, Alana Maurushat, Christian S. Tacit. Technological Protection Measures: Tilting at the Copyright Windmill; Ottawa Law Review, VOL. 34, No. 1, 2002-2003; p. 12; disponibil la: https://www.researchgate.net/publication/228171465_Technological_Protection_Measures_Tilting_at_the_Copyright_Windmill
[15] Lucie Guibault, Roy Melzer. The Legal Protection of Broadcast Signals//IRIS Plus. Legal Observations of the European Audiovisual Observatory, November 2004, p. 4-5; disponibil la: https://rm.coe.int/16807833ab
