CSJ: Clauzele abuzive în contractele cu consumatorii

Admin

4 ani ago

Mihai Triboi

Nulitatea de protecție reprezintă unul din principalul mecanism de limitare ex post a libertății contractuale, având ca efect protejarea drepturilor și intereselor părții „mai slabe” în circuitul economic, și anume a consumatorilor. Pe lângă considerentele etice de a proteja pe cel slab, la nivel macroeconomic aceasta are o importanță și mai mare. Cercetările din domeniul economiei au elucidat că respectarea principiului Pareto (pe scurt: echilibrul dintre interese) la încheierea contractelor asigură și bună-starea economiei în ansamablu. Cu cât mai eficient circulă bunurile, cu atât statul profită mai mult din acest circuit. [1]

Republica Moldova se poate mândri la moment cu o legislație model pro-consumator, având mai multe mecanisme de a proteja drepturile acestora. Protecția consumatorului a devenit un principiu de reglementare a legislației civile în ansamblu. În cadrul adnotării pentru art. 1 din Codul civil, dr. conf. Octavian Cazac menționează:

Grija protecției consumatorului nu există în dreptul privat clasic, care pornește de la egalitatea în poziție de negociere și de cunoștințe necesare pentru a intra într-un raport juridic contractual. Filosofia clasică este că fiecare ar trebui să primească ceea ce poate negocia, iar contractul este legea părților, indiferent de caracterul asimetric al conținutului său. Apariția marilor întreprinderi, a contractării standardizate, creșterea complexității în condițiile contractuale, dar și complexității legislației, înmulțirea tehnicilor de a induce în eroare consumatorii, toate împreună impun ca dreptul privat să reglementeze raporturile juridice la care sunt parte consumatorii pentru a restabili asimetria dintre profesionist și consumator. [2]

Nu ne-am propus să cercetăm detaliat importanța protecției consumatorilor, dar chiar și din raționamentele menționate este cert că statul trebuie să intervină cu o marjă largă în mâna invizibilă a economiei pentru a institui suficiente garanții pentru consumatori, iar instanțele de judecată să aplice corect aceste garanții.

Recent Curtea Supremă de Justiție a emis o decizie prin care explică regimul legal al clauzelor abuzive și condițiile de stabilire a unei clauze ca abuzive. Decizia este în baza prevederilor legale de până la 01 martie 2019, însă, nu putem nega importanța și actualitatea ideilor de bază.

I. Fabula

Cauza nr. 2ra-632/20 din 26 august 2020.

Reclamanta GE a depus o cerere de chemare în judecată împotriva unei organizații de creditare nebancară (în continuare OCN) prin care a solicitat: constatarea ca fiind abuzive și nule clauzele contractuale; obligarea recalculării sumei contractului de împrumut și repararea prejudiciului moral. La baza litigiului este contractul de împrumut încheiat în martie 2018 care conținea următoarele clauze:

Valoarea totală a împrumutului: 31 638,00 lei.

Data scadentă: martie 2020.

Valoarea totală platibilă de către împrumutat: 63 478,32 lei.

Dobânda anuală efectivă: 78,87%.

Taxa aferentă contractului: 24 044,88 lei.

Rata dobânzii aferente (8%) – 4 475,24 lei.

Comisionul de garanție – 3 037,20 de lei.

Potrivit pct. 3.1 din „Informații standard privind împrumutul pentru consumatori”, prevede că, taxa aferentă contractului de împrumut se referea la taxa plătită sau ce trebuia plătită de către împrumutat în contul împrumutătorului pentru examinarea și procesarea cererii împrumutatului. Taxa aferentă contractului de împrumut urma să fie achitată în cazul acceptării cererii de împrumut, în momentul încheierii/semnării contractului de împrumut. Împrumutatul poate solicita, iar împrumutătorul poate accepta achitarea eșalonată de către împrumutat a taxei aferente contractului de împrumut în conformitate cu graficul de achitare, ce a constituit suma de 24.044,88 de lei.

Potrivit pct. 3.5 din „Informații standard privind împrumutul pentru consumatori”, dobânda anuală efectivă va constitui 78,87%, ceea ce reprezintă costul total al împrumutului exprimat ca procentaj anual din valoarea totală a împrumutului.

Totodată, conform contractului de împrumut, la compartimentul „Dobânda de întârziere și penalitatea contractuală”, la pct. (a), (e) și (g), dacă împrumutatul nu achită în termenul stabilit sumele datorate, parțial sau total, împrumutătorul are dreptul să solicite de la acesta să plătească (I) dobânda de întârziere, aplicată la suma neplătită a împrumutului, a taxei aferente contractului de împrumut eșalonate, a dobânzii aferente și altor comisioane sau plăți, dacă acestea au fost agreate de către părți, calculată pentru fiecare zi calendaristică de întârziere în conformitate cu următoare schemă: 0,6% din suma datorată, în cazul în care aceasta este mai mică sau egală cu 50 de lei; 0,6% din suma datorată, dar nu mai puțin de 10 lei în cazul în care aceasta este mai mare de 50 de lei, dar mai mică de 100 de lei; 0,6% din suma datorată, dar nu mai puțin de 15 lei în cazul în care aceasta este mai mare de 100 de lei dar mai mică de 150 de lei și de 0,6% din suma datorată, dar nu mai puțin de 20 de lei, în cazul în care aceasta este mai mare de 150 de lei.

(II) Dacă în termen de 10 zile calendaristice din data scadentă a plății, împrumutatul nu va achita împrumutul și/sau alte plăți scadente stabilite în contract, împrumutătorul va calcul o penalitate fixă, care a fost negociată în prealabil de părțile contractante, în mărime de 200 de lei, suplimentar la dobânda de întârziere indicată la pct. a) și va notifica împrumutatul privind întârzierea plății, indicând valoarea sumelor restante, calculul penalităților și altor prejudicii cauzate prin întârzierea efectuării plății.

Dacă împrumutatul va întârzia în realizarea rambursării contractului de împrumut, o perioadă mai mare de 40 de zile calendaristice, calculându-se scadentă realizării rambursării stipulate prin contractul de împrumut, împrumutătorul declară scadente și plătibile imediat toate plățile conform contractului de împrumut și reziliază în mod unilateral contractul de împrumut, calculând (III) suplimentar o penalitate în mărime de 30% din valoarea împrumutului neachitat, pentru rezilierea anticipată a contractului. Împrumutătorul va trimite o notificare prin intermediul unei scrisori despre rezilierea anticipată, unilaterală a contractului de împrumut și obligația împrumutatului de a achita, în mod integral, în termen de 10 zile din momentul expedierii notificării: (i) suma împrumutului neplătit; (ii) dobânda neplătită; (iii) taxa aferentă contractului de împrumut neplătită și dobânda neplătită; (iv) alte comisioane dacă acestea au fost agreate de către părți; (v) în cazurile prevăzute de contract, valoarea bănească a ratei inflației împrumutului; (vi) penalitățile contractuale pentru expedierea notificărilor calculate și neplătite; (vii) o penalitate contractuală în mărime de 30% din valoarea împrumutului neachitat pentru rezilierea anticipată a contractului de împrumut și (viii) o dobândă de întârziere pentru fiecare zi de întârziere, aplicată la toate componentele scadente ale graficului de rambursare, fără excepție și un nou calcul al penalităților calculate și neplătite pentru fiecare zi de întârziere.

Concomitent, conform pct. 4.3 din „Informații standard privind împrumutul pentru consumatori”, se vor percepe costuri în caz de întârziere la plata: (IV) dobânda de întârziere stabilită conform art. 619 alin. (2) din Codul civil; (V) penalitatea în mărime de 0,5% din plata restantă, pentru fiecare zi de întârziere; (VI) penalități pentru expedierea notificărilor privind întârzierea plăților, în mărime de 200 de lei pentru primele fiecare din primele trei notificări; (menționat la III) penalitate pentru rezilierea anticipată a contractului de împrumut în mărime de 30% din valoarea împrumutului neachitat precum și alte plăți.

II. Prima instanță și Curtea de Apel

Prima instanță a ajuns la concluzia temeiniciei parțiale a acțiunii, constatând caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor pct. 3.1, 3.4, 4.3 (iii), 4.3 (iv), paragraful „Informații standard privind împrumutul pentru consumatori”, pct. (e) și (g), ale contractului de împrumut, cu repunerea părților în situația inițială. Totodată, s-a încasat din contul OCN în beneficiul EG suma de 2.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 5.000 de lei cheltuieli de asistență juridică, în rest acțiunea fiind respinsă ca neîntemeiată.

Instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe ca fiind legală și întemeiată.

III. Concluziile Curții Supreme de Justiție

Curtea Supremă a admis recursul declarat de ONC, a casat integral decizia Curții de Apel și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel, în alt complet de judecată. Judecătorii au menționat următoarele:

Citând mai multe surse legale (în special Legea privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii nr. 256 din 09 decembrie 2011), Curtea a ajuns la concluzia că pentru existența unei clauze abuzive, trebuie să se țină cont de îndeplinirea următoarelor condiții generale: clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată; prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
Prin clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată se înțelege că contractele de împrumut, încheiate cu consumatorii, sunt preformulate, standard, clauzele fiind prestabilite de către creditor, fără să fi dat consumatorului posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna dintre clauze, iar eventualele diferențe dintre ele nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte. Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune, așa după cum sunt contractele credit/împrumut.
Negocierea directă cu consumatorul nu este echivalentă cu prezentarea pachetului de servicii de către creditor și cu obligația de informare, negocierea presupunând, ca partea, consumatorul, să aibă posibilitatea modificării clauzelor contractuale.
Pentru a ști dacă o clauză provoacă un „dezechilibru semnificativ” între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, trebuie să se țină seama, în special, de normele aplicabile în dreptul național, în lipsa unui acord între părți, în acest sens. Prin intermediul unei asemenea analize comparative, se va ține cont în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare.
La aprecierea bunei-credințe trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, faptului de a ști dacă consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul pentru clauza în cauză și dacă bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului, întrucât condiția de bună-credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor atunci când acesta acționează în mod corect și echitabil față de cealaltă parte de ale cărei interese legitime trebuie să țină seama. Buna-credință presupune din această perspectivă, faptul că niciuna dintre părți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației, la care s-a obligat cealaltă parte, respectând, astfel, un echilibru al prestațiilor reciproce.
În ceea ce privește împrejurările în care un asemenea dezechilibru este creat „în contradicție cu cerința de bună-credință”, urmează să se verifice dacă creditorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se poate aștepta în mod rezonabil, ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză, în urma unei negocieri individuale. La aprecierea bunei-credințe, deși aceasta nu constituie o condiție în sine a stabilirii caracterului abuziv al unor clauze, trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, pentru a se putea constatat, dacă profesionistul a acționat în mod corect și echitabil față de consumator, de ale cărui interese legitime trebuie să țină seama.
La aprecierea bunei-credințe va trebuie să se țină cont de scopul esențial urmărit de „comision, taxe și orice alt tip de costuri, pe care trebuie să le suporte consumatorul”, care constituie în mod vădit o obligație esențială care se impune consumatorului în schimbul punerii la dispoziție a împrumutului. În acest context se va verifica dacă în contractul de împrumut s-a indicat în mod transparent motivele care justifică remunerația corespunzătoare, în condițiile în care se contestă că creditorul este obligat să furnizeze o contraprestație reală, pentru a obține comisionul menționat.
Mai mult ca atît, creditorul urmează să indice scopul pentru care a fost perceput comisionul (alte taxe), destinația acestuia, astfel, încât să ofere consumatorului toate informațiile necesare în raport de care ultimul alege să încheie sau nu contractul respectiv, urmează să se specifice care sunt operațiunile concrete, pe care creditorul se obligă să le efectueze, în schimbul acestor comisioane. Creditorul urmează să furnizeze servicii care constituie o contraprestație și care să justifice perceperea acestui comision, în plus, redactarea acestor clauze să nu fie lipsită de claritate. Cuprinsul contractului urmează să conțină precizări cu privire la fundamentul perceperii acestui comision ori destinației acestuia, să conțină în mod transparent motivele care justifică remunerația corespunzătoare acestui comision, în condițiile în care se contestă că creditorul este obligat să furnizeze o contraprestație reală, pentru a obține comisionul menționat.
Din analiza contractelor de împrumut încheiate cu consumatorii se specifică faptul că în cazul în care clauzele contractuale sunt exprimate într-un mod clar și inteligibil, instanța de judecată nu este în drept de a aprecia caracterul abuziv al acestor clauze contractuale. Sintagma „exprimate într-un limbaj ușor inteligibil” nu poate fi redusă la o exprimare clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această mențiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situația în care clauza să fie clar definită, astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative, la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

De ce spre rejudecare?

Cu toate acestea, instanțele ierarhic inferioare constatând caracterul abuziv al clauzelor contractului de împrumut, nu s-au expus în privința legalității și temeiniciei pe fiecare clauză în parte, în special prin ce se confirmă lipsa negocierilor între părțile contractante, neinformării în modul corespunzător despre clauzele esențiale a contractului, lipsirea EG de a lua decizii referitor la tranzacționarea serviciilor în mod liber și în interes propriu, cum trebuia să fie exprimată buna-credință ca să fie considerat valabil contractul de împrumut, precum și că limbajul clauzelor contractuale nu au fost clare și neinteligibile, fiind astfel constrânsă financiar ultima să încheie respectivul contract.
Instanța de apel nu a precizat prin ce se manifestă „dezechilibrul semnificativ” între drepturile și obligațiile părților contractuale precum și că acest dezechilibru ar fi fost creat în detrimentul consumatorului EG, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
Consideră CSJ că în baza pct. 5.5 din „Informații standard privind împrumutul pentru consumatori” parte a contractului de împrumut, până la semnarea respectivului contract, GE era în drept să solicite gratuit un exemplar al proiectului de contract de împrumut pentru a face cunoștințe cu clauzele acestuia.
Instanța de apel nu s-a expus asupra faptul că în conformitate cu pct. 5.1 din „Informații standard privind împrumutul pentru consumatori” din contract și art. 18 din Legea nr. 202 din 12 iulie 2013 privind contractele de credit pentru consumatori, GE avea la dispoziție un termen de 14 zile calendaristice în care putea să revoce contractul de credit fără a invoca vreun motiv, și acest termen urma să curgă fie de la data încheierii contractului de credit, fie de la data la care consumatorul i-au fost aduse la cunoștință clauzele și condițiile contractuale și informațiile prevăzute la art. 10 din Legea dată, în cazul în care ziua respectivă a fost ulterior datei încheierii contractului de împrumut.
Instanța de apel nu s-a pronunțat în privința declarației înserate în partea de jos la „Informații standard privind împrumut pentru consumatori” a contractului de împrumut, pe care GE a semnat-o personal, potrivit căreia ultima a declarat că în urma unui acord expres și irevocabil privind primirea informațiilor necesar, nemijlocit în ziua încheierii contractului de împrumut, a fost informată asupra modului de funcționare a companiei, despre oferta de servicii și că i s-a oferit suficient timp pentru a face cunoștință cu acesta, astfel încât să poată compara oferta de împrumut a OCN cu alte oferte de împrumut și a identifica oferta care o interesează și pe care a acceptat-o, încheind în acest sens, prezentul contract de împrumut la data de 06 martie 2018.
Instanța de apel urma să indice cu suficientă claritate motivele pe care și-a întemeiat soluția și nu doar prin fraze generale să menționeze că caracterul abuziv al clauzelor contractuale se manifestă prin lipsa negocierilor directe cu consumatorul GE, precum și lipsa bunei-credințe din partea OCN la semnarea contractului de împrumut din 06 martie 2018.

IV. Comentariile autorului

Aspecte privind negocierea clauzelor

Mi-a atras atenția concluzia nr. 2 al Curții, unde s-a menționat că standard sunt clauzele prestabilite de către creditor, fără să fi dat consumatorului posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna dintre clauze, iar eventualele diferențe dintre ele nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte.

În acest sens se remarcă și un argument al primei instanțe la cauza analizată:

Instanțele ierarhic inferioare au motivat soluțiile prin faptul că contractul de împrumut a fost încheiat în baza unor forme standard, care au fost preformulate de către OCN anticipat. Din acest considerent, EG a negociat numai valoarea și obiectul actului juridic, însă nu și condițiile acestuia, având unica posibilitate de a accepta sau de a se abține de la semnarea acestuia.

Această concluzie a instanțelor reprezintă un răspuns la argumentul pârâtului precum că contractul de împrumut a fost negociat de ambele părți contractante.

Pe lângă delimitarea doctrinară a clauzelor în esențiale și alte clauze, prof. rus Karapetov A. delimitează clauzele contractuale în centrale și periferice. [3] Cele centrale ar fi cu privire la obiectul contractului (inclusiv și prețul). Cele periferice sunt clauzele cu privire la penalități, taxe aferente, riscuri contractuale, forța majoră etc. Principalul criteriu de delimitare dintre acestea este gradul de atenție din partea consumatorului la încheierea contractului. Aproape întotdeauna clauzele centrale sunt negociate de către părți. Abuzul se răsfrânge în special în partea clauzelor periferice, ele fiind cele care provoacă capcane unui homo–economicus.

Alegerea sumei de împrumut și termenul de rambursare se consideră unica parte a contractului în care persoana poate acționa rațional, însă, atunci când se prevede o clauză privind riscurile viitoare, oamenii neglijează probabilitatea survenirii acestora, considerând ușuratic că vor trece peste ele.

Consider că Curtea corect a dat apreciere că negocierea valorii și obiectului actului juridic nu înseamnă o negociere individuală a contractului în întregime.

Cu privire la determinarea dezechilibrului semnificativ

Conform concluziei 4, Curtea menționează ca criteriu de determinare a dezchilibrului semnificativ – normele aplicabile în dreptul național, în lipsa unui acord între părți, în acest sens. Adevărat că mai mulți doctrinari consideră că pachetul minin de drepturi și garanții pentru consumatori sunt stabilite de către legiuitor prin norme supletive. Atunci când contractul conține mai multe derogări de la dispozițiile normelor supletive și majoritatea sunt în defavoarea consumatorului, părțile se află într-un dezechilibru semnificativ.

Privind costurile aferente creditului

Nu putem să nu fim de acord cu ideea că creditorul urmează să indice scopul pentru care a fost perceput comisionul (alte taxe), destinația acestuia, astfel, încât să ofere consumatorului toate informațiile necesare în raport de care ultimul alege să încheie sau nu contractul respectiv, urmează să se specifice care sunt operațiunile concrete, pe care creditorul se obligă să le efectueze, în schimbul acestor comisioane.

În practica CJUE, cauza C-143/13, Matei [4] Curtea a menționat:

în ceea ce privește clauzele care prevăd „comisionul de risc”, se pune problema dacă în contractul de împrumut vizat se indică în mod transparent motivele care justifică remunerația corespunzătoare acestui comision, în condițiile în care se contestă că creditorul este obligat să furnizeze o contraprestație reală pentru a obține comisionul menționat, în plus față de asumarea riscului de nerambursare, despre care se susține că este deja garantat printr‑o ipotecă. Curtea consideră că lipsa de transparență privind menționarea, în contractele în discuție, a motivelor care justifică aceste clauze pare a fi confirmată de aspectul că, în prezenta cauză, creditorul a propus împrumutaților înlocuirea denumirii clauzelor menționate cu cea de „comision de administrare credit” fără a modifica însă conținutul acestora.

În cazul analizat în prezentul articol, contractul avea următoarea mențiune: taxa aferentă contractului de împrumut se referea la taxa plătită sau ce trebuia plătită de către împrumutat în contul împrumutătorului pentru examinarea și procesarea cererii împrumutatului. Cu alte cuvinte, suma de 24 044,88 lei este pentru examinarea și procesarea unei cereri de împrumut în valoare de 31 638,00 lei. Pentru a justifica această taxă aferentă, creditorul trebuia să descrie clar în ce constă contraprestația acestuia în valoare de 24 044,88 lei. În cazul dat, în opinia mea, simpla invocare a termenilor de examinare și procesare nu pot fi luate în considerație.

Cu privire la termenul de revocare a împrumutului

Nu este clar argumentul Curții privind posibilitatea consumatorului de a revoca contractul de împrumut în raport cu declararea clauzelor ca fiind abuzive. Revocarea contractului își are rațiunea în situația când consumatorul în condiții obișnuite și fără nici o justificare poate să renunțe la raportul contractual fără a purta vreo răspundere pentru aceasta. În cazul clauzelor abuzive consumatorul renunță la raportul contractual având o justificare clară – abuzul profesionistului.

Trecerea perioadei de 14 zile de la încheierea contractului nu îl decade pe consumator de drepturile sale împotriva clauzelor abuzive. Prin faptul că Curtea argumentează că consumatorul a avut 14 zile pentru a analiza conținutul contractului, ar crea confuzii precum că termenul dat este și unul de decădere pentru depistarea clauzelor abuzive, fapt inadmisibil.

Referințe:

[1] Pentru cititorul curios, despre importanța economică a limitării libertății contractuale în cazul consumatorilor vedeți:

А.Г. Карапетов, А.И. Савельев, СВОБОДА ДОГОВОРА И ЕЕ ПРЕДЕЛЫ, Том 1, М.: Статут, 2012. Pag. 317. Disponibil gratuit pe m-logos.ru.

А.Г. Карапетов, ЭКОНОМИЧЕСКИЙ АНАЛИЗ ПРАВА, М.: Статут, 2016. Pag. 174. Disponibil gratuit pe m-logos.ru.

[2] Octavian Cazac, Adnotare la art. 1 [online]. Codul civil Adnotat [citat 5 august 2020]. Disponibil: animus.md/adnotari/1/

[3] А.Г. Карапетов, ЭКОНОМИЧЕСКИЙ АНАЛИЗ ПРАВА, М.: Статут, 2016. Pag. 254.

[4] https://www.mae.ro/node/30894 (vizitat 02 septembrie, 10:15).