Site icon JMD

CSJ. Dubiile privind comunicarea actelor judecătorești se interpretează în favoarea justițiabililor

Alina Gaja

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, soluționând un recurs asupra Încheierii de declarare inadmisibilă a apelului, pe temei că motivarea apelului nu a fost depusă conform prevederilor art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, a reținut că dubiile privind recepţionarea corespondenţei de către recurent se interpretează în favoarea acestuia.

Astfel, Colegiul a constatat că hotărârea motivată a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani nu a fost recepționată de către reclamant (recurent) din motive ce nu-i pot fi imputate și, anume pentru că în perioada expedierii corespondenței de către instanța de fond: 15 octombrie 2021 (data când a fost expediată copia hotărârii motivate) – 3 noiembrie 2021 (data când se prezumă că a fost recepționată copia hotărârii motivate), reclamantul (recurentul) era plecat peste hotarele Republicii Moldova, ceea ce se confirmă prin copia pașaportului anexat la dosar.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a reținut că într-adevăr, avizul de recepție restituit instanței, la care se face referire în încheierea contestată a Curţii de Apel Chișinău, este semnat, însă această circumstanță nu poate constitui temei pentru menținerea încheierii recurate, în situația în care pe cotorul avizului de recepție nu a fost indicat numele, prenumele persoanei care a semnat avizul şi raporturile de rudenie cu destinatarul, fapt ce pune la îndoială recepţionarea corespondenţei de către recurent.

În asemenea situație, instanța de apel urma să expedieze copia hotărârii motivate a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani pe adresa de corespondență a avocatului reclamantului – condiție ce nu se atestă la caz.

Deci, în condițiile respective şi în situaţia în care neprezentarea motivării apelului nu este imputată nici reclamantului (recurentului), nici avocatului acestuia, prin declararea inadmisibilă a apelului, pe motiv că motivarea apelului nu a fost depusă conform prevederilor art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, în prezenta speţă, se înfrânge principiul echităţii procedurii de contencios administrativ şi se îngrădește în mod inacceptabil dreptul subiecţilor la un proces echitabil, precum și principiul contradictorialității și egalității în drepturi procedurale a participanților la proces, consfințit în art. 43 din Codul administrativ.

:: Decizia Curții Supreme de Justiție nr. 3r-40/22 din 11 mai 2022

Av. stagiar, drd. Alina Gaja
Redactor-șef JMD

Exit mobile version