Tatiana Balan
Aspecte introductive
Pentru a-şi îndeplini rolul său economic, societatea comercială a fost concepută ca un organism autonom căruia legea i-a conferit personalitate juridică. În doctrină societatea comercială este definită ca fiind o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate care beneficiază de personalitate juridică şi în care asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri pentru exercitarea unor fapte de comerţ în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate.[1]
Referitor la funcţionarea societăţilor comerciale, aceasta vizează, în principiu, analiza a două instituţii importante – adunarea generală şi administrarea societăţii. Prin administrarea societăţii comerciale se înţelege conducerea şi gestiunea acesteia, potrivit normelor legale şi actului constitutiv, pentru obţinerea rezultatelor urmărite. Administrarea este realizată de un organ distinct de gestiune permanentă, compus din administratori.[2]
Respectiv, persoana juridică este un subiect distinct de persoanele care o compun şi se manifestă în circuitul civil prin intermediul administratorului, adică îşi exprimă voinţa sa în relaţiile cu exteriorul prin intermediul administratorului persoanei juridice, acesta reprezentând în sine organul executiv. De remarcat că legislația operează atât cu noțiunea de organ executiv, cât și cu cea de administrator. Acești termeni îi putem trata drept sinonime.
Deci, administratorul reprezintă un organism esenţial în structura organizatorică a societăţii comerciale, având atribuţii atât în sfera gestiunii interne cât şi în ceea ce priveşte relaţiile cu terţii, reprezentarea societăţii. De asemenea, administratorul poate însărcina alte persoane cu reprezentarea societăţii comerciale la încheierea, modificarea sau executarea actelor juridice. Locul administratorului în cadrul structurii de organizare a societăţii este bine delimitat, dar în societăţile comerciale moderne, mai ales în cele cu un număr mare de asociaţi, adevărata putere de decizie se concentrează în mâinile administratorilor profesionişti, care stabilesc politica economică a societăţii, adunarea generală nefăcând altceva decât să o aprobe mecanic. Dat fiind faptul că în societăţile mari pe acţiuni acţionarii minoritari sunt mai degrabă investitori, interesaţi în a culege dividende cât mai însemnate, şi mai puţin asociaţi, ghidaţi de ideea de a desfăşura în comun o activitate profitabilă, intervenţia adunării generale a asociaţilor devine cu atât mai puţin necesară, mai inoportună, cu cât societatea e mai bine condusă de administratorii săi.[3]
1. Desemnarea administratorului persoanei juridice
1.1. Persoana care poate avea calitatea de administrator
Persoana juridică își exercită, de la data constituirii, drepturile și își execută obligațiile prin administrator. Legiuitorul moldav a fixat prin acte normative atât reglementări generale, cât și speciale, care stabilesc statutul juridic al acestuia.
Astfel, la primul capitol se înscriu art. 177 și art. 185-200 din Codul civil. De cealaltă parte, în alte legi speciale se reflectă particularitățile statutului administratorului în funcție de forma de organizare a persoanei juridice.
În conformitate cu prevederile art. 177 alin. 2 Cod civil, are calitatea de administrator persoana fizică sau, în cazurile expres prevăzute de lege, persoana juridică care, în condițiile legii și ale actului de constituire, este desemnată să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe contul persoanei juridice. Persoana juridică poate avea unul sau mai mulți administratori.
Legea nu prevede imperativ că persoana desemnată ca administrator să fie neapărat membru al persoanei juridice. Abatere de la regula generală constituie societatea în comandită și cooperativele de producție, care pot fi administrate doar de membrii proprii.
Analizând persoana fizică ca administrator, o primă cerință este de a avea capacitate deplină de exercițiu. Exigența dată rezultă din necesitatea persoanei fizice de a dobândi prin fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le executa, fără de care este imposibilă administrarea societății comerciale.
Impediment la dobândirea calității de administrator reprezintă faptul dacă persoana fizică încă nu are capacitate deplină de exercițiu ori asupra ei au fost instituite măsuri de ocrotire judiciară.
Lipsa ori prezența cetățeniei R. Moldova nu constituie o barieră, pentru persoana ce urmează a fi administrator al societății comerciale, fiindcă poate fi desemnat atât cetățeanul R. Moldova ori cel al altui stat, cât și apatridul.
La secțiunea restricții, menționez art. 25 din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit. Funcţionarul public nu este în drept să desfăşoare alte activităţi remunerate, inclusiv prin contract individual de muncă sau prin alt contract cu caracter civil, în cadrul societăților comerciale (…), cu excepția activităților științifice, didactice, activităților în cadrul proiectelor/programelor internaționale de cercetare și inovare, activităților de creație.
Totodată, prin hotărârea instanței de judecată persoana poate fi privată de dreptul de a ocupa funcția de director drept sancțiune pentru comiterea anumitor infracțiuni. De pildă: spălarea banilor; evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor; încălcarea regulilor de creditare etc.
Nu sunt de neglijat nici prevederile din Legea insolvabilității, în care la art. 227 se relevă că, în cazul în care se constată că debitorul a contribuit din culpă sau din neglijenţă la survenirea propriei insolvabilităţi, persoana culpabilă poate fi privată, prin hotărâre a instanţei de insolvabilitate privind încetarea procesului, de dreptul:
c) de a fi membru al unui organ de conducere ori de control într-o societate comercială sau asociaţie de economii şi împrumut.
1.2. Numirea administratorului
Inițial, desemnarea administratorului persoanei juridice se efectuează prin actul de constituire ori printr-un act adițional al fondatorilor. De regulă, în practică administratorul este desemnat printr-un act separat de actul de constituire – fie printr-un proces verbal al adunării fondatorilor sau asociaților, fie printr-o decizie unilaterală a fondatorului sau asociatului unic.[4]
Respectiv, art. 247 alin. 1 din Codul civil indică datele ce trebuie să se conțină în actul de constituire, incluzându-se și cele referitoare la structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor societăţii.
În Legea privind societățile cu răspundere limitată se relevă expres în art. 70 că este de competența adunării generale a asociaţilor sau a consiliului societăţii a desemna administratorul, dacă statutul prevede aceasta. A avea calitatea de asociat nu este imperativă, pentru a fi administrator, întrucât poate fi desemnat și un terţ. Datele despre desemnarea administratorului, precum şi despre identitatea acestuia, se prezintă pentru înregistrare în Registrul de stat al persoanelor juridice. La acestea se anexează hotărârea de desemnare a administratorului. În Legea cu privire la societățile pe acțiuni este indicat doar că organul executiv al societăţii poate fi colegial (comitet de conducere, direcţie) sau unipersonal (director general, director). Statutul societăţii poate prevedea existenţa concomitentă a două organe executive. În acest caz, organul executiv unipersonal îndeplineşte şi funcţia de conducător al organului executiv colegial.
În ce ține de actul de constituire al societății în comandită, acesta trebuie să conțină numele fiecărui asociat implicat și administratorul acesteia. Deci, pierderea ori dobândirea calității de administrator depinde de cea de asociat-comanditat. Cu privire la societatea în nume colectiv, legea stipulează că fiecare asociat are dreptul de a acţiona în numele societăţii, dacă actul de constituire nu prevede că toţi asociații administrează societatea în comun sau că administrarea este delegată unor anumiţi asociați sau unor terţi.
Administratorul este indispensabil persoanei juridice, deoarece, altfel, ea nu ar putea să dobândească drepturi, să-și asume și execute obligațiile. În fundamentarea aceestei teze vine art. 177 alin. 7 Cod civil. Astfel, persoana juridică trebuie să aibă cel puțin un administrator. În cazul în care administratorul nu este desemnat, membrii sau creditorii persoanei juridice pot cere instanței de judecată desemnarea acestuia. Administratorul desemnat de instanța de judecată este revocat de aceasta în cazul în care organul competent al persoanei juridice decide desemnarea organului executiv.
1.3. Durata exercitării funcției de administrator
Din dispozițiile Codului civil, precum și a legilor speciale ce reglementează societățile comerciale, putem stabili aspectul temporal al îndeplinirii atribuțiilor de către administrator. În cazul când funcția de administrator ține de cea de asociat, perioada aflării în prima ipostază depinde de existența celei de-a doua. Totodată, durata poate fi stabilită expres în actul de constituire sau până la data revocării acesteia ori, după caz, până la data când pierde calitatea de asociat comanditat. Legiuitorul moldav a statuat în art. 177 alin. 6 că raporturilor juridice dintre persoana juridică și administrator li se aplică dispozițiile legale cu privire la reprezentare și mandat dacă legea sau actul de constituire nu prevede altfel. Respectiv, administratorul poate fi revocat înainte de a expira perioada stabilită pentru exercitarea funcției, deoarece specific raporturilor dintre mandant și mandatar este dreptul de a rezilia unilateral contractul.
2. Natura juridică a raporturilor dintre administrator și persoana juridică
Natura juridică a raporturilor dintre administratori şi societatea comercială a cunoscut o interpretare diferită sub influenţa evoluţiei legislative, dar mai ales a vieţii practice comerciale, un rol deloc neglijabil în soluţiile, uneori, diametral opuse, având, s-o recunoaştem, şi potenţialitatea polemică intrinsecă a acestei probleme.
Una dintre cele mai cunoscute teorii este cea a mandatului. Ideea de bază porneşte de la realitatea că societatea comercială, fiind o entitate juridică colectivă, pentru a-şi putea materializa voinţa proprie şi a participa la raporturile juridice cu terţii, este nevoită să acţioneze ca un mandant şi să delege unor persoane acele atribute de gerare şi de reprezentare juridică.[5]
La nivel național, Codul muncii în art. 258-266, conţine dispoziţii care reglementează raporturile juridice ce apar între administrator şi persoana juridică. Acestea, însă, nu sunt aplicabile relaţiilor în care administratorul este în acelaşi timp şi proprietar al unităţii. Astfel, legislaţia muncii se aplică numai atunci când administratorul nu are calitatea de asociat sau membru al persoanei juridice.
Raportul juridic dintre societatea comercială şi administratorul său are temei juridic în actul de constituire, în cazul în care administratorul este şi asociat ori în contractul individual de muncă, încheiat între persoana juridică şi salariat, atunci când administratorul nu este asociat. În ambele cazuri, administratorul este împuternicit să acţioneze similar unui mandat „în numele şi pe seama persoanei juridice”. Aşadar, raportul dintre administrator şi persoana juridică este un mandat (o împuternicire) de reprezentare.[6]
Raporturile dintre administratori şi societate au o dublă natură: contractuală şi legală.
Mandatul este contractual, deoarece împuternicirile administratorului rezultă din împuternicirile date de asociaţi, concretizate în actele constitutive ale persoanei juridice (statutul/contractul de constituire a persoanei juridice) sau în hotărârile adunării asociaţilor. Relaţiile administratorului cu persoana juridică urmează a fi reglementate de contractul de mandat. Mandatul acordat administratorului este unul general, deoarece se dă pentru toate afacerile persoanei juridice şi se exercită cu titlu oneros.
Natura legală a mandatului rezultă din generalitatea funcţiilor exercitate de administrator, care în relațiile cu terții acționează în numele și pe contul persoanei juridice.[7]
3. Încetarea funcției de administrator
Funcția de administrator al persoanei juridice încetează în trei cazuri – revocare (eliberare), deces ori renunțare.
Eliberarea administratorului, conform art. 200 alin. 1 Cod civil, se efectuează prin hotărârea organului competent al persoanei juridice conform temeiului prevăzut de lege sau contract, precum și fără invocarea unui motiv, fără termen de preaviz. Totodată, dacă între persoana juridică și administrator a fost încheiat un contract individual de muncă, acesta încetează de la data intrării în vigoare a hotărârii organului persoanei juridice de eliberare din funcție. Administratorul eliberat din funcție nu poate solicita în instanța de judecată reintegrarea în funcție, ci constatarea eliberării fără motiv și e îndreptățit să ceară despăgubiri. Se prezumă că este vădit disproporționată indemnizația care depășește componenta fixă a remunerației administratorului pentru 2 ani. Indemnizația de eliberare din funcție nu se plătește administratorului dacă el este eliberat din funcție din motiv de neatingere a indicatorilor de performanță prevăzuți în contractul încheiat cu persoana juridică. Orice clauză contrară este lovită de nulitate absolută.[8]
Raporturile dintre persoana juridică și administrator încetează la data radierii acestuia din urmă din Registrul persoanelor juridice.
Renunțarea administratorului. În conformitate cu Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali stipulează că persoana înscrisă în registrul de publicitate în calitate de administrator poate renunța la calitatea de administrator și solicita radierea din registru dacă face dovada că:
- a) a expirat termenul pentru care a fost desemnată; sau
- b) calitatea de administrator a încetat în baza unui temei prevăzut de lege sau de actele constitutive; sau
- c) în conformitate cu legea sau actul constitutiv, este în drept să solicite încetarea calității de administrator și că a trecut un termen mai mare de 30 de zile din momentul în care a solicitat organului competent adoptarea unui act privind încetarea calității de administrator. În acest ultim caz cazul, administratorul care vrea să renunțe la calitatea de administrator trebuie să convoace, în termen, ședința organului competent al persoanei juridice.
Demisia are loc în fața organului care a desemnat administratorul și, după caz, urmează a fi înlocuit de un alt administrator ori locțiitor.
În lumina analizei statului juridic al administratorului, am ajuns concluziile și neconcordanțele legislației actuale, expuse mai jos.
Administratorul societății comerciale, putem afirma cu certitudine, este inima societății comerciale. Datorită lui, dispozițiile adunării generale nu rămân doar în acte, ci se pun în aplicare. Legiuitorul a fixat prin dispoziții legale că administratorul e o figură-cheie, fără de care nu poate exista persoana juridică. Astfel, cel puțin unul trebuie să existe, în caz că nu e desemnat, urmează a fi stabilit prin intermediul instanței de judecată. Pentru a asigura plenitudinea posibilităților specifice organului executiv, legea stabilește drept condiție prezența capacității de exercițiu depline, lipsa incompatibilităților și privarea prin hotărâre judecătorească de dreptul de a ocupa funcția de director. Având în vedere că administratorul este de nelipsit, desemnarea lui inițială se efectuează prin actul de constituire sau act adițional al fondatorilor. Constatăm că legile speciale care reglementează societățile comerciale nu desfășoară procedura de desemnare a administratorului, ceea ce duce la apariția mai multor litigiilor, interpretărilor eronate în ce ține de numirea organului executiv.
În ce privește natura juridică a raporturilor dintre administrator și societatea comercială în doctrină s-au stabilit diverse controverse. Astfel, s-a conturat ideea modificării art. 258 alin. 1 din Codul muncii, prin care administratorului proprietar al societăţii comerciale i se interzice de a beneficia de legislaţia muncii, astfel încât acestuia la fel să i se aplice prevederile din Codul muncii. Actualmente, administratorul unei societăţi comerciale, care este şi proprietar al acesteia, nu are dreptul de a încheia contract individual de muncă, implicit nu poate primi salariu, beneficia de asigurare socială, medicală… În contextul în care dividendele, de regulă, se achită la sfârșit de an financiar, situația unui astfel de administrator pe parcursul anului este incertă.
[1] Acostioaei C. Elemente de drept pentru economişti. Curs universitar. Bucureşti: All Beck, 2001, p. 352
[2] Ibidem, p. 354
[3] Mîţu G. Aspecte teoretice şi practice privind reprezentarea societăţilor comerciale. În: Revista Naţională de Drept, 2008, nr.10(97), p. 59-65
[4] Roșca Nicolae, Baieș Sergiu. Dreptul Afacerilor. CEP USM, 2021, p. 235-236
[5] Calafus S. Natura juridică a raporturilor dintre administrator şi societatea comercială pe acţiuni.
În: Economica, 2007, nr.3(59), p. 8-11
[6] Piperea Gh. Obligaţiile şi răspunderea administratorilor societăţilor comerciale: noţiuni elementare. Bucureşti: All Beck, 1998, p. 252
[7] Șova N., Moraru I. Natura juridică a raporturilor dintre societatea comercială și administratorul acesteia. În Revista Institutului Național al Justiției, nr.1(56), 2021, p.52-56
[8] Soltan V. Eliberarea din funcţie a administratorului persoanei juridice în Noul Cod Civil al Republicii Moldova, 20.12.2018. În: https://juridicemoldova.md/2956/eliberarea-din-functie-administratorului-persoanei-juridice-legea-de-modernizare-codului-civil.html (vizitat 23.10.2023)