MO9. Modernizarea Codului civil al RM – Cartea 1

JURIDICE MOLDOVA

6 ani ago

Mihai TRIBOI

În Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 467-479 din 14.12.2018 a fost publicată Legea privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte legislative nr. 133 din 15.11.2018 (numită în continuare „Legea de modernizare”), care are drept scop modernizarea dreptului privat al Republicii Moldova, conform ultimelor tendinţe europene şi internaţionale în materie, ținându-se cont și de problemele interpretării și aplicării Codului civil al RM de până la ora actuală.

În principal, putem menționa următoarele modificări esențiale operate la Cartea 1:

I. Dispoziții comune

În partea dispozițiilor comune se reglementează la nivel de principiu aplicarea uniformă a dispozițiilor legale (art. 3). Prin urmare, precedentul judiciar capătă o nouă suflare în aplicarea legislației civile.
Din motiv că se modifică regimul juridic al termenului de prescripție extinctivă și achizitivă, legea stabilește că dispozițiile legii noi privitoare la termenele de prescripție atît extinctivă, cît și achizitivă (uzucapiune) se aplică termenului de prescripție care a început să curgă înainte de data intrării ei în vigoare și nu a expirat înainte de acea dată (art. 6). În acest caz, termenul curs anterior se ia în cont. Tot în acest sens, dacă termenul de prescripție prevăzut de legea nouă este mai scurt decît cel prevăzut de legea veche, atunci, începînd cu data intrării în vigoare a legii noi, începe să curgă un nou termen de prescripție în condițiile legii noi. În acest caz, termenul curs anterior nu se ia în cont.
Legea definește buna-credință ca un standard de conduită a unei părți, caracterizată prin corectitudine, onestitate, deschidere și luarea în cont a intereselor celeilalte părți la raportul juridic. Se precizează că dacă o parte acționează în contradicție cu declarațiile pe care le-a făcut anterior sau cu comportamentul pe care l-a avut anterior, aceasta este contrar bunei-credințe (art. 9¹).
Sunt introduse criteriile generale de apreciere a caracterului rezonabil, prevăzut într-o dispoziţie legală sau într-un act juridic, şi anume: la apreciere acestuia se ia în considerare natura și scopul elementului supus aprecierii, circumstanțele cazului, precum și uzanțele și practicile pertinente (art. 9²).
Se reglementează interdicția de a abuza de drept și de a invoca comportamentul propriu ilicit sau de rea-credință. Niciun drept subiectiv nu poate fi exercitat predominant în scopul de a cauza altei persoane un prejudiciu sau a-i dăuna în alt mod (art. 9³). Nicio persoană nu poate invoca, la întemeierea pretenției sale, fapta ilicită sau de rea-credință pe care tot ea a săvîrșit-o sau la care a participat (art. 9⁴).
Este introdusă clasificarea prejudiciului în: prejudiciu patrimonial, moral și biologic. Se consideră prejudiciu patrimonial cheltuielile pe care persoana lezată le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului sau interesului recunoscut de lege încălcat, distrugerea sau deteriorarea bunurilor sale (daună reală), precum și profitul ratat ca urmare a încălcării dreptului sau interesului recunoscut de lege (profit ratat). Prejudiciul moral se consideră suferințele fizice și psihice, precum și diminuarea calității vieții. Prejudiciul biologic reprezintă pierderea sau diminuarea unei capacități a corpului uman (art. 14).

II. Persoana fizică

Legea de modernizare aduce importante precizări și completări referitor la regimul juridic al domiciliului persoanei fizice. Se recunoaște rolul central pe care l-a căpătat conceptul de reședință obișnuită, fiind egalat cu domiciliul persoanei fizice. Se instituie prezumția că domiciliul sau reședința temporară a persoanei fizice este la locul menționat ca atare în buletinul de identitate. Aceasta este o prezumție simplă ce poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă (art. 30 și 30¹).
Se recunoaște conceptul de sediu profesional al persoanei fizice care desfășoară activitatea de întreprinzător sau profesională (art. 31¹).
Se adaugă Secțiunea 1¹(art. 31³-31⁹), referitoare la respectul datorat ființei umane și drepturilor ei inerente. Conform art. 31³, orice persoană fizică are următoarele drepturi:
– dreptul la viață și sănătate;
– dreptul la integritate fizică și psihică;
– dreptul la libera exprimare;
– dreptul la nume;
– dreptul la onoare, demnitate și reputație profesională;
– dreptul la propria imagine;
– dreptul la la respectarea vieții intime, familiale și private;
– dreptul la protecția datelor cu caracter personal;
– dreptul la respectarea memoriei și corpului său după deces.
Sunt introduse norme referitoare la consimțamântul persoanei în privința răspândirii informației. Se prezumă că persoana și-a exprimat consimțământul la utilizarea informației sau materialului pe care aceasta singură le pune la dispoziția unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoștință că își desfășoară activitatea în domeniul informării publicului. Se reglementează cazuri când consimțământul nu este necesar, și anume:
– în cazul în care imaginea, documentul personal, înregistrarea audio sau video privitoare la o persoană este făcută sau folosită pentru a exercita sau a proteja alte drepturi sau alte interese protejate de lege;
– în cazul în care o imagine, un document personal sau o înregistrare audio sau video privitoare la o persoană se face sau este folosită în baza legii în scopuri oficiale ori în cazul în care cineva execută un act public în interes public;
– pentru înregistrarea imaginii sau vocii și pentru utilizarea acestei înregistrări atunci cînd aceasta este făcută în mulțime sau în timpul unui eveniment public.

III. Persoana juridică

Este modificată definiția persoanei juridice de la art. 55:
Persoana juridică este subiectul de drept constituit în condiţiile legii, avînd o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu şi distinct, afectat realizării unui anumit scop conform cu legea, ordinea publică şi bunele moravuri.
Art. 61 este expus într-o redacţie nouă şi include mai multe tendințe legislative moderne:
– posibilitatea ca o persoană juridică să aibă mai mulți administratori;
– posibilitatea ca o persoană juridică să aibă ca administrator o altă persoană juridică;
– în raporturile cu terții, persoana juridică este angajată prin actele juridice ale administratorului cu excepția cazului când actele astfel încheitate depășesc limitele împuternicirilor sale prevăzute de lege;
– înregistrarea administratorului în registrul de publicitate prevăzut de lege face inopozabilă terților orice încălcare cu privire la desemnarea acestuia.
Legea de modernizare introduce un nou paragraf, care cuprinde art. 68^1-68¹⁹, ce instituie un regim juridic unitar cu privire la funcționarea tuturor persoanelor juridice de drept privat. Astfel, sunt prevăzute următoarele obligații ale administratorului persoanei juridice de drept privat:
– obligația de a respecta limitele împuternicirilor (art. 68¹);
– obligația de a urmări scopul persoanei juridice (art. 68²);
– obligația de a acționa cu competență și diligență (art. 68³);
– obligația de a evita conflictul de interese (art. 68⁴);
– obligația de a nu accepta beneficii de la terți (art. 68⁵);
– obligația de a declara interesul într-un act juridic sau operațiune care se propune persoanei juridice (art. 68⁶);
– obligația de confidențialitate (art. 68⁷).
Se introduc noţiunile administrator de fapt şi administrator aparent:
– Administratorul de fapt: Potrivit alin. (1) al art. 68¹³, persoana care nu este indicată în registrul de publicitate prevăzut de lege în calitate de administrator al unei persoane juridice se consideră administrator de fapt al acelei persoane juridice pe perioada în care dă instrucţiuni administratorului, iar acesta le respectă. Administratorului de fapt îi revin, în raport cu persoana juridică, obligaţiile prevăzute la art.68²–68⁵ şi 68⁷, care se aplică în mod corespunzător.
– Administratorul aparent: Potrivit alin. (2) al art. 68¹³, persoana indicată în registrul de publicitate prevăzut de lege în calitate de administrator al unei persoane juridice se consideră administrator aparent al acelei persoane juridice pe perioada în care:a) desemnarea ei în această calitate poate fi în mod întemeiat contestată;
b) deşi mandatul ei a expirat sau a încetat pe altă cale, calitatea sa de administrator nu a fost radiată din registrul de publicitate prevăzut de lege.
Administratorul aparent poartă faţă de persoana juridică obligaţiile prevăzute la art.68¹–68⁸.
Administratorul de fapt şi administratorul aparent poartă răspundere pentru încălcarea obligaţiilor care le revin întocmai ca administratorul persoanei juridice.
În materia fuziunii și dezmembrării persoanei juridice, se instituie regula obligatorie referitoare la nulitatea fuziunii și dezmembrării doar printr-o hotărâre judecătorească. Acțiunea de constatare ori declarare a nulității fuziunii sau dezmembrării poate fi depusă, sub sancțiunea decăderii, doar în termen de 6 luni de la data la care fuziunea sau dezmembrarea a fost înregistrată (art. 84¹).
Se modifică terminologia sucursală și filială a persoanei juridice. Legea inversează sensul acestor termeni, astfel sucursala va fi subdiviziunea persoanei juridice, dar care nu are personalitate juridică distinctă (art. 102), iar filiala va fi o persoană juridică controlată de o altă persoană juridică (art. 179).
Se introduc prevederi privind sucursala persoanei juridice străine în RM. Potrivit art. 103, înainte ca o persoană juridică constituită în alt stat (persoană juridică străină) să desfășoare în nume propriu activitate în Republica Moldova printr-o sucursală, aceasta trebuie să înregistreze sucursala în registrul de publicitate al persoanelor juridice al Republicii Moldova dacă legea nu prevede un alt registru de publicitate al Republicii Moldova. Astfel, se va ușura desfășurarea afacerilor de către companii străine în RM, având mai multă flexibilitate în alegerea formei de organizare: (i) crearea unei societăți-fiică (ii) deschiderea unei sucursale fără personalitate juridică.
Legea de modernizare introduce Secțiunea a 4-a: Grupul persoanei juridice, care înlocuiește articolele anterioare 117-119 privind întreprinderile afilitate, dependente, dominante și concernul.

IV. Actul juridic

Se abrogă art. 207 din CC, astfel încât cauza nu mai este o condiție de validitate de sine stătătoare a unui act juridic.
Legea de modernizare reglementează detaliat actele juridice încheiate în formă electronică sau prin mijloace electronice: art. 209¹-209². Potrivit normelor menționate, actul juridic în formă electronica este echivalent cu actul juridic în formă scrisă dacă poartă semnătura electronică de orice tip a persoanei care încheie actul, dacă prin acordul părților nu se prevede cerința de utilizare a unui tip concret de semnătură electronică, precum și în alte cazuri prevăzute de lege. La fel, apare conceptul de formă textuală a informației și suport durabil.
Se introduce art. 214 conform căruia, în cazurile expres prevăzute de lege, la cererea persoanei îndreptățite, instanța de judecată poate să pronunțe hotărârea judecătorească care, din data rămânerii definitive, ține loc de act juridic, dacă debitorul refuză, fără justificare, să încheie actul juridic, iar toate celelalte condiții de valabilitate vor fi întrunite (ca exemplu, situația când promitentul în antecontract refuză să încheie contractual definitiv).
Se modifică complet art. 216 prin care se stabilește clar criteriul de delimitare între nulitatea absolută și nulitatea relativă:
(1) Actul juridic este nul dacă nulitatea sancţionează încălcarea unei dispoziţii legale prin care se ocroteşte un interes general (nulitate absolută).
(2) Actul juridic este anulabil dacă nulitatea sancţionează încălcarea unei dispoziţii legale prin care se ocroteşte un interes particular (nulitate relativă).
La fel, se instituie prezumția de nulitate relativă în cazul în care natura nulității nu este prevăzută expres și nici natura interesului ocrotit nu reiese în chip neîndoielnic.
Deși se păstrează caracterul imprescriptibil al constatării nulității absolute, se introduce o regulă nouă privind prescripția efectelor nulității absolute. În acest sens, se prescriu în termen de 10 ani acțiunile privind aplicarea efectelor nulității absolute, indiferent dacă sînt introduse împreună cu acțiunea în constatare a nulității absolute sau după admiterea acestei acțiuni (art. 217).
Se introduce conceptul de nulitate absolută de protecție a consumatorului. O asemenea nulitate operează doar în măsura în care avantajează consumatorul (art. 217¹).
Legea modernizării oferă posibilitatea persoanei prejudiciate prin nulitatea unui act juridic de a cere repararea prejudiciului, în caz dacă întrunește cumulativ următoarele condiții:
– partea prejudiciată nu a cunoscut și nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască temeiul nulității la momentul suportării prejudiciului;
– cealaltă parte a cunoscut sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască temeiul nulității;
– încălcînd cerințele bunei-credințe, cealaltă parte a lăsat partea prejudiciată să acționeze într-un mod care a cauzat prejudiciul (art. 219²).
În funcție de faptul dacă este prevăzută expres în textul normei nulitatea sau nu, legea clasifică nulitatea în: (i) nulitate expresă – atunci când sancțiunea nulității este prevăzută expres de dispoziția legală încălcată; (ii) nulitatea virtuală – atunci când nu se prevede expres sancțiunea nulității, însă actul juridic sau clauza este nulă sau anulabilă dacă această sancțiune trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziției legale încălcate să fie atins (art. 220).
Pentru supraviețuirea actului juridic afectat de eroare, se introduce norma privind adaptarea actului juridic în caz de eroare, care prevede că dacă o parte este îndreptățită să invoce anulabilitatea actului juridic pentru eroare, dar cealaltă parte declară că dorește să execute ori execută actul juridic așa cum acesta fusese înțeles de partea îndreptățită să invoce anulabilitatea, actul juridic se consideră că a fost încheiat așa cum l-a înțeles această din urmă parte (art. 227¹).
Legea prevede expres principiul potrivit căruia nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuși (nemo ad alium transferre potest quam ipse habet; nemo dat quod non habet) – art. 241³. Dacă nici la data încheierii actului juridic de dispoziție și nici la data cînd trebuie să se transmită sau să se constituie dreptul de care se dispune prin act, transmițătorul nu este titularul acelui drept și nici nu are împuterniciri de a dispune, actul juridic este valabil, dar nu produce efectul juridic de transmitere sau, după caz, de constituire a dreptului în folosul dobînditorului (art. 241³).

V. Reprezentarea și procura

Se prevăd mai multe excepții legale de la interdicția de a încheia acte juridice în numele reprezentantului cu sine însuși (contrapartida). Aceste excepții sunt:
– reprezentatul a permis reprezentantului să acționeze în așa mod;
– reprezentantul a dezvăluit că va acționa în așa mod, iar reprezentatul nu a obiectat într-un termen rezonabil;
– reprezentatul a cunoscut sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască pe altă cale că reprezentantul va acționa în așa mod și nu a obiectat într-un termen rezonabil;
– în alte cazuri prevăzute de lege (art. 251).
În caz de pluralitate de reprezentanți, legea prevede că oricare dintre ei poate încheia actul de sine stătător, cu excepția cazului cînd necesitatea consimțămîntului celorlalți reprezentanți rezultă expres din lege sau din actul prin care s-au acordat împuterniciri reprezentantului care încheie actul juridic (art. 251¹).
Se modifică dispozițiile referitoare la termenul procurii, după cum urmează:
Articolul 254. Termenul procurii
(1) Dacă termenul valabilităţii nu este indicat în procură, ea este valabilă timp de 3 ani de la data întocmirii. De asemenea, termenul valabilităţii poate fi indicat prin stipularea unei condiţii la îndeplinirea căreia procura încetează.
(2) Este nulă procura în care nu este indicată data întocmirii.
(3) Procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara Republicii Moldova şi autentificată notarial este valabilă pînă la revocarea ei de către persoana care a eliberat-o.
Este introdus conceptul de procură irevocabilă.
Articolul 255¹. Procura irevocabilă
(1) În scopul executării ori garantării executării obligaţiilor prezente sau viitoare ale reprezentatului sau ale unui terţ faţă de reprezentant ori faţă de persoanele în numele sau în interesul căruia acţionează reprezentantul, în cazul în care obligaţia este asumată de către un profesionist, reprezentatul poate indica în procură că ea nu poate fi revocată înainte de expirarea termenului ori îndeplinirea condiţiei extinctive sau poate indica faptul că ea poate fi revocată doar în anumite condiţii (procura irevocabilă).

VI. Termenele

Sunt reglementate noi prevederi referitoare la expirarea termenului. Astfel, termenul stabilit în săptămîni, luni sau o perioadă care cuprinde mai multe luni (ani, semestre, trimestre) expiră, în cazul prevăzut la art.261 alin.(1), în acea zi a ultimei săptămîni sau ultimei luni care, prin denumirea sau numărul ei, corespunde zilei în care a survenit evenimentul sau momentul în timp respectiv, iar în cazul prevăzut la art.261 alin.(2), el expiră în acea zi a ultimei săptămîni sau ultimei luni care precedă ziua în care, prin denumirea sau numărul ei, corespunde zilei în care a început să curgă termenul.
Legea de modernizare exclude din art. 268 (Termenele speciale de prescripție extinctivă) mai multe cazuri în care se aplică termene speciale de prescripție de 6 luni. Prin urmare, se prescrie extinctiv în termen de 6 luni doar acţiunile privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzelor sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrilor judecătoreşti. Respectiv, se exclude prescripția de 6 luni la încasarea penalității. Apare și un nou termen special de prescripție extinctivă de 10 ani privind:
– drepturile reale care nu sînt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sînt supuse altui termen de prescripție;
– repararea prejudiciului adus mediului.
Se modifică art. 270 (Interzicerea modificării termenului de prescripţie extinctivă sau a modului de calculare), astfel încât, în condiții foarte restrictive, este permisă modificarea prin contract a:
– duratei termenelor de prescripție extinctivă;
– cursului prescripției extinctive pe calea fixării începutului acesteia ori a modificării temeiurilor legale de suspendare sau de întrerupere a acesteia, după caz.
Legea de modernizare modifică și completează temeiurile de suspendare a curgerii termenului de prescripție (art. 274). Curgerea termenului de prescripție extinctivă se suspendă dacă:
– înaintarea acţiunii este imposibilă din cauza unui impediment în afara controlului creditorului şi dacă lui nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depăşească impedimentul ori consecinţele sale;
– executarea obligaţiilor este amînată (moratoriu);
– creditorul sau debitorul face parte din rîndul forţelor armate puse pe picior de război;
– creditorul este minor sau supus unei măsuri de ocrotire judiciare şi nu are un reprezentant sau ocrotitor, cu excepţia cazurilor în care creditorul are capacitate de exerciţiu procesuală în privinţa dreptului încălcat;
– creditorul sau debitorul a decedat şi niciunei persoane nu i s-a stabilit calitatea de moştenitor sau de persoană împuternicită să acţioneze în numele masei succesorale (executor testamentar care are împuterniciri de administrare, custode sau administrator al masei succesorale desemnat de notar ori administrator al insolvabilităţii masei succesorale);
– activitatea autorităţilor judecătoreşti de a căror competenţă ţine soluţionarea litigiului dintre părţi este suspendată;
– creditorul şi debitorul negociază cu privire la dreptul sau la circumstanţele din care ar putea rezulta o pretenţie privind acel drept;
– creditorul şi debitorul negociază cu privire la medierea în privinţa dreptului sau a circumstanţelor;
– părţile se află, în condiţiile legii, în proces de mediere cu privire la drept sau la circumstanţele din care ar putea rezulta o pretenţie privind acel drept.
Legea mai introduce o noutate în materia prescripției, și anume: în toate cazurile, termenul de prescripţie extinctivă nu poate depăşi durata maximă de 10 ani de la data încălcării dreptului, iar în cazul acţiunilor cu privire la repararea prejudiciului patrimonial şi moral cauzat prin deces sau vătămare a sănătăţii – 30 de ani de la data încălcării dreptului (art. 279¹).
Titlul IV este completat cu un nou capitol dedicat termenelor de decădere, adică termenelor, stabilite prin lege sau prin voința părților pentru exercitarea unui drept subiectiv sau încheierea unui act juridic (art. 283¹). Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului de decădere stabilit atrage stingerea lui.

VII. Publicitatea

Cartea întîi se completează cu un nou titlu – „Titlul V. Publicitatea drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice”.
Legea stabilește clar care este obiectul publicității și care sunt registrele de publicitate. Astfel, prin obiect al publicității se înțeleg drepturile, actele şi faptele privitoare la starea şi capacitatea persoanelor, cele în legătură cu bunurile care aparţin acestora, precum şi orice raporturi juridice care sînt supuse publicităţii în cazurile expres prevăzute de lege (art. 283⁵). Legea stabilește următoarele tipuri de registre de publicitate:
– registrul bunurilor imobile;
– registrul garanţiilor reale mobiliare;
– registrul de stat al persoanelor juridice;
– registrul de stat al transporturilor;
– registrul navelor sau catalogul naval;
– registrele ţinute, conform legii, de către Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală;
– registrul actelor de stare civilă;
– registrul de stat al întreprinzătorilor individuali;
– alte forme de publicitate prevăzute de lege.
Prezumțiile publicității juridice conform Legii modernizării sunt:
– prezumția absolută de cunoaștere – publicitatea asigură opozabilitatea dreptului, actului, faptului, precum și a oricărui raport juridic supus publicității, stabilește rangul acestora și, dacă legea prevede în mod expres, condiționează constituirea sau efectele lor juridice (art. 283⁷);
– prezumția de exactitate pozitivă – dacă un drept, act sau fapt a fost înregistrat într-un registru public, se prezumă că el există, cît timp nu a fost radiat sau modificat în condițiile legii (art. 283⁸);
– prezumția de exactitate negativă – în cazul în care un drept, act sau fapt a fost radiat, se prezumă că el nu există (art. 283⁸).
Noul titlu clasifică registrele de publicitate în:
– registre cu caracter declarativ, adică registrele în care se fac înregistrări doar pentru a asigura opozabilitatea față de terți, dar înregistrarea nu este o condiție de dobândire a unui drept;
– registre cu caracter constitutiv, adică acele registre în care se fac înregistrări care au ca efect dobândirea unui drept (Capitolul II).

Pentru a vă informa asupra unor aspecte generale referitoare la Legea privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte legislative nr. 133 din 15.11.2018, accesați articolul MO9. Modernizarea Codului Civil!

Pentru a afla aspecte detaliate privind modificările operate la celelalte Cărți ale Codului civil al Republicii Moldova, urmăriți Juridice Moldova și accesați alte articole MO9 dedicate Modernizării Codului civil al RM:
– MO9. Modernizarea Codului civil al RM – Cartea 2
– MO9. Modernizarea Codului civil al RM – Cartea 3
– MO9. Modernizarea Codului civil al RM – Cartea 4
– MO9. Modernizarea Codului civil al RM – Cartea 5

Pentru a lua cunoștință cu textul integral al modificărilor, consultați Legea privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte legislative nr. 133 din 15.11.2018.

Autor: Mihai TRIBOI