Dr. Vitalie Stati
După A. K. Kneazkina, infracțiuni convenționale reprezintă faptele socialmente periculoase prevăzute de tratatele internaționale, a căror punibilitate urmează a fi stabilită în cadrul legislației naționale [1, p. 5-6]. Din rândul unor asemenea infracțiuni fac parte infracțiunile de spălare a banilor, specificate la art. 243 CP RM. Este de menționat că, în varianta inițială a art. 243 CP RM, infracțiunilor în cauză le-a lipsit calitatea de infracțiuni convenționale. În această variantă, dispoziția alineatului (1) era următoarea: „Săvârșirea operațiilor legale cu mijloace bănești sau cu alte valori dobândite cu bună-știință pe cale ilegală”. Privite din această perspectivă, infracțiunile prevăzute la art. 243 CP RM fac parte și din categoria infracțiunilor comutaționale, adică a „infracțiunilor pentru care răspunderea deja era stabilită în legislația națională, a căror reglementare a fost modificată ulterior în legătură cu asumarea de către legiuitorul național a obligațiilor care rezultă dintr-un tratat internațional” [2].
Nu este clar de ce, în varianta sa inițială, art. 243 CP RM nu a fost pus în concordanță cu obligațiile corespunzătoare asumate pe plan internațional. Or, Codul penal al Republicii Moldova a fost adoptat la 18.04.2002. Însă, înainte de aceasta, la 15.03.2002, a fost adoptată Legea nr. 914 pentru ratificarea Convenţiei privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională. Abia la 31.07.2003 a fost adoptată Legea nr. 353 pentru modificarea articolului 243 din Codul penal al Republicii Moldova. În rezultatul intrării în vigoare a legii în cauză, dispoziția alin. (1) art. 243 CP RM a dobândit următorul conținut: „Săvârşirea acţiunilor orientate fie spre atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute ilicit în urma săvârşirii infracţiunilor, fie spre tăinuirea, deghizarea sau denaturarea informaţiei privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa acestor mijloace băneşti, bunuri sau venituri, despre care persoana ştie că provin din activitate infracţională; dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni, participarea la orice asociere, înţelegere, complicitatea prin ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor în cauză”. În acest fel, în legea penală autohtonă și-a găsit implementarea Convenţia Consiliului Europei privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională, semnată la Strasbourg la 08.11.1990 [3].
La 16.05.2005, la Varşovia, a fost adoptată Convenţia Consiliului Europei privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională şi finanţarea terorismului [4] (în continuare – Convenția de la Varșovia). La 13.07.2007 a fost adoptată Legea nr. 165 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională şi finanţarea terorismului. Pentru ca această ratificare să fie rezultativă, la 16.11.2007 a fost adoptată Legea nr. 243 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. În corespundere cu respectiva lege, dipoziția alin. (1) art. 243 CP RM a obținut un alt conținut: „Spălarea banilor săvârşită prin: a) convertirea sau transferul bunurilor de către o persoană care ştie ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite, în scopul de a tăinui sau de a deghiza originea ilicită a bunurilor sau de a ajuta orice persoană, implicată în comiterea infracţiunii principale, de a se sustrage de la consecinţele juridice ale acestor acţiuni; b) tăinuirea sau deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, transmiterii, deplasării proprietăţii reale a bunurilor ori a drepturilor aferente de către o persoană care ştie sau trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite; c) achiziţionarea, deţinerea sau utilizarea bunurilor de către o persoană care ştie ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite; d) participarea la orice asociere, înţelegere, complicitate prin acordarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor prevăzute la lit. a)-c)”. Prin aceeași lege, art. 243 CP RM a fost completat cu alineatul (4): „Acţiuni ilicite constituie şi faptele comise în afara teritoriului ţării dacă acestea conţin elementele constitutive ale unei infracţiuni în statul în care au fost comise şi pot constitui elementele constitutive ale unei infracţiuni comise pe teritoriul Republicii Moldova”.
Ultimele remanieri în dispoziția art. 243 CP RM au fost operate prin Legea nr. 60 din 07.04.2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative. Conform acesteia, Codul penal a fost completat cu articolul 1321 „Bunuri”, care are următorul conținut: „Prin bunuri, în sensul art. 106, 243 și 279, se înțeleg mijloace financiare, orice categorie de valori (active) corporale sau incorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, precum şi acte sau alte instrumente juridice sub orice formă, inclusiv în format electronic ori digital, care atestă un titlu ori un drept, inclusiv orice cotă (interes) cu privire la aceste valori (active)”. În rezultatul intrării în vigoare a aceleiași legi, în dispoziția de la lit. c) alin. (1) art. 243 CP RM, cuvântul „achiziționarea” a fost substituit prin cuvântul „dobândirea”.
În afară de Convenția de la Varșovia, reglementări relevante privitoare la spălarea banilor conțin: Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, semnată la Palermo între 12.12.2000-15.12.2000 [5] (în continuare – Convenția de la Palermo); Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene din 20.05.2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei Europene [6] (în continuare – Directiva UE).
În continuare, vom stabili în ce măsură prevederile art. 243 CP RM corespund tuturor acestor instrumente cu vocație internațională.
Vom începe această analiză cu art. 1321 CP RM. Definiția noțiunii de bunuri din acest articol corespunde cel mai mult definiției similare din parag. (3) art. 3 al Directivei UE: „bunuri înseamnă activele de orice fel, corporale sau necorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, precum și documentele juridice sau instrumentele sub orice formă, inclusiv cele electronice sau digitale, care atestă dreptul de proprietate sau interese în astfel de active”. Într-o măsură întrucâtva mai redusă, definiția din art. 1321 CP RM concordă cu definițiile similare de la lit. b) art. 1 al Convenției de la Varșovia („bun înseamnă un bun de orice natură, corporal sau necorporal, mobil sau imobil, precum şi acte juridice sau documente atestând un titlu ori un drept cu privire la un bun”) și de la lit. d) art. 2 al Convenției de la Palermo („termenul „bunuri” înseamnă orice fel de bunuri, corporale sau incorporale, mobile ori imobile, tangibile sau intangibile, precum şi actele juridice ori documentele care atestă proprietatea asupra acestor bunuri sau alte drepturi referitoare la ele”).
Din toate cele trei acte cu vocație internațională sus-menționate, dar și din art. 1321 CP RM, reiese că noţiunea „acte sau alte instrumente juridice sub orice formă, inclusiv în format electronic ori digital, care atestă un titlu ori un drept, inclusiv orice cotă (interes) cu privire la aceste valori (active)” este subsecventă în raport cu noţiunea „bunuri”. Astfel de acte sau alte instrumente se exprimă în orice convenţie, contract, certificat, scrisoare de afacere ori scrisoare personală, alt material, care atestă un titlu ori un drept, inclusiv orice cotă (interes) cu privire la valori (active) corporale sau incorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile.
Continuăm analiza noastră cu dispoziția alin. (1) art. 243 CP RM. Cu excepția unor nuanțe, dispozițiile corespondente din parag. 1 art. 9 al Convenției de la Varșovia, din parag. 1 art. 6 al Convenției de la Palermo și din parag. (3) art. 1 al Directivei UE, sunt asemănătoare. În context, ne atrage atenția utilizarea la lit. a)-c) alin. (1) art. 243 CP RM a sintagmei „ori trebuia să știe” („sau trebuia să știe”).
Remarcăm că astfel de sintagme nu sunt folosite în parag. 1 art. 6 al Convenției de la Palermo și în parag. (3) art. 1 al Directivei UE. Cât privește Convenția de la Varșovia, parag. 3 art. 9 al acesteia prevede: „Fiecare parte poate adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a conferi, în baza dreptului său intern, caracterul de infracţiune tuturor sau unora dintre faptele prevăzute la paragraful 1, în unul sau în ambele cazuri prezentate mai jos, când infractorul: a) a suspectat faptul că bunurile reprezentau produse; b) trebuia să presupună că bunurile constituiau produse”. În pct. 97 al Raportului explicativ asupra Convenției de la Varșovia, vizavi de dispoziția de la lit. a) parag. 3 art. 9 al Convenției în cauză, se arată că această dispoziție se referă la persoana care nu este ferm convinsă, ci doar admite că bunurile reprezintă produse ale activității infracționale. Referitor la dispoziția de la lit. b) parag. 3 art. 9 al Convenției de la Varșovia, se menționează că aceasta vizează comportamentul imprudent al persoanei [7].
Doar în aparență, sintagma „ori trebuia să știe” („sau trebuia să știe”), care este utilizată la lit. a)-c) alin. (1) art. 243 CP RM, ar transpune dispoziția de la lit. b) parag. 3 art. 9 al Convenției de la Varșovia. Or, în Convenția de la Varșovia, se recurge la sintagma „trebuia să presupună”. Interpretarea din pct. 97 al Raportului explicativ asupra Convenției de la Varșovia se referă tocmai la această sintagmă. Drept urmare, nu este clar ce conținut are vinovăția în cazul în care subiectul infracțiunilor prevăzute la art. 243 CP RM trebuie să ştie că bunurile, care reprezintă obiectul material al infracțiunii, constituie venituri ilicite. Sub acest aspect, dispoziția art. 243 CP RM se caracterizează prin neclaritate și imprevizibilitate. Chiar dacă am admite că sintagma „ori trebuia să știe” („sau trebuia să știe”) de la lit. a)-c) alin. (1) art. 243 CP RM presupune manifestarea de către făptuitor a imprudenței, aceasta ar contraveni esenței juridice a infracțiunilor prevăzute de acest articol. Prin excelență, spălarea banilor poate fi comisă doar cu intenție directă. Or, scopul introducerii în circuitul legal a bunurilor, care constituie venituri ilicite, constituie scopul special al infracțiunilor prevăzute la art. 243 CP RM. Anume intenția, ca formă exclusivă a vinovăției în cazul spălării banilor, este nominalizată expres în parag. 1 art. 9 al Convenției de la Varșovia, în parag. 1 art. 6 al Convenției de la Palermo și în parag. (3) art. 1 al Directivei UE.
Atragem atenția asupra faptului că parag. 3 art. 9 al Convenției de la Varșovia poartă un caracter opțional. Astfel, este la discreția statelor părți să se ralieze sau nu respectivei opțiuni. Luând aceasta în considerare, având în vedere neclaritatea și imprevizibilitatea sintagmei „ori trebuia să știe” („sau trebuia să știe”) utilizate la lit. a)-c) alin. (1) art. 243 CP RM, recomandăm excluderea respectivei sintagme din art. 243 CP RM. În acest mod, prevederile articolui în cauză s-ar asemăna, de exemplu, cu cele ale art. 29 al Legii României nr. 656 din 07.12.2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism (în care se utilizează sintagma „cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni”) și cu prevederile art. 174 din Codul penal al Federației Ruse (în care se utilizează expresia „cu bună știință”).
În altă ordine de idei, suscită atenția următoarele prevederi: „În scopul punerii în practică sau al aplicării paragrafului 1 se poate prevedea că infracţiunile enunţate în acest paragraf nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat” (lit. b) parag. 2 art. 9 al Convenției de la Varșovia); „În scopurile aplicării paragrafului 1 al prezentului articol, în cazul în care principiile fundamentale ale dreptului intern al unui stat parte o cer, se poate dispune ca infracţiunile enumerate la paragraful 1 al prezentului articol să nu se aplice persoanelor care au săvârşit infracţiunea principală” (lit. e) parag. 2 art. 6 al Convenției de la Palermo).
Articolul 243 CP RM nu stabilește că acesta nu poate fi aplicat persoanelor care au comis infracţiunea principală. În lipsa unei astfel de restricții, nu este exclus ca aceeași persoană să evolueze atât ca subiect al spălării banilor, cât şi ca subiect al infracţiunii principale.
Finalmente, vom examina dispoziția alin. (4) art. 243 CP RM. Această dispoziție a apărut în legea penală autohtonă în rezultatul implementării dispoziției parag. 7 art. 9 al Convenției de la Varșovia: „Fiecare parte se va asigura că infracţiunile predicat de spălare de bani acoperă şi activităţi desfăşurate într-un alt stat şi care constituie o infracţiune în statul respectiv şi ar fi constituit o infracţiune predicat dacă ar fi avut loc pe teritoriul statului respectiv. Fiecare parte poate stabili că singura condiţie este ca fapta să fi constituit o infracţiune predicat dacă ar fi avut loc pe teritoriul propriului stat”. Prevederi similare se conțin în parag. (4) art. 1 al Directivei UE („Se consideră spălare a banilor inclusiv situația în care activitățile care au generat bunurile care urmează a fi spălate au fost derulate pe teritoriul unui alt stat membru sau al unei țări terțe”), precum și la lit. c) parag. 2 art. 6 al Convenției de la Palermo („În scopurile aplicării paragrafului 1 al prezentului articol, infracţiunile principale includ infracţiunile săvârşite în interiorul şi în exteriorul teritoriului ce ţine de competenţa statului parte în cauză. Totuşi, o infracţiune săvârşită în exteriorul teritoriului ce ţine de competenţa unui stat parte nu constituie o infracţiune principală decât atunci când actul corespondent este o infracţiune în baza dreptului intern al statului în care el a fost săvârşit şi ar constitui o infracţiune în baza dreptului intern al statului parte care aplică prezentul articol, dacă el a fost săvârşit pe teritoriul său”).
Pentru ca dispoziția alin. (4) art. 243 CP RM să fie mai explicită, propunem modificarea acesteia, după cum urmează: „Infracțiune principală poate constitui, printre altele, fapta comisă în afara teritoriului Republicii Moldova, dacă aceasta: a) conţine elementele constitutive ale unei infracţiuni în statul în care a fost săvârșită şi b) ar putea fi calificată în baza uneia dintre normele părții speciale a prezentului Cod”.
*Acest articol a fost publicat în: Актуальные научные исследования в современном мире: ХXIX Международная научная конференция (26-27 сентября 2017 г., Переяслав Хмельницкий) // Сборник научных трудов. Переяслав Хмельницкий, 2017, Вып. 9, ч.4, p. 67-72.
Referințe bibliografice:
[1] Князькина А. К. Конвенционные преступления как вид конвенциональных преступлений: автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. – Москва, 2009. – 26 с.
[2] Трикоз Е. Н. Инкорпорация как форма национально-правовой систематизации международного уголовного права // Международное право – International Law. – 2011. – № 1-2. – С. 61-66.
[3] Convention on Laundering, Search, Seizure and Confiscation of the Proceeds from Crime. Disponibil: www.coe.int/en/web/conventions/full-list/-/conventions/webContent/8561043
[4] Council of Europe Convention on Laundering, Search, Seizure and Confiscation of the Proceeds from Crime and on the Financing of Terrorism Disponibil: https://rm.coe.int/168008371f
[5] United Nations Convention against Transnational Organized Crime. Disponibil: https://www.unodc.org/documents/treaties/UNTOC/Publications/TOC%20Convention/TOCebook-e.pdf
[6] Directive (EU) 2015/849 of the European Parliament and of the Council of 20 May 2015 on the prevention of the use of the financial system for the purposes of money laundering or terrorist financing, amending Regulation (EU) No 648/2012 of the European Parliament and of the Council, and repealing Directive 2005/60/EC of the European Parliament and of the Council and Commission Directive 2006. Disponibil: eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=celex%3A32015L0849
[7] Explanatory Report to the Council of Europe Convention on Laundering, Search, Seizure and Confiscation of the Proceeds from Crime and on the Financing of Terrorism. Disponibil: https://rm.coe.int/16800d3813